Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Unirea Alba Iulia s-a impus: 1-0 cu CS Mioveni

Publicat

Astăzi, pe Stadionul ”Cetate” din Alba Iulia s-a încheiat partida dintre Unirea Alba Iulia – CS Mioveni. Elevii lui Marius Baciu au reușit să se impună după 90 de minute de joc, grație execuției superbe a juniorului Alexandru Giurgiu.

Sub privirile a aproximativ 250 de spectatori, Unirea Alba Iulia a început meciul în forță, chiar dacă elevii lui Baciu au ratat de două ori deschiderea scorului, chiar în debutul partidei, prin Selagea, care a șutat alături de la 20 de metri și prin Dâlbea – căpitanul a tras peste, de la distanță. Din fericire pentru puținii spectatori prezenți pe Stadionul ”Cetate”,  „alb-negrii” au reușit să deschidă scorul în minutul 21. Alexandru Giurgiu a marchat un eurogol, cu un șut de la peste 30 de metri. Acesta avea să fie scorul pauzei, dar și cel final.

În actul secund, la timona jocului erau tot uniriștii, care au atacat ușor steril, fără ca vreun fotbalist albaiulian să-i mai creeze emoții portarului Popescu. În minutul 77, stadionul „a luat foc”. Silviu Mureșan a scăpat singur spre poarta lui Popescu, însă vârful albaiulian a fost faultat de Năuiu în postură de ultim apărător, dar centralul Comănescu a acordat doar cartonaș galben (nu roșu, cum impune regulamentul). Astfel, la capătul celor 90 de minute, Unirea Alba Iulia s-a impus cu scorul de 1-0, datorită execuției incredibile a lui Giurgiu.

[media id=49 width=320 height=240]

[media id=50 width=320 height=240]

[media id=51 width=320 height=240]

Unirea: Rotaru – Negură, Poverlovici, Soporan, Giurgiu (Bălaș, 90+3) – Fl Sabou (Mureșan, 55), Dâlbea (cpt), Selagea, C. Cristea-Szabo, Stanciu (I.Grozav, 81). Pe bancă: Ignat, Pistol, Costea. Antrenor: Marius Baciu.

CS Mioveni: Oct. Popescu – Moşteanu, I. Miulescu (Săndulescu, 70), M. Olteanu, Baicu – Coşereanu, Năuiu, Lircă (G.Enache, 46),Vladu (Dulcea,80)-Ayza, Cl. Ionescu Pe bancă: I. Ilie, Stoica, Gălan, Stancu. Antrenor: Cristi Negru.

Avertismente: Selagea (36), Dâlbea (72), Rotaru (90), I.Szabo (90+1) / Moșteanu(50), Năuiu (77).

În urma acestui succes, Unirea Alba Iulia ocupă locul 8 în clasament, cu 11 puncte acumulate. „Alb-negrii” se află la patru puncte de liderul Petrolul Ploiești. În runda următoare, elevii lui Marius Baciu vor da piept cu FC Bihor Oradea, în deplasare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax