Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

Cum se va calcula noua TAXĂ AUTO. Se fac ultimele pregătiri pentru introducerea acesteia

avatar

Publicat

Se fac ultimele pregătiri, de către Ministerul Mediului, pentru a introduce noua taxa auto. În acest moment  se lucrează la un inventar al emisiilor și se face de un studiu cu privire la cantitatea de emisii generate de autovehiculele înmatriculate în 2017 faţă de totalul parcului auto la data de 31 decembrie 2016, potrivit lui Cornel Brezuică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). 

Din luna iulie 2008, Registrul Auto Român a început să treacă obligatoriu în toate cărţile de identitate ale maşinilor valoarea emisiilor de CO2. Pentru cele înmatriculate înainte de această dată, nivelul de CO2 este măsurat cu aparate speciale, la Registrul Auto Român. Potrivit specialiştilor, ANPM va centriliza foarte simplu datele de la RAR.

„Sarcina Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului este destul de simplă. La înmatricularea fiecărei maşini în România sunt înregistrate şi emisiile poluante, care, după 2007, sunt menţionate în cărţile tehnice de către producători. Proprietarii merg cu maşinile la Registrul Auto Român, unde se verifică printre altele şi noxele, dacă nu sunt specificate în cartea tehnică“, a explicat, pentru „Adevărul“, Cristian Muntean, preşedinte Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

Specialiștii atrag atenția și precizează că acest inventar nu va reda nivelul real de noxe, scrie buget.ro.

„Poluare înseamnă şi zona de particule emise, hidrocarburi şi oxizi de azot pe care le emite maşina şi care nu sunt menţionate de producători. Particule emise de motoarele Diesel sunt de 1.000 de ori mai nocive cât dioxidul de carbon. Deci acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea nivelului de noxe“, a explicat Mihai Cune, fost business manager al autovit.ro, fondator şi director general al InspectorAuto.ro

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
2 Comentarii

2 Comments

  1. avatar

    Calin

    duminică, 12.11.2017 la 20:14

    Intr.o alta stire despre acest subiect cineva afirma ca ar fi mai bine sa bage aceasta taxa in pretul carburantului, dar nu e corect ca o mașina cu euro superior sa plateasca acelasi pret pe carburant fata de una cu euro inferior care polueaza mai mult pe acelasi nr de kilometri. Practic asa nu vei mai fi motivat sa iti cumperi masina cu euro cat mai mare.
    Sa fim serioși acum, probabilitatea ca cei de sus sa scoata o taxa pentru profit cat mai mare e foarte ridicata, ma indoiesc ca vor gandi ceva corect pentru toata lumea si poluarea mediului cu adevarat.

  2. avatar

    Bomba Atomica

    luni, 13.11.2017 la 09:21

    bagati taxe la masinele non euro pana la euro 6 cate 100 euro pe zi !
    vreti masini ? va loati pe curent sau apa !

    bagati taxe pe gaz si lemn ca polueaza centralele ce incalzesc cu gaz si lemn !

    bagati taxa pe masinile ce stationeaza pe drumul public ! polueaza aglomeratiei !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

BLAJ

COD GALBEN de furtună în zona Blajului. Averse care vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice și grindină

avatar

Publicat

Județul Alba nu scapă de ploi. O nouă atenționare de COD GALBEN de ploi a fost emisă de meteorologi. Aceasta este valabilă pentru miercuri la ora 22.30.  Se vor semnala averse care vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Localitățile afectate sunt: Jidvei, Șona, Valea Lungă, Cetatea de Baltă;

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

21 iunie, cea mai lungă zi din an. Tradiţii şi supertiţii pentru solstițiu de vara 2018

avatar

Publicat

soare

Pe 21 iunie, este solstiţiul de vară în emisfera nordică, adică este cea mai lungă zi din an. Tot atunci, este Ziua Mondială a Soarelui. Solstiţiul de vară a fost, din cele mai vechi timpuri, prilej de bucurie și sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul, fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit”, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului. În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate.

Legende şi superstiţii

Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului.

Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.

 

foto: Ionuț Văidean

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Proiect de Lege: Firmele cu mai mult de 50 de angajați pot avea un expert în egalitatea de șanse

avatar

Publicat

barbat feemie afaceri
flickr.com

Companiile cu peste 50 de angajaţi pot angaja sau desemna din rândul salariaţilor un expert în egalitate de şanse. Unul dintre cele mai importante atribute a exepertului va fi implementarea de programe și proiecte în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 212 voturi “pentru” şi urmează să ajungă la Preşedintele României spre promulgare.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi stabileşte că instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare cu un număr de peste 50 de angajați, precum și companiile private cu un număr de peste 50 de angajați, pot:

-să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse şi de tratament între femei și bărbați;
-să opteze pentru angajarea unui expert/tehnician în egalitate de şanse, în limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale.

La nivelul instituţiei/companiei, din perspectiva domeniului specific al fiecărei entități în care își desfășoară activitatea, expertul/tehnicianul în egalitatea de șanse sau persoana desemnată cu atribuții în domeniul egalității de șanse şi de tratament între femei și bărbați, au următoarele atribuții principale:

-analizează contextul de apariție și evoluție a fenomenului de discriminare de gen, precum și nerespectarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați și recomandă soluţii în vederea respectării acestui principiu, conform legii;
-formulează recomandări/observaţii/propuneri în vederea prevenirii/gestionării/ remedierii contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, cu respectarea principiului confidențialității;
-propune măsuri privind asigurarea egalității de șanse şi de tratament între femei și bărbați, evaluează impactul acestora asupra femeilor și bărbaţilor;
-elaborează planuri de acțiune privind implementarea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în care să fie cuprinse cel puțin: măsuri active de promovare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de gen, măsuri privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, măsuri privind egalitatea de tratament în ceea ce privește politica de remunerare, promovare în funcții și ocuparea funcțiilor de decizie;
-elaborează, fundamentează, evaluează și implementează programe și proiecte în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați;
acordă consultanță de specialitate pentru aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Samsung se pregăteşte să scoată pe piaţă primul telefon inteligent pliabil. Cât va costa

avatar

Publicat

samsung

Samsung se pregăteşte să scoată pe piaţă primul telefon inteligent pliabil. Iar preţul va fi unul pe măsură – aproape două mii de dolari, dublu faţă de cât costă acum cele mai scumpe modele de pe piaţă, vârfurile de gamă ale celor de la Samsung şi Apple.

Viitorul smartphone a fost deja prezentat de Samsung în privat și sub protecția unui acord de nepublicare câtorva jurnaliști la ediția din acest an a Consumer Electronics Show.

Noul model ar urma să poarte numele nu tocmai original de… Galaxy X. Cam te trimite cu gândul la principalul rival – Apple. Surse citate de presa de specialitate susţin că producția va începe în luna noiembrie, ceea ce înseamnă că lansarea pe piață va avea loc în prima parte a anului viitor.

În urmă cu câteva luni se zvonea că lansarea ar putea avea loc chiar anul acesta. Dacă sud-coreenii scot pe piaţă primul telefon pliabil, acest produs ar reprezenta un moment de cotitură pe piaţa smartphone-urilor, în condiţiile în care de ani buni nu au existat schimbări majore de design. Se vorbeşte mult că viitorul este al telefoanelor pliabile. Iar viitorul ăsta pare acum foarte aproape.

 

sursa: digi24.ro

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO VIDEO: PROTEST la Alba Iulia împotriva PSD -ALDE și a modificărilor din Codul de Procedură Penală

avatar

Publicat

protest alba iulia

Circa patruzeci de persoane s-au adunat în fața Prefecturii județului Alba pentru a protesta împotriva PSD-ALDE. Membri mișcării #Rezist Alba, au organizat un protest împotriva coaliției conduse de Dragnea și Tăriceanu și a unei posibile acțiuni de suspendare a președintelui țării și revocare a procurorului șef DNA. Protestul a vizat și ultimele modificări făcute de parlamentarii Puterii la Codul de Procedură Penală, multe dintre aceste fiind considerate un atac la siguranța cetățeanului. ”PSD-ALDE au făcut din România un rai al infractorilor, numai pentru a scăpa câțiva politicieni de pușcărie” spun protestatarii din grupul #REZIST.

protest

În urma ultimelor evenimente politice membri mișcării #Rezist Alba au organizat un protest în data de 20 iunie în fața Prefecturii județului Alba pentru a manifesta împotriva PSD și a schimbărilor pe care acesta le aduce justiției din România, a unei posibile acțiuni de suspendare a lui Klaus Iohannis și revocării Laurei Codruța Kovesi.

protest

„Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept și un stat banditesc. Cereți demisia Guvernului, cereți demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, cereți majorității parlamentare să oprească schimbarea codurilor penale. Iar dacă îl suspendă pe Președinte, spuneți-le că ei oricum nu scapă. Spuneți-le că viitorul copiilor noștri și al țării nu trebuie să depindă de interesul penal al unui borfaș.

protest alba iulia

Gangsterii au capturat România. Au furat la fiecare contract din bani publici, au furat de la Guvern, au furat de la Parlament, au furat de la consiliul județean, au furat de la primărie, ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituții și legi. Au transformat codurile penale în codurile penalilor, distrug instituții independente și le pun sub cizmă politică, fură democrația cu totul. România devine Koruptistan, iar democrația se transformă în cleptocrație.”,  au transmis organizatorii protestului.

Miercuri, începând de la ora 18,00 au fost organizate proteste în mai multe oraşe din ţară, după ce Camera Deputaţilor a adoptat luni seară proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală.

Astfel, sunt anunţate proteste la Suceava (în faţa prefecturii), la Iaşi (Piaţa Unirii), la Galaţi (prefectură), la Sibiu (Piaţa Mare), la Baia Mare (prefectură), la Satu Mare (prefectură), la Braşov (prefectură), la Brăila (prefectură), la Ploieşti (prefectură), la Alba Iulia (prefectură), Constanţa (prefectură), Miercurea Ciuc (prefectură), Călăraşi (prefectură), Focşani (Piaţa Unirii), Piatra Neamţ (prefectură), Tulcea (Piaţa Civică), Craiova (prefectură), Piteşti (prefectură), Buzău (prefectură), Târgu Jiu (prefectură), Oradea (prefectură), Botoşani (prefectură), Bacău (prefectură), Vaslui, Târgovişte (prefectură), Arad (prefectură) şi Timişoara (Piaţa Victoriei).

Peste trei mii de oameni au protestat marţi seară, la Cluj-Napoca, faţă de modificările la Codul de procedură penală adoptate de Parlament. Oamenii au scandat “Libertate”, “Hoţii”, “Demisia”, “Fără penali”, ”Jos Guvernul”, “Anticipate” sau ”PSD, ciuma roşie”.

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat, luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională. Manifestanții #REZIS susțin că multe dintre modificările din Codul de Procedură Penală care au ca scop ieșirea de sub incidența penalui a mai multor politicieni, va afecta derularea unor acțiuni penale asupra unor infractori periculoși și îi va face pe cetățenii mai vulnerabili.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate