Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Concurs naţional: „Trofeul Cheile Vălişoarei” marchează a V-a ediţie

Publicat

Cea de a V-a ediţie a concursului naţional „Trofeul Cheile Vălişoarei” va avea loc în perioada 23-27 mai, la Aiud. Potrivit profesorului Vasile Gavrilă, directorul Clubului Copiilor Aiud, iniţiatorul şi organizatorul acestui trofeu, în acest an vor participa peste 60 de elevi – constituiţi în echipe -, membri ai cercurilor de specialitate ale cluburilor şi palatelor copiilor din 16 judeţe.

Echipele sunt formate din câte doi băieţi şi două fete, însoţiţi de către un cadru didactic, iar fiecare formaţie va trebui să aibă asupra sa tot ceea ce este necesar pentru o expediţie dificilă pe munte. Pentru câştigarea trofeului, participanţii vor trebui să facă faţă unor probe care cer o concentrare şi un volum de cunoştinţe demne de luat în seamă. Este vorba despre: orientare sportivă contra cronometru, alpinism, căţărare pe traseu impus, coborâre în rapel, prim ajutor în cazul unor accidente, probă culinară şi, bineînţeles, cea mai spectaculoasă şi mai gustată probă, o tiroliană între doi colţi de stâncă.

Evenimentul este organizat de către Clubul Copiilor Aiud, având ca parteneri Ministerul Educaţiei Tinereetului şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean Alba şi Salvamont Alba.

Organizatorii au informat că la această ediţie s-au înscris în concurs Palatele Copiilor din Bucureşti, Botoşani , Brăila, Braşov, Craiova, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, precum şi Cluburile Copiilor din Întorsura Buzăului, Câmpulung Muscel, Paşcani, Sighişoara, Motru, Strehaia şi Târgu Lăpuş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax