Contacteaza-ne si pe

ADMINISTRATIE

LISTA funcțiilor de lux de la stat din Alba. Șefi puși politic cu un venit lunar de peste 17.700 lei

avatar

Publicat

Directori și angajați ai unor șefi de instituții publice din Alba, cu venituri de bază lunare de peste 17700 de lei, sporuri de 85%, și consilieri la stat care duc acasă lunar mai mult decât managerii unor firme private, reprezintă doar câteva elemente ale unui puzzle controversat: cât câștigă angajații la stat. Dacă ținem seamă și de faptul că majoritatea acestor șefi de instituții sunt recomandați de partidul din care fac parte și nu de performanțe deosebite, tabloul este și mai corect. 

De menționat că există și instituții care nu au publicat aceste informații, sau au făcut-o formal, fără să ofere informații reale. Instituții care ar fi trebuit să respecte spiritul, dar și litera legii, au făcut-o șmecherește: Inspectoratul Județean de Poliției Alba și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Alba, și-au publicat un fel de top: cel mai mare și cel mai mic venit, nu veniturile aferente fiecărei funcții, cum ar fi fost normal. Alte instituții nu și-au publicat deloc aceste informații. ITM Alba poate aplica amenzi în acest caz, însă directorul instituției ne-a spus că nu este în programul său de activități ”așa ceva”.

Listele cu veniturile angajaților fiecărei instituții trebuie publicate de două ori pe an, respectiv în 30 martie și 30 septembrie. Instituțiile publice din județul Alba ar fi trebuit să facă publice, până în data de 30 septembrie, lista cu salariile angajaților, în raport cu funcțiile pe care le ocupă. În caz contrar, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba poate amenda conducătorul instituției cu o sumă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

DSP – campionul salariilor din Alba

Directorul Direcției de Sănătate Publică Alba are un salariu de bază 14581 de lei, la care se adaugă sporuri de 1458 de lei, respectiv 10%. Adjunctul său ajunge și el la un salariu de bază de aproape 11.000 de lei, la care se mai adaugă 10% sporuri. Și mai bine este plătit este medicul șef de laborator, care câștigă 9596 de lei salariu de bază, plus 85% sporuri, adică încă 8157 de lei. Faceți dumneavoastră calcului, pentru că noi ne-am blocat. În total, acesta duce acasă mai mulți bani decât cel mai bine plătit primar din România, Mircea Hava. De asemenea, un șofer, angajat al instituției, câștigă 2958 de lei plus 296 sporuri (brut).

Directorul executiv al Direcției Agricole Alba, are un salariu de bază de 7207 lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 211 lei. Un consilier în cadrul instituției ajunge si el, cu sporuri, la peste 5.000 de lei. Șoferul direcției câștigă și el 1813 lei, venit de bază, la care se adaugă 145 de lei spor de condiții vătămătoare.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Funcției de Muncă Alba le găsește de lucru, cel puțin teoretic, celor care nu au. Ar fi însă foarte greu să îi îndrume pe șomeri spre slujbe în domeniul privat, unde să câștige ”măcar” cât se câștigă în instituția respectivă. Directorul executiv are un salariu de bază de 5417 lei, la care se adaugă o indemnizație de conducere de 1321 de lei.  În total, ajunge la 6738 de lei. Mai aproape de lumea reală este salariul de bază al unui inspector asistent (gradație 5), respectiv 1991 de lei.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a publicat lista cu veniturile angajaților. Inspectorul șef are uin salariu de bază de 6551 de lei, iar inspectorii de muncă între 3600 și puțin peste 4000. Instituția este cea care trebuie să verifice dacă celelalte autorități publice și-au publicat salariile aferente funcțiilor și, în caz contrar, să-i amendeze pe conducători cu sume cuprinse între 5000 și 10000 de lei.

Direcția Sanitar Veterinară Alba a publicat veniturile salariaților, mai puțin acela al directorului. Regăsim în schimb informația că directorul adjunct are un venit de bază de 9924 de lei iar un șef de serviciu 9754, la care se adaugă un spor de doctorat de 725 de lei.

La Agenția pentru Protecția Mediului, directorul instituției câștigă lunar 4931 de lei (brut), la care se adaugă 493 de lei, sporuri.

Siteul Casei Județeane de Pensii nu funcționează, după ce în urmă cu aproximativ 2 săptămâni a fost spart și cineva a postat pe el imagini deochiate. Instituția nu și-a publicat declarațiile nici în alt loc.  O altă instituție, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Alba, nu a publicat informațiile prevăzute de lege.

IPJ și IJJ, informația unde e?

Inspectoratul Județean de Poliție Alba, a decis că respectă legea publicând pur și simplu un tabel cu minimul și maximul veniturilor salariale nete, achitate personalului în luna iulie. Nici vorbă de veniturile aferente fiecărei funcții din cadrul aparatului. Personalul contractual angajat al instituției câștigă minim 1099 lei și maxim 2099 de lei. Funcționarii publici angajați ai instituției pot câștiga până la 3683 de lei, iar ofițerii de poliție până la 5096 de lei. Potrivit informațiilor furnizate câștigă minim 1829 de lei și maxim 4651 de lei. Instituția nu precizează care sunt funcțiile din instituție și câți bani revin fiecăreia.  De asemenea, nu se vorbește despre sporuri.

Informația postată reprezintă de fapt praf în ochii curioșilor, printre care suntem și noi, dar sunteți si dumneavoastră, cei care citiți acest articol.

Aceeași metodă a adoptat-o și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Alba. Informațiile lipsite de conținut: venitul minim din instituție este de 920 de lei, iar maximul poate ajunge la 6228, în cazul unui ofițer cu funcție de comandă. Nu sunt informații legate de sporuri sau informații legate de fiecare funcție în parte.

Instituții care nu și-au publicat informațiile prevăzute de lege și nu vor păți nimic

Informații legate de veniturile aferente funcțiilor publice nu au fost publicate (sau, cel puțin nu în partea vizibilă) de către următoarele instituții: Inspectoratul Școlar Județean Alba, Direcția Regională de Statistică, Casa Județeană de Pensii (al cărei site nu funcționează deloc), Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Alba, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Alba și alte instituții de mai mică importanță.

La APIA și la Garda de Mediu, există doar informații cu situația de la nivel central. Dacă utilizăm aceste informații, vă putem spune că la APIA, directorul general are un venit lunar de peste 11000 de lei la care se mai adaugă sporuri de aproximativ 600 de lei. La Garda de Mediu, un comisar general are un salariu de bază de peste 11500 de lei.

Instituția care are posibilitatea să-i amendeze pe conducătorii instituțiilor care nu au publicat aceste informații cu sume între 5000 și 10000 de lei, este ITM Alba. La întrebarea dacă au fost aplicate asemenea amenzi, directorul Dorel Fiț ne-a răspuns sec: ”Nu!” La insistențele noastre și la întrebarea dacă va verifica situația în viitor, acesta a adăugat că ”nu avem așa ceva în programul de activități”, după care ne-a spus ”la revedere”.

UPDATE: Inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean, Marcela Dărămuș, ne-a anunțat că informațiile au fost postate pe siteul instituției și că nu le-am văzut noi. Întradevăr, nu le-am văzut. Erau pe www.isj.albanet.ro, urmând linkurile compartimente/salarizare-normare/ venituri salariale conform art 33 etc. Să revenim: inspectorul șef al IȘJ are un venit lunar de bază de 6100 de lei, la care se adaugă o gradație de merit de 1425, cu care ajunge la 7525 de lei. Un inspector școlar are, la rândul său, un salariu de bază de 4980 de lei. Există un caz în listă care beneficiază de salariu de merit de 1195 de lei, la care se adaugă spor pentru doctorat de 720 de lei, ajungând la 6900 de lei.

Tot la Inspectoratul Școlar Județean Alba există sporuri în baza Legii 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare. Asta face ca un consilier angajat în cadrul instituției să poată ajunge la un total de 6796 de lei: 5000 de lei salariul din grilă și 1796 de lei, sporuri.

 

image_pdfimage_print
4 Comentarii

4 Comments

  1. avatar

    cetatean

    joi, 19.10.2017 la 15:39

    Concluzia numai prostii lucreaza in mediul privat!

  2. avatar

    Bomba Atomica

    joi, 19.10.2017 la 19:49

    Credeti ca la anu voi mai plati vrun inpozit sau voi mai lucra cu carte de munca ?

    De la anu voi lucra la negru si nici o taxa sau inpozit nu voi mai plati …o tara de rahat dai banii ca hotii si puturosii sa o duca bine

  3. avatar

    cum

    vineri, 20.10.2017 la 09:03

    Cand totul este un tot, bine inchegat, normal toti sunt pe aceiasi mana, restul este praf in ochi.Cum marele si vesnicul Fit sa aibe in programul sau astfel de activitati de prin legi, sa faca rau unui element al totului, el facand parte din acest Tot il va durea !
    In alta ordine de idei cum se face ca numai copii de bosi vesnici de la stat ajung pe functii mari, ei fiind chiar ff tineri de altfel, dar prin concurs, ca altfel nu se poate, cum e cazul si la infailibila si inexpugnabila DSP Alba ! Nu suntem prosti ! Rusinica, rusinica Anfp, care are sediul in km 0 al cancerului generalizat al coruptiei, dar ea nu este afectata ! Nu suntem prosti, nu mai pozati cel putin in competenti si integri. Pai nu, la salariul asta se recupereaza pana la urma totul !

  4. avatar

    eu

    miercuri, 25.10.2017 la 15:34

    Si nimeni nimic, nu se sesizeaza mamica sefului DSP de la Primaria Alba ca dragul ei copilas strica banii de la buget.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
loading...
loading...
Publicitate

ADMINISTRATIE

Salarii de lux la Casa de Asigurări de Sănătate Alba. Președintele – director general: peste 17500 de lei

avatar

Publicat

Salariile de lux încasate de șefii unor instituții din Alba au un nou pretendent la locul I. Salariul de bază al președintelui director general al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, Silvia Puie, ajunge la 17.516 lei. Cei doi directori executivi, Adela Matei și Narcis Muntean, au și ei venituri lunare de bază de 14.941 și 14.760 de lei, iar medicul șef Cristina Galoș ajunge la un salariu brut de aproape 11.000.

Consilerii și inspectorii au venituri brute începând de la 3.800 de lei și până la 6.390 de lei, în funcție de gradație, iar un șef serviciu de 9596 de lei. De asemenea, un șofer în cadrul instituției are un salariu de bază de 2.892 de lei. Informațiile sunt greu de găsit în siteul instituției, cu toate că legea obligă conducerea instituției să le facă publice într-o zonă vizibilă. Veniturile angajaților sunt disponibile pentru cei foarte curioși la ”rapoarte și situații” sub denumirea de ”Listă funcții la data de 29.09.2017, cf. Legea cadru nr 153-2017.

De menționat că există și alte instituții care nu au publicat aceste informații, sau au făcut-o formal, fără să ofere informații reale. Instituții care ar fi trebuit să respecte spiritul, dar și litera legii, au făcut-o șmecherește: Instituția Prefectului Alba, Inspectoratul Județean de Poliției Alba și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Alba, și-au publicat un fel de top: cel mai mare și cel mai mic venit, nu veniturile aferente fiecărei funcții, cum ar fi fost normal. Alte instituții nu și-au publicat deloc aceste informații. ITM Alba poate aplica amenzi în acest caz, însă directorul instituției ne-a spus că nu este în programul său de activități ”așa ceva”.

Listele cu veniturile angajaților fiecărei instituții trebuie publicate de două ori pe an, respectiv în 30 martie și 30 septembrie. Instituțiile publice din județul Alba ar fi trebuit să facă publice, până în data de 30 septembrie, lista cu salariile angajaților, în raport cu funcțiile pe care le ocupă. În caz contrar, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba poate amenda conducătorul instituției cu o sumă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Au furat 12.500 de lei, de la o sală de jocuri din Alba Iulia. Trei bărbaţi, reţinuţi şi audiaţi la Parchet

avatar

Publicat

Trei bărbaţi din judeţele Hunedoara şi Gorj au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Alba Iulia, în timp ce furau 12.535 de lei dintr-un aparat amplasat într-o sală de jocuri din municipiu. Cei trei au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi procurorilor, pentru dispunerea măsurilor legale.

Potrivit IPJ Alba, joi după-amiaza, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au reuşit prinderea, în flagrant delict, a trei bărbaţi, cu vârste de 46, 42 şi 33 de ani, din judeţele Hunedoara şi Gorj, în timp ce sustrăgeau, dintr-un aparat de jocuri electronice, amplasat într-un local din municipiul Alba Iulia, suma de 12.535 lei.

Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia unde au fost reţinuţi, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

Spiritul Sărbătorilor de Iarnă la Sebeș. 28.000 de euro dați până acum pentru decorațiuni și iluminat festiv

avatar

Publicat

În jur de 28.000 de euro a plătit până acum Primăria Sebeș pentru iluminatul festiv de Crăciun. Asta înseamnă de 10 ori mai puțin față de banii care i-a dat administrația din Alba Iulia pentru închirierea elementelor decorative. Parcul Sărbătorilor de Iarnă se va deschide la Sebeș în data de 5 decembrie. 

VEZI: Primăria Sebeș închiriază un patinoar cu aproape 25.000 de euro, pentru două luni de iarnă

Sebeșul se pregătește să intre în sezonul de iarnă, iar asta se vede din acizițiile pe care primăria le face în această perioadă. După sutele de steaguri achiziționate pentru 1 Decembrie, acum se cumpără decorațiuni luminoase pentru Crăciun. Figurine, perdele din beculețe, reflectoare și alte astfel de obiecte au fost achiziționate de curând de municipalitate. Prețul pentru acestea se ridică la 129.242 de lei (28.000 de euro).

Suma cheltuită este de 10 ori mai mică față de cea plătită de Primăria Alba Iulia, care a ÎNCHIRIAT astfel de decorațiuni la prețul de 300.000 de lei, însă trebuie să luăm în calcul atât dimensiunea orașului cât și accentul care se pune pe maifestările din timpul iernii.

Ce a achiziționat Primăria Sebeș până în prezent:

Figurină 2 D – 685 lei: 2 bucăți, 1.370 de lei

Figurină arcada 2d –  55 lei: 28 bucăți, 1.540 de lei 

Con luminos din tub luminos cu led-uri albe și șir luminos cu led-uri albe flash – 979 lei: 79 bucăți, 77.341 lei

Reflector led –  451,2 lei: 3 bucăți, 1.353,6 lei

Perdea luminoasă – 2.176 lei: 7 bucăți, 15.232 lei

Perdea luminoasă –  652,35 lei: 14 bucăți, 9.132,9 lei

Țurțure luminos – 312,58 lei: 15 bucăţi, 4.688,7 lei

Figurină 2d glob/brad – 217,3 lei: 3 bucăți, 651,9 lei

Șir luminos flash – 258,93 lei: 54 bucăți, 13.982,22 lei

Cilindru luminos – 987,52 lei: 4 bucăți, 3.950 lei

foto arhivă: Eduard Schneider

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Operaţie complexă, efectuată cu succes la Spitalul Municipal Blaj, la un pacient cu risc de amputare

avatar

Publicat

Medicul specialist de chirurgie cardiovasculară Mihai Nemeţi a reuşit o nouă operaţie complicată la Spitalul Municipal Blaj. Este vorba de realizarea unui by-pass aorto femural la un pacient care prezenta, concomitent, şi o afecţiune cardiacă. Practic, intervenţia chirurgicală i-a salvat pacientului piciorul de la amputare.

Dr. Mihai Nemeţi, care deţine şi funcţia de director medical interimar la spitalul din Blaj, spune că fără ajutorul celor trei noi medici anestezişti nu ar fi putut realiza o intervenţie de o asemenea complexitate. În acest moment, spitalul blăjean are cinci medici anestezişti, care asigură o gardă permanentă de ATI.

Patologie cardiovasculară cu grad ridicat de complexitate, abordată cu succes la Spitalul Blaj! Cam aşa ar suna, în termeni tehnici, intervenţia efectuată de medicul specialist de chirurgie cardiovasculară Mihai Nemeţi la spitalul blăjean. Este vorba de o revascularizare chirurgicală de membru inferior (bybass aorto-femural) la un pacient cu afecţiune cardiacă. Practit, s-a tratat un pacient cu un risc cardio-vascular peste medie, aşa cum ne-a declarat tânărul medic blăjean:

„Pacientul, în vârstă de 62 de ani, a manifestat dureri, în special nocturne, de membru inferior, la care, fără intervenţie, se putea ajunge la amputaţie, dar care are, în acelaşi timp, o inimă bolnavă, care funcţiona doar la două treimi din capacitatea de pompare. Operaţia implica riscuri semnificative, atât în timpul operaţiei, cât şi după. Având în vedere calitate vieţii pacientului mult alterată şi expunând riscurile atât familiei, cât şi pacientului, după o pregătire pre-operatorie riguroasă, pacientul a beneficiat de un by-pass aorto femural, operaţie prin care s-a restabilit fluxul arterial la nivelul membrului inferior. Nu au fost complicaţii pe perioada internării, pacientul prezentând o evoluţe favorabilă, la şase zile după operaţie fiind externat.

Acest tip de intervenţie chirurgicală, la un bolnav cu alte patologii asociate, nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul consistent al medicilor anestezişti. Cu acest prilej, salut venirea a trei medici anestezişti tineri la Blaj, din centre universitare cunoscute (Timişoara, Cluj, Târgu Mureş): dr. Iulian Demian, dr. Cezar Gorcea şi dr. Olimpia Mărginean. Cei trei s-au alăturat celorlalţi doi medici anestezişti existenţi, reuşind în felul acesta să asigurăm o gardă permanentă de ATI.”

În urmă cu un an, medicul specialist de chirurgie cardiovasculară Mihai Nemeţi a efectuat prima operaţie de revascularizare chirurgicală a arterei carotide din istoria spitalului blăjean, de atunci chirurgia vasculară având o activitate constantă, cu o evoluţie crescătoare ca adresabilitate, putând deservi patologii din ce în ce mai variate şi mai complexe.

De asemenea, în ultimul an, la Spitalul Municipal Blaj s-au efectuat peste 200 de operaţii de cataractă, graţie medicilor oftalmologi Ludmila Katan şi Mădălina Băcilă.

(Nicu Goga)

 

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: „Sănătate ca la carte”, la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia

avatar

Publicat

Elevii clasei a IV-a B Step by Step de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au sǎrbǎtorit 700 de zile de şcoalǎ în alternativa educaţionalǎ Step by Step.

Cadre didactice, elevi şi părinţi au petrecut în stil sănătos desfăşurând activităţi în cadrul Proiectului ,,Sănătate ca la carte”, proiect derulat de Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step.

Îmbrǎcaţi în ţinutǎ de sǎrbǎtoare, elevii au aşteptat cu nerǎbdare începerea activitǎţilor la centre unde au desfǎşurat activitǎţi atractive: au desenat Piramida alimentelor, au dezlegat rebusul ,,Micul dejun”, au învăţat ,,Cântecul vitaminelor”, au modelat din plastilină coş cu fructe, au decupat mǎşti sub forma numǎrului 700.

Pentru formarea unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat în rândul elevilor, pentru formarea unui comportament de alimentaţie raţionalǎ şi sǎnǎtoasǎ, elevii au realizat proiecte individuale cu tematica ,,Stil de viaţă sănătos” şi le-au prezenat la Scaunul Autorului, surprinzând în mod plǎcut pe toţi cei prezenţi.

Munca le-a fost răsplătită cu diplome pentru creativitatea realizării proiectelor. Coşuri încărcate i-au îmbiat pe elevi să se înfrupte din roadele multicolore ale toamnei pline de vitamine şi aromate, iar ei bucuroşi au strigat toţi în cor ,,Nicio masă fără fructe!”.

Coordonatoarele activităţii au fost prof. înv. primar Marcela Doroga şi prof. înv. primar Felicia-Florina Bǎdilǎ-Popa.

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate www.AutoPieseonline24.RO

ACTUALITATE

Ioan Dîrzu (PSD): Întrebări la minister despre măsuri de sprijin pentru locuitorii Munților Apuseni

avatar

Publicat

Deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu a adresat ministrului Agriculturii mai multe întrebări referitoare la măsurile de sprijin în agricultură pentru locuitorii Munților Apuseni.

„Locuitorii Munților Apuseni desfășoară activități agricole complexe precum și activități de creștere a animalelor. Zona geografică și clima sunt de cele mai multe ori vulnerabilități atât în activitatea de producție și creștere a animalelor, cât și în ceea ce privește mobilitatea locuitorilor de a desfășura activități de comerț. În paralel, ne confruntăm cu un fenomen de depopulare a acestei zone, tinerii, în special, migrând către zonele urbane din județele Alba și Cluj.

Partidul Social Democrat și-a asumat, prin Programul de guvernare 2017-2020, susținerea zonelor geografice vulnerabile și a tinerilor fermieri.

Ținând cont de situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

1. Care sunt programele derulate de Ministerul Agriculturii de care pot beneficia și locuitorii Munțiilor Apuseni, ținând cont de specificul agricol al locului?

2. Ce măsuri specifice se derulează sau se vor derula în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în folosul locuitorilor din zona Munților Apuseni?

3. Cum putem preveni depopularea zonei prin măsuri de stimulare a activității agricole, a comerțului și a antreprenoriatului în rândul tinerilor agricultori?

4. Luați în considerare ca, în viitor, zona Munților Apuseni să se bucure de un regim special de protecție din partea Guvernului în ceea ce înseamnă acordarea de subvenții și alte forme de sprijin în agricultură?”, a transmis deputatul.

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

in4it: Concurs național de informatică pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a, la UAB. Înscrieri şi premii

avatar

Publicat

Facultatea de Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează un concurs naţional pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a pasionați de informatică. Concursul se va desfășura în primăvara anului viitor – 14 aprilie 2018, înscrierea fiind deschisă din 17 noiembrie 2017. Termenul final de înscriere este 7 aprilie 2018.

În cadrul concursului se vor oferi premii în bani totalizând 15.000 lei. De asemenea, concurenților premianți li se oferă anumite facilități la Concursul de Admitere 2018, în cazul în care vor opta pentru specializarea Informatică din cadrul Facultății de Științe Exacte și Inginerești a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, mai multe detalii fiind menționate în regulamentul concursului.

Concursul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa Corpului Didactic Alba.

Concursul se adresează elevilor de clasele a XI-a și a XII-a din România, indiferent de profilul liceului sau specializarea urmată.

În plus, gazdele vin în întâmpinarea elevilor, oferindu-le în lunile următoare cursuri de pregătire în domeniul Informaticii. Cursanții nu sunt condiționați de participarea la concursul naţional in4it-UAB. Astfel, echipa de organizare propune un format inedit prin care toți liceenii pasionați de informatică sunt sprijiniți și încurajați să participe la concurs, la admiterea la facultate sau să opteze pentru o carieră în domeniul IT.

Informații suplimentare pot fi obținute de pe pagina web a concursului: www.uab.ro/in4it.

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

JOI: Ședință la Consiliul Local Aiud. Regulamentul Târgului de Crăciun și organizarea unor evenimente

avatar

Publicat

Joi, 23 noiembrie, începând cu ora 14.00, în sala Ion I.C. Brătianu a Primăriei Aiud va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului. Sunt 19 proiecte pe ordinea de zi, printre care rectificare de buget, aprobarea regulamentului Târgului de Crăciun, a Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pe anul 2018 și organizarea evenimentelor ”Gala balurilor bobocilor” și „Gala performerilor” 2017.

Ordinea de zi:

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Centrului Cultural Liviu Rebreanu pe anul 2017.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al Municipiului Aiud pe anul 2017.

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a evenimentului ”Târgul de Crăciun” 2017 în municipiul Aiud.

4.Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcţii al Direcției de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local al Municipiului Aiud.

5.Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Spitalului Municipal Aiud, începând cu data de 01.12.2017.

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Aiud începând cu data de 01.12.2017.

7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pe anul 2018, pentru repartizarea orelor de muncă, prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, actualizată.

8.Proiect de hotărâre privind schimbarea titularului contractului de concesiune nr. 64 / 21.09.1999 ce are ca obiect imobilul teren înscris în CF 91513 Aiud, cu nr. cad.91513, nr. top. 2666/77/1, 2667/77/1, în suprafața de 300 m2 , din Forțu Vasile în Blaga Dumitru.

9 Proiect de hotărâre privind propunerea schimbării destinației imobilului construcție situat administrativ în Aiud, str. Ștefan cel Mare, nr. 61 – Grădiniță Aiud și teren aferent, proprietar Municipiul Aiud – domeniul public, aflat în administrarea Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” Aiud.

10. Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitaţie publică cu strigare a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp , parte componentă a imobilului “Construcţie corp A”, situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea.

11.Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de burse acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Aiud pentru semestrul II al anului şcolar 2016 – 2017.

13. Proiect de hotărâre privind propunerea de atribuire în proprietate a unui teren, conform art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare .

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele cu chirie din fondul locativ de stat.

15. Proiect de hotărâre privind validarea rezultatului alegerii delegatului sătesc din Gîrbova de Sus – sat aparținător Municipiului Aiud în Consiliul Local Aiud.

16.Proiect de hotărâre privind organizarea evenimentului ”Gala balurilor bobocilor”.

17. Proiect de hotărâre privind organizarea evenimentului „Gala performerilor” 2017.

18. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 202/2014 de completarea listei bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului Aiud aferente sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, concesionate prin Contractul de Delegare către SC APA CTTA SA ALBA.

19. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 108/2017 de înregistrarea în patrimoniul public și privat al municipiului Aiud și completarea listei bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului Aiud aferente sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, concesionate prin Contractul de Delegare către SC APA CTTA SA ALBA.

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

CUGIR

VIDEO: Creșterea salariului minim va afecta 750 de muncitori de la Fabrica de Arme Cugir. Ce spune sindicatul

avatar

Publicat

Modificarea salariului minim de la 1450 de lei la 1900 de lei va afecta aproape 750 de muncitori ai Fabricii de Arme Cugir, care vor fi plătiți cu salariul minim, după intrarea în vigoare a modificării operate de Guvern. Lideerul sindicatului ”Apărarea” din cadrul societății, spune că aceasta înseamnă că toți acești oameni vor deveni muncitori necalificați. În prezent, Fabrica de Arme are 900 de angajați, printre care se numără specialiști în proiectare și producție de armament la standarde NATO.

”Odată cu creșterea salariului minim de la 1450 de lei la 1900, așa cum este propusă ea de Guvern, prin faptul că coeficienții de ierarhizare au dispărut odată cu contractul colectiv de muncă la nivel național și cu ordonanța 26 care reglementează disciplina financiară, la Fabrica de Arme o să am 748 de salariați încadrați cu salariul minim, ceea ce înseamnă că toți or să fie muncitori necalificați. Sunt 748 de salariați din 900 pe care îi are fabrica la acest moment” a spus Ioan Neagu.

 

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRATIE

24 noiembrie, şedinţă la Consiliul Local Alba Iulia: Blocul „Turturica”, Smart City, premii, Centenar

avatar

Publicat

Consilierii locali din Alba Iulia se reunesc vineri, 24 noiembrie, de la ora 13.00, în şedinţă ordinară, cu 56 de proiecte pe ordinea de zi. Printre propunerile pentru aprobat se află cumpărarea de către primărie a apartamentelor din Blocul G2 „Turturica”, de la cei care sunt proprietari, pentru acordarea despăgubirilor, programul de cursuri de înot gratuite pentru elevi în anul şcolar 2017-2018, organizarea activităţii de voluntariat la primărie şi servicii publice, bani pentru universitate, acordare de locuinţe, premierea sportivilor și antrenorilor cu performanţe, proiecte Smart City, pistă de biciclete pe strada Viilor, împrumut pistol laser radar către IPJ Alba, popularea râului Mureş cu cegă şi lucrări de artă pentru Centenar în Cetatea Alba Carolina.

Proiectul ordinii de zi:

1. Rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al municipiului Alba Iulia pe anul 2017

2. Modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia și modificarea organigramei și statului de funcții a Serviciului public ”Administrarea patrimoniului local”, urmare reorganizării

3. Aprobarea Proiectului ”Educație și sănătate prin înot” pentru anul școlar 2017-2018

4. Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a activității de voluntariat din cadrul Municipiului Alba Iulia și al serviciilor publice din subordinea Consiliului local al municipiului Alba Iulia

5. Susținerea financiară a evenimentului ”Bucuria darului” dedicat ”Zilei Internaționale a persoanelor cu handicap” în anul 2017 (1.500 lei; eveniment în 7 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor; spectacol de colinde, expoziţie de obiecte decorative de Crăciun, confecţionate de beneficiarii Centrului „Sf. Meletie” Alba Iulia; moment coregrafic de pantomimă)

6. Repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat în municipiul Alba Iulia

7. Alocarea unei sume de bani din bugetul local pe anul 2017 pentru Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

8. Premierea sportivilor și antrenorilor din municipiul Alba Iulia, care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale în anul 2017

9. Aprobarea protocolului de cooperare dintre Municipiul Alba Iulia și Organizația non-profit RoboBraille Outreach

10. Aprobarea unui protocol de cooperare între Municipiul Alba Iulia și Digitax Online Public Services SRL București în cadrul proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018”

11. Aprobarea unui protocol de cooperare între Municipiul Alba Iulia și Telekom România Communications SA București în cadrul proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018”

12. Modificarea Hotărârii nr. 207/2017 a Consiliului local

13. Modificarea Hotărârii nr. 353/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia

14. Modificarea Hotărârii nr. 208/2017 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia

15. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul: ”Amenajare pistă de biciclete și reglementare circulații pe strada Viilor ”

16. Completarea și modificarea Hotărârii nr. 386/2012 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia

17. Aprobarea contractului de împrumut de folosință a Pistolului laser pentru măsurarea vitezei către Inspectoratul de Poliție Județean Alba

18. Aprobarea unor documentații de urbanism:

Art.1: Avizează amplasare 7 obiective de artă contemporană „UrbinoGo Centenar” Alba Iulia: (1) – între Muzeul Unirii şi Sala Unirii, (2) – Parcul Unirii, (3) – strada Unirii, (4) – Şanţuri – Latura de Vest, Piaţa Visconti, (5) şi (6) – Parcul I.L. Caragiale, (7) – Piaţa Tricolorului; solicitant Municipiul Alba Iulia & Asociaţia Carierul Creativ Carolina.

Art.2: Avizează Planul Urbanistic Zonal „Modificare tramă stradală la PUZ aprobat cu HCL nr. 198/2013, art. 8 şi lotizare în vederea construirii de locuinţe unifamiliale cu confort sporit, Alba Iulia, str. Lalelelor, nr. 92, solicitant Magda Sorin Ştefan şi Magda Florin Alexandru”.

Art.3: Aprobă Planul Urbanistic Detaliu „Construire locuinţă familială – a doua construcţie pe parcelă, Alba Iulia, str. Vasile Alecsandri, nr. 64, solicitant Sandu Daniel, Sandu Maria Carmen”.

Art.4: Aprobă Planul Urbanistic Detaliu „Reglementare zona de locuinţe individuale şi semicolective în regim de construire izolat şi cuplat, Alba Iulia, str. Vârtop, nr. 37, solicitant Vulcu Claudia”.

Art.5: Aprobă Planul Urbanistic Zonal „Amenajare iaz piscicol şi exploatare agregate minerale, Alba Iulia, extravilan, zona Miceşti, solicitant SC Florea Grup SRL”.

Art.6: Aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire ansamblu locuinţe unifamiliale, Alba Iulia, str. Reteag, FN, solicitant Câmpian Călin Ilie şi Câmpian Dina Maria”.

19. Acordul Municipiului Alba Iulia, prin Consiliul Local, cu privire la aprobarea intrării în asocierea ce face obiectul Contractului de asociere nr.46064/30.12.2011 a Comunei Bistra şi modificarea prin act adiţional a acestui contract, precum şi aprobarea Regulamentului privind Organizarea şi Funcţionarea regiei publice locale de interes silvic – Ocolul Silvic Sebeş R.A.

20. Aprobarea constituirii fondului de 1% pentru accesibilizarea pădurii şi aprobarea vânzării directe a lemnului provenit din partizi de produse secundare de igienă şi accidentale

21. Aprobarea încheierii unei convenţii de constituire a drepturilor de uz, servitute și acces la utilitățile publice asupra unor imobile (terenuri)

22. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr. 20, bl.G2, ap.8

23. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr. 20, bl.G2, ap.22

24. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr. 20, bl. G2, ap.33

25. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr. 20, bl.G2, ap.35

26. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr. 20, bl.G2, ap.37

27. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str.Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.40

28. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.45

29. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.46

30. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.58

31. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.67

32. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.62

33. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.68

34. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.69

35. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.72

36. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.75

37. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.76

38. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.79

39. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.84

40. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.85

41. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.92

42. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.95

43. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.97

44. Aprobarea achiziționării unui imobil (locuință) situat în municipiul Alba Iulia, str. Arnsberg, nr.20, bl.G2, ap.103

45. Preluarea imobilului (sediu) APA CTTA sucursala Alba Iulia situat pe str. Gheorghe Șincai, nr. 10

46. Atribuirea în proprietaeta solicitanților, proprietari ai apartamentelor, terenul aferent locuinței în cotă indiviză deținută din construcții

47. Însușirea documentației de dezmembrare pentru imobilele situate în Alba Iulia, Piața Eroilor, nr.5

48. Propunerile de atribuire în proprietate a terenului aferent caselor particulare

49. Înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul privat și alipirea unor imobile situate pe strada Gladiolelor, FN

50. Neînsușirea raportului de expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în Dosar nr. 556/176/2017 aflat pe rol la Judecătoria Alba Iulia

51. Înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Alba Iulia – domeniul public – și administrarea Consiliului local al municipiului Alba Iulia asupra imobilului (drum) aferent străzilor Turnătoriei și Cabanei

52. Înscrierea dreptului de proprietate a Statului Român – domeniul public și administrarea Consiliului local al municipiului Alba Iulia asupra unei părți din DN1 aferent B-dului Ferdinand, str. I.C. Brătianu, str. Ardealului și str. Tudor Vladimirescu

53. Acceptarea donației făcute municipiului Alba Iulia a unui imobil (drum) situat în Alba Iulia

54. Acceptarea donației făcute municipiului Alba Iulia a unui imobil (drum) situat în Alba Iulia

55. Alegerea preşedintelui de şedinţă care va conduce lucrările Consiliului local al municipiului Alba Iulia în perioada decembrie 2017 – februarie 2018

56. Acțiunea ecologică de repopulare a Râului Mureș cu cegă

 

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

Olimpiada Sportului Şcolar 2017, Fotbal: Elevi de la două şcoli din Alba Iulia, calificaţi la etapa regională

avatar

Publicat

Echipele şcolilor “Vasile Goldiş” şi “Mihai Eminescu” din Alba Iulia vor reprezenta judeţul Alba în etapa regională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – Fotbal. Acestea au ocupat primul loc, la faza judeţeană, desfăşurată în octombrie.

Competițiile sportive școlare din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (clasele I-IV) pentru anul școlar 2017 – 2018, etapa judeţeană Alba – Fotbal băieţi şi fete, s-au desfăşurat în 27 octombrie, la Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” Alba Iulia și Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir.

Echipele clasate pe locurile I-VI au primit diplome, iar cele de pe primul loc se vor prezenta la etapa regională, în aprilie.

Rezultate:

Fete

Loc / unitatea de învățământ / profesor

1. Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia – Ioan Socaciu

2. Liceul Teologic Greco-Catolic „Sf. Vasile Cel Mare” Blaj – Viorel Trif

3. Școala Gimnazială “Nicodim Ganea” Bistra – Tiberiu Boca

4. Școala Gimnazială „ Avram Iancu ” Alba Iulia – Mircea Măcărescu

Băieţi

Loc / unitatea de învățământ / profesor

1. Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Alba Iulia – Raul Unchiaș

2. Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir – Cătălin Pașcanu

3. Școala Gimnazială “Ioan Bianu” Valea Lungă – Petru Martin

4. Școala Gimnazială “Avram Iancu” Alba Iulia – Sorin Pop

 

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din Blaj, cercetat de Poliţie. A condus o maşină, cu alcoolemie de 0,93

avatar

Publicat

Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Blaj este cercetat de poliţişti, după ce a condus un autoturism sub influenţa alcoolului. A fost oprit în trafic, pe DN14B.

Potrivit IPJ Alba, joi, poliţiştii rutieri din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 58 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 14 B, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

Bărbat din judeţul Mureş, cu dosar penal în Alba. A condus o maşină fără permis

avatar

Publicat

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din judeţul Mureş s-a ales cu dosar penal în Alba. A fost prins de poliţie, fără carnet, pe drumul judeţean, la Găbud.

Potrivit IPJ Alba, joi, poliţiştii Postului de Politie Noşlac, în timp ce acţionau pe D.J. 107G pe raza localităţii Găbud, l-au depistat pe un bărbat de 50 de ani, din comuna Cheţani, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

foto: arhivă

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

ACCIDENT lângă Berghin. Un şofer cu alcool “la bord” a intrat cu maşina într-un cap de pod. O persoană rănită

avatar

Publicat

O femeie a fost rănită într-un accident rutier petrecut joi după-amiaza pe DJ 107, lângă Berghin. Şoferul maşinii în care se afla femeia a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu autoturismul de un cap de pod. Conducătorul auto se afla sub influenţa alcoolului.

Potrivit IPJ Alba, joi, în jurul orei 14.30, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe Drumul Județean 107, în afara localităţii Berghin.

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Berghin, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului, o femeie de 71 de ani a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de acesta a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 100 de pietoni şi şoferi amendaţi într-o zi, de Poliţia Alba. Opt conducători auto au rămas fără permis

avatar

Publicat

În ultimele 24 de ore, peste 100 de şoferi şi pietoni au fost amendaţi de poliţiştii rutieri din judeţul Alba. La sfârşitul acestei săptămâni vor fi intensificate acţiunile pentru combaterea excesului de viteză, anunţă IPJ.

Joi, poliţiştii rutieri din Alba, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică au continuat acţiunile pentru creşterea siguranţei rutiere şi prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor datorate neacordării priorităţii de trecere autovehiculelor şi pietonilor.

Poliţiştii au depistat 105 participanţi la traficul rutier, care au încălcat regulile privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre aceştia, 4 au fost sancţionaţi pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi doi pentru neacordarea de prioritate pietonilor.

Faţă de 8 conducători auto, complementar sancţiunii, s-a dispus suspendarea permisului de conducere.

Totodată, poliţiştii au constatat două infracţiuni rutiere.

Acţiunile pentru creşterea siguranţei rutiere continuă. La sfârşitul de săptămânii curente vor fi intensificate acțiunile pentru depistarea celor care conduc cu viteză excesivă, urmând ca aparatele radar să fie folosite la capacitate maximă, potrivit IPJ Alba.

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Aşezământul Social „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni aniversează șase ani de funcționare

avatar

Publicat

Aşezământul Social „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni aniversează în această lună şase ani de funcţionare, perioadă în care a oferit sprijin copiilor din familii cu probleme sociale din comunitate. Cu ocazia aniversării, în cadrul centrului au fost pregătite în această perioadă numeroase activităţi, unele dintre acestea desfăşurându-se deja, iar altele urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii. Centrul şi-a deschis în această lună uşile pentru toţi cei care au vrut să îl viziteze, iar manifestările au culminat, duminică, zi în care copii beneficiari în cadrul centrului, familiile acestora dar şi numeroşi invitaţi au participat la slujba oficiată în Biserica Ortodoxă din Războieni.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de preotul paroh Vladimir Beregoi, căruia i s-au alăturat președintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, pr. Nicolae Călin Ignat, consilier social-misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia şi preotul Vasile Sicoie din Turda. Răspunsurile liturgice au fost date de preotul Zăhan Sebastian, însoțit de un grup de tineri coriști din Turda. Credincioșilor din comunitate li s-au alăturat numeroşi invitaţi, sponsori sau reprezentanţi ai unor instituţii colaboratoare, printre care îi amintim pe vicepreședintele Consiliului Județen Alba Dumitru Fulea, deputatul Sorin Bumb, directorul DGASPC Aba, Sorin Valerian Chirilă, primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

Copiii de la Centrul de Zi au prezentat un scurt program artistic, apoi s-a prezentat revista așezământului, editată cu ocazia aniversării, sub titlul „La ceas aniversar”.

„S-au împlinit șase ani de când într-o duminică de noiembrie s-a deschis Așezământul Social „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni. Este un centru de care comunitatea avea mare nevoie pentru că sprijină copiii din Războieni, care sunt viitorul acestei localităţi. Sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în nevoie, indiferent de apartenența lor religioasă sau etnică, ocrotirea copiilor în diferite moduri, prin acordarea de ajutor material și nu numai, alături de misiunea preoțească, implică simbiotic harul, credința și faptele bune într-un tot unitar. Sunt lucruri pe care preotul are obligaţia să le facă pentru comunitatea pe care o păstoreşte” a spus părintele Vladimir Beregoi, coordonatorul Aşezământului Social „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni.

Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni a fost deschis în 2011 şi oferă servicii unui număr de 25 de copii proveniţi din familii cu probleme sociale. În cadrul acestuia sunt oferite copiilor servicii educative, recreative şi de socializare, servicii de informare şi consiliere, programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă şi de dezvoltare personală, intervenţie psihologică, pedagogică şi socială, suport material, hrană, îmbrăcăminte şi igienizare dar şi consiliere şi sprijin pentru părinţi. Centrul funcţionează într-un parteneriat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba prin Filiala Războieni – Cetate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi consiliile locale din Hopârta, respectiv Ocna Mureş.

Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni este susţinut şi de Fundaţiile FAER Reghin şi HEKS România care oferă sprijin financiar în cadrul unui proiect cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

Victor Negrescu: „România plasează cetățeanul în centrul priorităților Președinției Consiliului UE“

avatar

Publicat

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat joi, la cea de-a opta ediție a conferinței internaționale „Future of Europe“, eveniment organizat de Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

În intervenţia sa, ministrul delegat a subliniat eforturile întreprinse în ultimele luni în sensul democratizării și transparentizării accesului la informaţiile de interes public, pe teme europene, urmărind cu prioritate creșterea gradului de conștientizare în societatea românească cu privire la importanța afacerilor europene și a rolului României în Uniunea Europeană.

„România plasează cetățeanul în centrul priorităților mandatului la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Așteptările, dorințele și implicarea celor care plătesc taxe și impozite și care trebuie să fie principalii beneficiari ai politicilor publice sunt cele trebuie să ghideze acțiunea noastră europeană, pentru a o face eficientă și de succes“, a declarat Victor Negrescu.

Ministrul delegat a precizat totodată că pregătirile pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se desfășoară într-un ritm accelerat, în vederea asigurării condițiilor adecvate exercitării cu eficiență și profesionalism a acestui mandat, în primul semestru al anului 2019.

„Deținerea Președinției Consiliului Uniunii Europene, într-un moment de maximă importanță pentru viitorul acestui proiect, reprezintă o oportunitate majoră pentru România. Suntem în grafic, prin eforturile din ultimele luni, în ceea ce privește pregătirile pentru asumarea acestui mandat. Calitatea unei Președinții este dată, în mare măsură, de calitatea specialiștilor care sunt implicați. Sub acest aspect, Ministerul Afacerilor Externe a demarat deja un amplu program de formare profesională a echipelor de specialişti, care va privi atât aspecte generale, legate de procedurile decizionale de la nivelul Consiliului, abilităţile de negociere şi comunicare, competențele lingvistice, cât şi perfecţionarea în domeniul de specialitate“, a declarat Victor Negrescu.

România va asuma, pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene – una din cele șapte instituții ale Uniunii. Țara noastră face parte din trio-ul de Președinții, care mai include Finlanda și Croația. Președinția rotativă prezidează la Bruxelles reuniunile Consiliului Uniunii Europene (cu excepția Consiliului Afaceri Externe), reuniunile COREPER (întâlnirile reprezentanților permanenți ai țărilor membre la Bruxelles) și aproximativ 200 grupuri de lucru. De asemenea, Președinția conduce negocierile a sute de dosare legislative, organizează întâlniri cu Parlamentul European și alte reuniuni formale la toate nivelele. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va derula într-un context european și internațional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcție de evoluția unor dosare cu miză majoră la nivel european. În acest moment cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexit și cadrul financiar multianual post-2020, transmite MAE, într-un comunicat.

image_pdfimage_print
Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE Tragedie într-un sat din Apuseni. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe un stâlp de electricitate

avatar

Publicat

Un bărbat în vârstă de 45 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri dimineaţa, în satul Muşca din comuna Lupşa. Din primele date, acesta ar fi căzut de pe un stâlp de la reţeaua electrică.

Omul ar fi fost în concediu în momentul incidentului. Cel mai probabil s-a urcat pe stâlp pentru o intervenţie în afara serviciului, fiind electrician, după cum a precizat şeful Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă de la ITM Alba, Vasile Suciu, pentru Alba24.

O echipă a inspectoratului se deplasează la faţa locului, pentru a verifica situaţia. De asemenea, cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei.

Bărbatul ar fi fost găsit fără viaţă, la baza unui stâlp de la reţeaua electrică, de către un consătean. Echipaje SMURD ar fi încercat să-l resusciteze, fără succes.

Oamenii legii urmează să stabilească în ce condiţii s-a produs decesul.

Bărbatul este din localitatea Vidra.

UPDATE: Bărbatul ar fi căzut de la o înălţime de aproximativ şase metri. Ar fi urcat pe stâlp să schimbe becuri de la iluminatul public. Poliţia a fost sesizată în jurul orei 9.45 despre incident, iar în jurul orei 10.45 a fost declarat decesul. Victima este F.G.D. (45 de ani), din Vidra.

 

image_pdfimage_print
Citește mai departe

ACTUALITATE

Serile Muzicii Folk la Aiud. Recitaluri, la Colegiul Naţional „Titu Maiorescu”. PROGRAMUL din weekend

avatar

Publicat

În acest weekend, sunteţi invitaţi la “Serile Muzicii Folk”, la Aiud. Intrarea este liberă, iar evenimentul se desfăşoară la sala de sport a Colegiului Național “Titu Maiorescu” din municipiu.

Vor fi recitaluri de folk vineri şi sâmbătă, de la oora 18.00, după următorul program:

Vineri, 17 noiembrie

Ora 18.00

Alexandra Sârb (Cercul de Folk al Centrului Cultural “L. Rebreanu” Aiud)

Adi Mitescu, Daniel Oprița, Puiu Bretoiu

Patricia Thomits

Felicia Pop

Florin Thomits

Adrian Bezna

Vasile Mardare

Sâmbătă, 18 noiembrie

Ora 18.00

Marius & Emilia Moga

Alexandru Roșian, Andreea Roșian

Bianca Chiorean, Carina Dumitru, Roxana Călușer

Daniel Avram şi Școala de Folk de la Palatul Copiilor Alba Iulia

Oana Dragomir

Raluca Cismaru

Cătălin Stepa

Emeric Imre

image_pdfimage_print
Citește mai departe

EVENIMENT

Declarații ȘOCANTE în cazul CRIMEI de la Lunca Mureşului. „Inculpatul a fost doar un instrument”

avatar

Publicat

Tribunalul Alba a continuat în această sătpămână cercetarea judecătorească în dosarul crimei de la Lunca Mureşului, cu victimă fostul primar Ioan Rusu şi inculpatul Barsony Gligor trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor. La acest termen au dat declaraţii în faţa instanţei fiica victimei, Andreea, şi o colegă de serviciu cu fostul primar şi soţia acestuia, prietenă de familie a acestora.  Fiica victimei a declarat în sala de judecată faptul că este convinsă că există „autori morali“ care au dat ordin ca tatăl ei să fie ucis, iar bărbatul arestat pentru această faptă a fost doar un „instrument“.

Fiica fostului primar a lansat în instanţă o ipoteză surprinzătoare: Barsony Gligor nu ar fi singurul vinovat de moartea tatălui ei. În opinia acesteia, ”autorii morali”, care au comandat omorul, sunt liberi.

”Din punctul meu de vedere fapta a fost premeditată. Sunt convinsă că există persoane care sunt libere. Inculpatul a fost doar un instrument. A fost un act pregătit de anumite persoane, iar inculpatul a fost instrumentul care a dus la îndeplinire fapta. Dacă ancheta era extinsă, existau răspunsuri la anumite întrebări pe care noi ni le punem”, a spus fiica lui Ioan Rusu la Tribunalul Alba, potrivit adevărul.ro

Aceasta a vorbit şi de faptul că ar fi existat şi bani la mijloc. ”Felul cu trăiesc fiul şi fiica inculpatului arată că dispun de anumite beneficii materiale care nu sunt justificate pintr-o activitate lucrativă în urma căreia să obţină bani. Convingerea mea este că tatăl meu a avut duşmani care l-au şantajat prin inculpat. Eu personal mă simt în pericol datorită faptului că autorii morali ai faptei nu au fost identificaţi şi nu au fost aduşi în faţa legii”, a completat femeia. Aceasta a mai spus că nu poate înţelege cum un om pe care l-a ajutat atât de mult tatăl ei a ajuns să îl ucidă. ”Acest om mi-a ucis părintele. Este clar, dar am foarte multe semne de întrebare. Pe cine a ajutat mai mult i-a luat viaţa. L-a susţinut să îşi ridice o locuinţă şi cu alimente. Îi ducea în fiecare zi lapte pentru că acesta s-a îmbolnăvit de stomac în perioada detenţiei. Mi-a zis că trebuie să îl ajute, altfel cum se poate integra în societate după ce a ieşit din închisoare. Nu voi putea să înţeleg vreodată cum cineva a putut acţiona cu atâta ură. Tatăl meu ajuta pe toată lumea. Acesta era şi cel mai mare defect al lui”, a afirmat fiica victimei.

Tot ieri a mai fost audiat un martor propus de părţile civile, o angajată a Primăriei Lucna Mureşului şi prietenă de familie.

”Între membrii familiei a fost o relaţie deosebită. Au fost profund afectaţi de moartea capului familieii şi în continuare trec prin această stare. Sunt foarte afectaţi pentru că sunt prea puţine dovezi, care să îi liniştească sufleteşte. Sunt nemulţumite de starea de incertitudine legată de autorul faptei şi de atitudinea inculpatului care nu îşi reucunoaşte fapte. De asemenea, nu cunosc motivul pentru care a luat viaţa victimei”, a spus martora în instanţă.

Ioan Rusu a fost ucis în seara zilei 26 noiembrie 2016. Potivit rechizitoriului, pe fondul unui conflict spontan, Barsony Gligor i-a aplicat victimei de 62 de ani mai multe lovituri cu un cuţit, cauzându-i 20 plăgi, unele tăiate altele înţepate, situate la nivelul capului, gâtului, palmelor, abdomenului şi genunchiului stâng, care au condus la deces. Bărbatul ucis a fost găsit noaptea, în jurul orei 3.30, lângă maşina proprie, la marginea satului de către şeful de post şi un prieten de familie. Barsony Gligor a refuzat să facă declaraţii în faza de urmărire penală, iar în instanţă a spus doar că este nevinovat. Cele trei părţi civile, soţia şi copiii victimei s-au constituit parte civilă cu suma de 700.000 de lei.

 

sursa: adevărul.ro

image_pdfimage_print
Citește mai departe
Publicitate
ADMINISTRATIEacum 1 oră

Salarii de lux la Casa de Asigurări de Sănătate Alba. Președintele – director general: peste 17500 de lei

EVENIMENTacum 2 ore

Au furat 12.500 de lei, de la o sală de jocuri din Alba Iulia. Trei bărbaţi, reţinuţi şi audiaţi la Parchet

Publicitate
ADMINISTRATIEacum 2 ore

Spiritul Sărbătorilor de Iarnă la Sebeș. 28.000 de euro dați până acum pentru decorațiuni și iluminat festiv

ACTUALITATEacum 3 ore

Operaţie complexă, efectuată cu succes la Spitalul Municipal Blaj, la un pacient cu risc de amputare

Publicitate
ACTUALITATEacum 3 ore

FOTO: „Sănătate ca la carte”, la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia

ACTUALITATEacum 3 ore

Ioan Dîrzu (PSD): Întrebări la minister despre măsuri de sprijin pentru locuitorii Munților Apuseni

Publicitate
ACTUALITATEacum 3 ore

in4it: Concurs național de informatică pentru elevii de clasa a XI-a și a XII-a, la UAB. Înscrieri şi premii

ACTUALITATEacum 4 ore

JOI: Ședință la Consiliul Local Aiud. Regulamentul Târgului de Crăciun și organizarea unor evenimente

Publicitate
CUGIRacum 4 ore

VIDEO: Creșterea salariului minim va afecta 750 de muncitori de la Fabrica de Arme Cugir. Ce spune sindicatul

ADMINISTRATIEacum 4 ore

24 noiembrie, şedinţă la Consiliul Local Alba Iulia: Blocul „Turturica”, Smart City, premii, Centenar

Publicitate
ACTUALITATEacum 5 ore

Olimpiada Sportului Şcolar 2017, Fotbal: Elevi de la două şcoli din Alba Iulia, calificaţi la etapa regională

ACTUALITATEacum 5 ore

Bărbat din Blaj, cercetat de Poliţie. A condus o maşină, cu alcoolemie de 0,93

ACTUALITATEacum 5 ore

Bărbat din judeţul Mureş, cu dosar penal în Alba. A condus o maşină fără permis

ACTUALITATEacum 5 ore

ACCIDENT lângă Berghin. Un şofer cu alcool “la bord” a intrat cu maşina într-un cap de pod. O persoană rănită

ACTUALITATEacum 5 ore

Peste 100 de pietoni şi şoferi amendaţi într-o zi, de Poliţia Alba. Opt conducători auto au rămas fără permis



Copyright © 2017 Alba24.ro powered by Independent Media & More