Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

FOTO-VIDEO: Noua fabrică VCST, inaugurată la Alba Iulia. Compania își propune să mai angajeze 140 de persoane până în 2014

Publicat

YouTube video

Compania belgiană VCST Automotive Production Alba a inaugurat luni, 8 iulie, fabrica din Alba Iulia. Aceasta se întinde pe o suprafață de 30.000 mp și este rezultatul unei investiții de 30 de milioane de euro. În prezent, aici lucrează 77 de persoane, însă, potrivit planului de dezvoltare a companiei, până în 2014 numărul angajaților va ajunge la 200.

VCST este lider mondial în fabricarea roților dințate, iar fabrica din Alba Iulia produce roți dințate pentru Paccar/DAF, Perkins/Caterpillar, Ford, GM/TKP şi Volkwagen.

La inaugurarea oficială a fabricii a participat echipa managerială a VCST Belgia, ambasadorul Belgiei în Romania, Philippe Beke, primarul Mircea Hava, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, subprefectul Cornel Murg, reprezentanţi ai instituţiilor locale şi guvernamentale şi clienţi şi colaboratorilor VCST. După discursurile oficiale, aceștia au tăiat pangliga noii fabrici.

Cu această ocazie, a fost dezvelită placheta VCST Alba Iulia, cu inscripția: „Această fabrică a fost inaugurată în data de 8 iulie 2013, în prezența distinselor persoane: Carlo Soors – CEO, Peter Pecinovsky – COO, Alexandru Goia – director fabrică, Philippe Beke – ambasadorul Belgiei în România, Gheorghe Feneșer – prefectul județului Alba (n. r. absent la eveniment, reprezentat de subprefectul Cornel Murg), Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba și Mircea Hava – primarul municipiului Alba Iulia”.

12 noiembrie 2012 – Prima roată dințată, fabricată în Alba Iulia

Construcția fabricii VCST Alba Iulia a început în mai 2012, iar în 12 noiembrie 2012 a fost fabricată prima roată dințată. Fabrica se întinde pe o suprafață de 30.000 mp, însă compania mai are un teren disponibil de 18.000 mp, achiziționat de la primărie, pe care speră să extindă investiția în curând.

„În acest moment, VCST Alba Iulia are 77 de angajați. Până la sfârșitul anului 2013 ne propunem să creștem până la 140 de oameni, iar, planul nostru de dezvoltare prevede o creștere până la 200 de oameni în 2014. Valoarea investiției este de aproximativ 30 de milioane de euro, din care 25 de milioane în partea de echipamente, mașini, unelte și echipamente de măsură și control și 5 milioane în clădiri și infrastructură”, a explicat Alexandru Goia, directorul VCST Alba Iulia.

După discursurile oficiale și dezvelirea plachetei VCST, a avut loc vizitarea fabricii, la care presa nu a avut acces, cu excepția televiziunilor. Reprezentanții VCST ne-au trimis ulterior o imagine din interiorul fabricii.

VCST este o companie multinaţională cu sediul în Sint Truiden (Provincia Limburg),  Belgia, cunoscută pe plan mondial ca lider în proiectarea tehnologică şi execuţia de componente auto. A fost fondată în 1972, ca parte a grupului Volvo. Astăzi, compania ţinteşte o poziţie de top în piaţa de profil, ca furnizor de elemente de propulsie de mare precizie: roţi dinţate, arbori dinţaţi sau componente de frâna pentru clienţi OEM’s  sau furnizori Tier 1. Produsele sunt utilizate în motoare, transmisii şi sisteme de frână ABS, în autoturisme, camioane, vehicule şi utilaje comerciale.

Vedeți mai jos declarațiile primarului Mircea Hava și ale președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, la inaugurarea noii fabrici VCST în Alba Iulia:

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. privat

    miercuri, 10.07.2013 at 15:34

    bravo lor
    acum grija mare cu ei sa le faceti facilitati, ca de nu pleaca in china
    sa plateasca salarii si impozite pe salarii si tot e bine

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax