Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sevil Shhaideh a fost numită în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale, în locul lui Liviu Dragnea. Decretul a fost semnat de preşedinte

Publicat

sevil_shhaideh_cv Sevil Shhaideh preia oficial funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, rămasă liberă după demisia lui Liviu Dragnea. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea noului ministru, urmând să depună jurământul de învestitură miercuri, de la ora 17.00, la Palatul Cotroceni.

Sevil Shhaideh s-a născut la 4 decembrie 1964.

A absolvit Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice din București în 1987.

A urmat o serie de cursuri de perfecționare: expert în administrație publică (USAID, Washington DC, SUA, 1995) și manager ONG (USAID, Washington DC, SUA, 2001), manager de proiect (Oracle University, 2002 și PM Solutions România, 2004), auditor (TUV Institution, 2003).

Are o diplomă de Master în Managementul Proiectelor de Afaceri, obținută în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității ”Ovidius” (2005-2007).

Și-a început cariera profesională ca analist programator în cadrul Trustului pentru Mecanizarea Agriculturii Constanța (1987-1991), a devenit, apoi, manager Sisteme Informatice în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială a județului Constanța (1991-1993) și director Sisteme Informatice în cadrul Consiliului Județean Constanța (1993-2007).

A ocupat funcția de coordonator responsabil cu elaborarea amendamentelor legislative cu privire la actele normative ce reglementează administrația publică locală în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și de director general, Direcția Generală de Proiecte, Consiliul Județean Constanța (2007-2012).

Este președinte al Asociației Naționale a Informaticienilor din Administrația Publică (ANIAP) din 2000.

Este secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) din mai 2012.

La 19 mai 2015, Sevil Shhaideh a fost nominalizată de premierul Victor Ponta la Ministerul Dezvoltării, în vederea preluării mandatului de ministru rămas vacant după demisia lui Liviu Dragnea.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax