FOTO: Ce să faci în județul Alba, la începutul verii. Idei pentru drumeții și excursii de weekend în cele mai frumoase zone

Nu de puține ori ne întrebăm unde am putea ieși într-o zi de vară, la început de iunie, cu prietenii. Alba24 vă prezintă un ghid extins cu idei de locuri în care să vă petreceți ziua alături de prieteni, vizitând și învățând totodată lucruri noi.

Vă oferim un inventar al acestor locuri. Cu siguranță, despre majoritatea știați și pe unele poate chiar le-ați văzut, însă merită oricând revizitate.

În judeţul Alba sunt locuri de o frumuseţe rară, cu peisaje montane spectaculoase, peşteri care încă şi acum mai ascund secrete, drumuri de munte și aer curat, zone care păstrează urmele istoriei, numai bune de vizitat la începutul verii.

Vezi: Raiul fotografilor: Peisaje rare, zone istorice și cabane ”dincolo de nori”. Cele mai bune locuri pentru fotografiat, din Alba

De la Cetatea Alba Carolina până în Munţii Apuseni sau Munţii Sebeşului, vizitatorii pot vedea o salbă de frumuseţi care le rămân întipărite în minte.

Nu în ultimul rând, pot gusta din preparatele culinare specifice locului sau pot alege să viziteze mănăstirile din judeţ ori castele-monument de arhitectură.

Vezi și Top 10 – Cele mai frumoase locuri de vizitat din județul Alba recomandate de cititorii Alba24

Cetatea Alba Carolina

Indiferent din ce localitate a județului sunteți, merită să vizitați sau să re-vizitați, într-un week-end, Cetatea Alba Carolina. Este un loc mult mediatizat mai ales în ultimii, după ce a fost restaurată şi pusă în valoare şi reprezintă o atracţie pentru vizitatori în primul rând prin obiectivele turistice. Este cea mai mare cetate de tip bastionar Vauban din România şi a fost aleasă destinaţie europeană de excelenţă.

A fost construită între anii 1715-1738, în contextul instaurării stăpânirii habsburgice în Transilvania. Ocupă locul unui vechi castru roman (106 d. Chr) şi a unei fortăreţe medievale din secolele XVI-XVII.

În interiorul acesteia se află, pe lângă cele două catedrale – ortodoxă, a Reîntregirii, unde au fost încoronaţi regii Ferdinand şi Maria (în 1922) şi romano-catolică, edificiu datând din secolul XI, monument istoric considerat cel mai valoros monument de arhitectură de tip romanic din Transilvania, ce adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale vechilor conducători ai Transilvaniei – şi Muzeul Naţional al Unirii, Sala Unirii, Obeliscul, Celula lui Horea (Poarta a III-a).

Cetatea este împărţită în mai multe trasee turistice: Traseul celor Trei Fortificaţii, Traseul celor Şapte Porţi, Traseul Neamului Românesc, Traseul Sudic, Traseul Estic sau Traseul Nordic. În plimbarea pe aceste trasee, turiştii se vor întâlni cu soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare austriece care asigură securitatea pe parcursul traseelor.

De asemenea, cei curioşi pot lua parte şi la ceremonia de schimbare a gărzii care are loc în fiecare zi. Cu puţin noroc, turiştii pot să facă cunoştinţă cu spectaculoasa Gardă Romană de la Apulum şi cu războinicii daci, prezenţi la festivaluri şi evenimente cu specific istoric, dar nu numai.

În Cetatea Alba Carolina a „văzut” atât Unirea cât şi moartea lui Horea, iar de peste 300 de ani a rămas un simbol al Ardealului.

La Alba Iulia, mai puteţi vedea Parcul Dendrologic din zona Dealul Mamut şi puteţi închiria biciclete, pentru a vizita mai multe locaţii într-un timp mai scurt, dar şi pentru o excursie pe mini-Transalpina de Mamut.

În apropiere…

Şi tot în seria fortăreţelor care încă se mai păstrează în judeţul Alba intră cea de la Câlnic – aflată pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO, este unul dintre cele mai bine conservate monumente din Transilvania; din Aiud – cu nouă turnuri şi care adăposteşte biserica reformată–calvină, o construcție în stil gotic şi palatul voievodal; din Gârbova (Cetatea Greavilor) – datată în secolul al XIII-lea, unul dintre cele mai vechi monumente din Transilvania, monument istoric și de arhitectură laică; de la Colţeşti-Rimetea (Cetatea Trascăului) – amplasată strategic pe un vârf de deal, construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay; Sebeş sau ruinele cetăţii dacice de la Căpâlna.

Râpa Roșie și legendele ei și… un dinozaur

În apropiere de Alba Iulia şi doar la trei kilometri de Sebeş se află Râpa Roşie, cu milioane de “riduri” roşii, care se pot vedea din satelit. Acesta este locul ideal pentru iubitorii de aventuri cu parapanta. Râpa s-a format prin eroziunea apei asupra solului, care a provocat, în timp, alunecări de teren masive.

Rezervaţia geologică uimeşte prin decorul de statui şi frontoane rozalii. Unicitatea este dată de alternanţa argilelor roşii cu gresii cenuşii, alcătuite în formaţiuni slab cimentate. Pe lângă decorul special pe care îl oferă râpa, poate fi admirat şi peisajul floral, cu specii protejate de lege şi fauna.

S-au spus multe legende despre Gaura Hoţilor de la Râpa Roşie, însă cea mai credibilă este despre Lică „a lu Brânză”, al cărui singur talent era să se strecoare în spaţii înguste, ca o pisică. Muncea ca păstor la Râpa Roşie, pe care ajunsese să o cunoască forte bine.

Într-o dimineaţă, însă, o bancă din Sebeş a fost spartă. Hoţul, spunea un poliţist de atunci, ar fi trecut printr-o ferestruică prin care doar un copil putea să treacă. Fireşte, autorităţile l-au întemniţat pe Lică-Pisică, deşi nici un ban n-a fost găsit în timpul anchetelor.

Între timp, iubita lui Lică era văzută urcând mereu la Râpa Roşie. Astfel, lumea credea că la Gaura Hoţilor şi-ar fi ascuns Lică banii. S-a făcut şi acolo o anchetă, dar tot nimic… După eliberare, Lică a plecat cu iubita lui în America, de unde, la scurt timp, a început să trimită familiei sume mari de bani. Cum a reuşit Lică-Pisică să câştige atât de mult într-un timp atât de scurt, nu se ştie. Dar umblă vorba că aceştia ar fi fost banii furaţi de Lică şi ascunşi în Gaura Hoţilor sau, cine ştie, în crăpăturile Râpei Roşii.

Gaura Hoţilor este, de fapt, o groapă săpată în roca nisipoasă a râpei. Aici se găsesc nume scrijelite încă din secolul al XIX-lea şi ascunde numeroase legende cu hoţi, haiduci şi aventurieri.

Lângă Râpa Roşie, în terenul mlăştinos al albiei Secaşului, a fost descoperit scheletul fosilozat al unui dinozaur carnivor numit „Velociraptor” sau „Balaurul bondoc”, după forma sa ca a unui curcan. Tot lângă Sebeş, au fost găsite urmele unui alt dinozaur, lung de 10 metri, Maghiarosaurus.

Râpa Roşie se găseşte la ieşire din Sebeş spre Daia Română, unde se face stânga pe lângă unitatea militară. Deşi drumul este accidentat, este accesibil pentru orice maşină. De la Râpă în sus, însă, accesul este mai dificil.

Transalpina

La ieşire din Sebeş spre munţi începe Transalpina, adică DN67C, pe Valea Râului Sebeş. Este un drum sinuos care are atuul unor peisaje ce-ţi taie răsuflarea, mai ales când ajungi la altitudini mai mari.

Transalpina sau Drumul Regelui străbate Munţii Parâng de la nord la sud, prin judeţele Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj şi ajunge până la altitudinea de 2.154 de metri în Pasul Urdele.

În jurul subiectului legat de primii constructori ai acestui drum sunt încă discuţii. Potrivit unor surse, acesta a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de coridorul IV strategic roman.

Există şi o legendă locală care spune că, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile sale fizice şi financiare. Alte surse afirmă că Transalpina a fost construită de germani, din rațiuni militare, în timpul primului război mondial.

Este cea mai înaltă şi mai spectaculoasă şosea din România, care se întrece cu Transfăgărăşanul la capitolul „cel mai bun drum de condus din lume”, care „îţi dă sentimentul minunat că te afli pe acoperişul lumii”, după cum unii reprezentanţi ai publicaţiilor auto de peste hotare.

În anul 1938, Regele Carol al II-lea a inaugurat Transalpina la Poiana Sibiului, de unde vine și numele de „Drumul Regelui”.

În acea vreme, traseul era considerat o mare realizare tehnică, cu rol economic, strategic şi militar, cu atât mai mult cu cât oamenilor le era proaspătă în minte perioada în care li se impusese religia catolică şi când unele familii au plecat pe acest drum pentru a-şi păstra tradiţia.

De pe Transalpina, din zona barajului de la Oaşa, intraţi pe Valea Frumoasei. O zonă care, după cum sugerează şi numele, te va impresiona prin peisajele frumoase, cu aer rece de munte şi pădure verde. Zona e sălbatică, necucerită încă, plină de neprevăzut: văile adânci, cascade la tot pasul, poienițele retrase și traseele secrete printre munții întortochiați.

„Se află undeva în Ţara Ardealului, între ţinuturile Inidoarei şi Albei, o apă viforoasă; oamenii dinspre câmpie îi zic Sebeşul, cei mai vechi de pe înălţimi îi zic Frumoasa (…). Acolo-i împărăţia sălbăticiunilor, cât ţin munţii şi sihlele”, aşa descrie Mihail Sadoveanu Valea Frumoasei.

Tot de la barajul lacului de acumulare de la Oaşa, spre dreapta, este drumul care urcă spre Poarta Raiului – Luncile Prigoanei, Muntele şi Iezerun Şureanu şi Vârful lui Pătru. Un peisaj tipic alpin, care te provoacă la o aventură pe munte. Atenţie, însă, nu vă încumetaţi la drumeţii fără să aveţi echipament sau autovehicule de teren şi nici chiar atunci pentru că riscaţi să vă rătăciţi. Informaţi-vă dinainte cu privire la traseele montane.

Drumul vinului

Mai coborâm un pic la mai mică altitudine şi vă prezentăm obiective turistice şi trasee ce urmează „Drumul vinului”. Considerată „băutură divină” de pe vremea dacilor, vinul este produsul cu care se mândresc mai mulţi localnici sau întreprinzători, în special din zonele Aiud şi Blaj. Sunt deja cunoscute şi renumite vinurile de Jidvei, dar şi cele de Ciumbrud (Aiud) şi alte soiuri locale.

Din apropiere de Alba Iulia, puteţi vedea localităţi care se remarcă fiecare prin cultură şi tradiţii deosebit de pitoreşti, urmând un traseu de şes-deal cu frumuseţi aparte. Urmăriţi locaţiile Câlnic, Gârbova, Şard, Ighiu, Ighiel, Ţelna, Tibru, Cricău, Teiuş, Aiud, Crăciunelu de Jos, Blaj, Ciumbrud, Jidvei, Cetatea de Baltă.

Pe lângă tradiţiile legate de producerea vinului, puteţi vedea şi obiectivele turistice, istorice, naturale şi de cult din fiecare zonă, de la cetăţi, crame până la mănăstiri. Sunt mărturii de civilizaţie diferite, de la cea daco-romană pâna la cea română, maghiară şi germană. De asemenea, veţi găsi crame, dar şi mănăstiri.

Pe vechiul drum roman Via Magna, aproape de comuna Ighiu, urcaţi până la Iezerul Ighiel, arie protejată de interes naţional, aflat în partea de sud a Munţilor Trascăului.

Este un lac natural înconjurat de o pădure deasă, care „colorează” luciul apei în funcţie de anotimp. Lacul are o lungime de 450 m și o lățime de aproximativ 150 – 200 m și o suprafață de 5,26 hectare.

O importanță deosebită pentru Rezervația naturală „Iezerul Ighielului” o reprezintă floarea de colț (Leontopodinum alpinum), întalnită pe un versant însorit, pe brane și stânci golașe. Puteţi ajunge de pe DN1, între Alba Iulia şi Teiuş spre Galda de Jos şi apoi Ighiu şi Ighiel sau la ieşire din municipiul spre Zlatna, de pe DN74, spre Ighiu. O parte din cei aproximativ 10 kilometri de la Ighiel până la lac sunt drum forestier.

Lacul se poate încadra într-un traseu turistic montan, ce ar cuprinde vizitarea Platoului carstic Ciumerna, Cheile Găldiţei, Cheile Turcului şi Cheile Întregalde.

În Cricău, aproape de Ighiu, se află biserica construită în stil gotic (secolul XIII), despre care se spune că a fost construită pe ruinele unei bazilici romane.

Imaginea zonei este marcată de acest impunător monument de arhitectură romanică, cu un turn semeţ şi cu navă centrală înălţată până la nivelul al treilea. Dacă exteriorul biserici este sobru, interiorul dezvăluie fresce murale şi absida vechii biserici romane. Una dintre picturile murale care arată influenţele italiene este reprezentată de “Cina cea de Taină”.

În secolul al XVI-lea, biserica a fost fortificată cu un sistem de apărare, dovadă fiind cele două portaluri gotice  – zidul de incintă în formă ovală, lung de 64 de metri şi lat de 55 de metri. De asemenea, cercetătorii au descoperit fundaţia pătrată a unui turn de poartă, pe latura de est, precum şi fragmentele unui turn nordic, plasat pentru a apăra cea mai expusă parte a fortificaţiei.

Se povesteşte că ar exista un tunel ce leagă pivniţa bisericii din Cricău de fosta cetate medievală de pe stâncile Pietrei Craivii. Studiile istorice, însă, nu susţin ipoteza, indicând faptul că nu existau posibilităţi tehnice în epoca respectivă.

Cetatea dacică Apoulon, Piatra Craivii, cunoscută ca un “centru spiritual” al dacilor. Se află în apropiere de Cricău, la aproximativ 20 km nord de Alba Iulia şi este aşezată pe o stâncă uriaşă, o locaţie strategică, aflată la 1.083 m altitudine. Construită la poalele Munţilor Trascău, între văile Cricăului şi Bucerzii, a fost ultima cetate cucerită de romani în perioada de expansiune în Dacia.

Locaţia este spectaculoasă şi merită vizitată. Cercetarile arheologice a evidenţiat sanctuare cu baze de piatră asemănătoare celor de la Grădiştea Muncelului, însă specialiştii nu au putut preciza cu exactitate începuturile aşezării dacice de la Piatra Craivii. Au fost descoperite cinci monede, dintre care patru sunt denari romani republicani emişi în anii 88-70 î.e.n. şi una dacică de argint, bătută la sfârşitul secolului al 3-lea sau începutul celui următor. S-a presupus că situl provine din perioada regelui Rubobostes, fortificaţia fiind construită pe vremea lui Decebal.

Potrivit arheologilor, sanctuarul de la Piatra Craivii a avut o forma rectangulară şi acoperiş din ţiglă, de inspiraţie greco-romană. Sanctuarul a fost descoperit în anii ‘60. Tot aici au mai fost identificate şi o locuinţă din perioada clasică a civilizaţiei dacice, obiecte de ceramică, sticlă şi vase de bronz.
Cetatea este şi subiect de poveşti fantastice, cu uriaşi. Localnicii ştiu legende care spun că locaţia ar ascunde bogăţii imense, ascunse de oamenii unor vremuri îndepărtate, acoperite de lespezi grele şi păzite de porţi ferecate care se deschid numai la zile mari, odată la 7 ani.

Cheile Râmeţului reprezintă cel mai mare obiectiv natural al părţii centrale a Trascăului, această zonă fiind declarată rezervaţie naturală complexă ce se întinde pe o suprafaţă de 150 hectare. Accesul se face pe drumul judeţean asfaltat care pleacă din Teiuş, cale de 18 km până la Mănăstirea Râmeţ. Apoi, se continuă pe drumul pietruit încă 4 km.

Datorită reliefului, cheile se pot parcurge doar prin traversarea pe cursul apei, pe timpul verii. Pe prima porţiune există o amenajare cu bride şi cabluri de oţel care permit vizitarea cheilor pe timp de vară până la celebrul portal al cheilor şi până la porţiunea numită “la cuptor”.

De aici încolo, vizitarea cheilor presupune traversarea pe cabluri suspendate şi pe firul apei, în unele porţiuni apa ajungând până la 2 m adâncime.

Accesul se face pe drumul judeţean asfaltat care pleacă din Teiuş, cale de 18 km până la Mănăstirea Râmeţ. Apoi, de aici vom continua pe drumul pietruit încă 4 km.

În apropiere de Aiud, întâlniţi altă zonă spectaculoasă, Cheile Aiudului – locaţia preferată de amatorii şi profesioniştii de alpinism şi zborul cu parapanta – şi Rimetea, satul cu case albe şi ferestre verzi, neschimbate de sute de ani.

În anul 1999 un arhitect UNESCO a propus localitatea pentru a intra în Patrimoniul Mondial. Deja un sector din Budapesta dă în fiecare an familiilor de aici câte 300 de lei ca să-şi reîmprospăteze faţadele, şi să le păstreze stilul autentic.

Localitatea Rîmetea este unică în România din punct de vedere arhitectural. În anul 1870, un incendiu puternic a distrus toate casele, dar minerii de aici au reuşit în câţiva ani să le reconstruiască.

În 1999 comuna a fost distinsă cu premiul „Europa Nostra“ al Comisiei Euopene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Totodată, în 2012 Rimetea a fost inclusă pe lista celor mai frumoase sate din România.

Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă este un castel construit în secolul al XVII-lea în stilul renașterii franceze. Situat la mijlocul distanței dintre Târnăveni și Blaj, pe malul Târnavei mici, castelul a avut mai multe utilizări pe parcursul anilor.

De la grădină, închisoare, cantină, carmangerie și până la secție de șampanizare. Construit după modelul castelului Chambord din Franța, castelul a suferit mai multe schimbări în timp, însă numele construcției vine de la cel căruia îi aparținea domeniul la acea vreme, fratele principelui Transilvaniei, István (Ștefan) Bethlen.

Castelul dispune de patru turnuri circulare în fiecare colț, fără rol defensiv, și un turn secundar alipit uneia dintre fațade și care are în interior o scară.

În prezent imaginea castelului este asociată cu vinurile de Jidvei, deoarece după 1989, castelul a fost retrocedat familiei Haller care l-a vândut deținătorilor firmei de vinuri Jidvei, familia Necșulescu, devenind astfel proprietate privată.

În anul 2003 au început lucrări de restaurare iar proprietarul a ales să păstreze vechile trăsături ale celor două stiluri renascentist şi baroc, iar în interior, s-au adăugat elemente ce creează ambianţa medievală din vechile castele. Dispune de 8 camere de 4* amenajate în stil tradițional într-o anexă a clădirii și 4 camere de 5* amplasate în fiecare dintre cele patru turnuri ale castelului.

Pentru renovarea castelului, Claudiu Necșulescu a investit peste 2 milioane de euro.

Citeşte şi HARTA CASTELELOR din Alba: Reședințe de lux sau ruine. Vezi ce a mai rămas din monumentele arhitecturii de altădată

Pentru cei care doresc să ajungă la Cetatea de Baltă pentru a vedea acest castel trebuie precizat faptul că această localitate este situată pe drumul județean DJ 107, la 15 km de Târnăveni și 21 km de Blaj.

Ruinele de lux de la Cisteiu de Mureş reprezintă un alt obiectiv turistic, mai puţin promovat până acum. Situate la 3 kilometri de Ocna Mureş, ruinele sunt ale fostului Castel Mikes, despre care localnicii spun că avea o grădină luxuriantă, distrusă după instalarea regimului comunist.

„Secretele” Munţilor Apuseni

Intrăm în Ţara Moţilor, care „ascunde” bogăţii nebănuite, de la tradiţii păstrate până astăzi, la păduri şi peisaje de o frumuseţe rară până la peşteri cu „secrete” care încă sunt în curs de descoperire. Spre exemplu, urma Omului de Neanderthal, de 62.000 de ani, a fost descoperită în Peştera Vârtop.

Dar să începem de pe drumul dinspre Alba Iulia spre Munţii Apuseni. Puteţi face o oprire să vedeţi calcarele de la Ampoiţa, trei stânci albe până la care puteţi urca pe jos, traseul nefiind unul dificil.

Înapoi pe DN74, după ce aţi trecut de Zlatna (în apropierea acestui oraş se află şi rezervaţia naturală Cheile Caprei, cu acces din localitatea Feneş, pe un drum forestier – 2 kilometri) şi ne îndreptăm spre Abrud, pe DN74. În zonă vom găsi două monumente ale naturii, unice şi spectaculoase: Detunatele – două masive stâncoase vulcanice aflate la 1,2 km una de alta, arii protejate de interes geologic și geomorfologic, arii protejate din 1938 respectiv 1969.

Unul dintre cele mai neobişnuite peisaje din Carpaţi, Detunata Golașă, oferă o imagine spectaculoasă a intervenţiei naturii, la 11.58 metri altitudine. Detunata Golaşă reprezintă iviri de bazalte, sub forma unor măguri vulcanice. Înălţimea peretelui de stâncă este de 75 de metri. Are la poale păduri de conifere și o suprafață gigantică de bazalte prăbușite. Numele vine de la faptul că peisajul este într-adevăr “golaş”, iar peretele vestic este format din stive de bazalt, coloane cenuşiu-negricioase. De asemenea, prin desprinderea unor pietre pe grohotişul din apropiere şi vuietul vântului printre fragmentele de bazalt uriaşe produce un sunet asemănător tunetului.

Pentru a ajunge la Detunata Golaşă, pe un drum secundar, la dreapta, spre comuna Bucium, din satul Bucium-Şasa în dreptul primăriei, se desprinde un drum forestier la stânga, ce urcă printre case.

După aproximativ 500 m, trecem podețul peste pârâul Șesii, în dreptul indicatorului turistic și urcăm pe drumul de munte, care va trece de-a curmezișul unei pășuni largi, până ce ajungem la pădure. De acolo, facem dreapta pe un drumeag îngust și ajunge, la „Popasul particular Fefeleaga”, de unde continuăm pe cărarea care duce în codru. La primul pârâiaș care taie drumul, o luăm la stânga și urmezi marcajul turistic din pădure, care ne ghidează până sus, pe serpentine, spre vârf.

Odată ajuns în vârful Detunatei, te vezi parcă stăpânul lumii, toată frumuseţea naturii se află la picioarele tale. Şi, dacă imaginea din vârf nu este suficientă, drumul până acolo este o adevărată călătorie cu surprize.

Pe lângă poteca din pădure, desprinsă parcă din basme, în spatele brazilor aproape de Detunata Golaşă, poţi vedea un gheţar cu fenomen invers. Este vorba despre un pârâu care, paradoxal, îngheață în aprilie, rămânând aşa până la încheierea sezonului cald.

În apropierea Detunatei Golaşe se află o altă rezervaţie, numită Detunata Flocoasă. Aceasta este mai greu de explorat, din cauza pădurii de molid ce o acoperă. Se pot admira de la distanţă pereți de andezit/bazalt. Atinge altitudinea de 1.256 de metri. Nu este, însă, cel puţin la fel de spectaculoasă şi aminteşte de vremuri de legende.

De cele două Detunate, sunt legate legende cu uriaşi şi zâne, şi sentimente de dragoste interzisă, dar şi sacrificiu. “Stanele de piatră” uriaşe ar fi apărut, potrivit unor legende, în urma confruntării între giganţi, care s-au prăbuşit în adâncuri în vălvătăi de foc.

Dincolo de contextul fantastic al acestor locuri impresionante, drumul până la cele două Detunate, din cel mai apropiat sat, este presărat cu dovezi de viaţă rurală de munte autentică.

De la casele izolate, până la iarba sănătoasă şi aerul proaspăt, orice turist se poate bucura de o călătorie care-i va rămâne întipărită în minte pentru multă vreme. Desigur, condiţia este să se pregătească de o drumeţie în adevăratul sens al cuvântului.

În apropiere se află şi Poiana Narciselor de la Negrileasa, arie naturală protejată de interes naţional, care conservă o specie ocrotită numită de localnici ruşculiţă sau luşcă. Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de vârful Vâlcoi (1348m), pe interfluviul dintre Valea Negrilesii şi Valea Grozei, şi aparţine administrativ de comuna Bucium, sat Bucium Poieni.

Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor , la altitudini cuprinse între 1150 şi 1250 metri; după o mică întrerupere, ele se continuă pe versantul nord-estic al muntelui Vălcoi. Rezervaţia are o suprafaţă de 4,5 ha în lungul culmii, până la limita pădurii; se întind spre est până la înşeuarea de sub vârful cu cota 1260, iar la vest până la versantul sud-estic al muntelui Vâlcoi.

Puteţi ajunge de pe DN 74, pe DJ 107, spre Bucium, iar de aici pr drumul comunal spre satul Valea Negrilesii, din care se desprinde un drum forestier până la poiană. Altă cale de acces este din DN 74, din satul Feneş (7 km de Zlatna), pe Valea Feneşului, trecând după 10 km prin Rezervaţia „Cheile Feneşului”, iar după încă 15 km, pe un drum forestier se ajunge la “Poiana Narciselor “.

Sau, din centrul oraşului Zlatna, pe “ Valea Morilor “, drum betonat pentru numai 4 km trecând prin Vâltori – Pârâul Gruiului – Runc, pe lângă Vârful Vâlcoi (1.348 metri) se ajunge după 21 km la Negrileasa.

Chiar dacă narcisele de munte înfloresc mai târziu, sărbătoarea narciselor de la Negrileasa este organizată în cea mai apropiată duminică de data de 20 mai, astfel că, dacă nu mai reuşiţi să vedeţi florile în toată splendoarea lor, puteţi să degustaţi bucatele gustoase ale localnicilor: brânză de casă, ţuică sau plăcinte. Şi nu uitaţi locaţia pentru sezonul de anul viitor.

De altfel, în Munţii Apuseni şi nu numai puteţi să degustaţi şi alte feluri de mâncare specifice locului: balmoşul, sarmale sau dulceţuri, compoturi, murături, zacuscă, ciuperci şi băuturi cu alcool din fructe de pădure, toate de casă. În funcţie de preferinţe, puteţi cere ciorbe cu smântână de casă, tocăniţe, mâncare cu peşte, prăjituri de casă.

Tot de pe DN74, după ce treceţi de Abrud, găsiţi intersecţia cu drumul ce merge spre Roşia Montană, una dintre cele mai vechi localităţi cu tradiţie în exploatarea metalelor preţioase din Europa, fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei.

Pe vremea romanilor, se numea Alburnus Maior. Pe lângă mărturiile de importanţă istorică şi arheologică, dar şi bisericile monument istoric din secolele XVIII-XIX, în zona Roşia Montană sunt mai multe arii naturale protejate, precum centrul istoric, Carpeni, Piatra Corbului sau Tău Găuri.

Sub zona Roşia Montană se află o reţea de galerii săpate prin metode tradiționale din perioada antică până în cea modernă, a căror lungime nu este cunoscută cu exactitate, pentru că nu a fost cercetată în întregime. Galeriile romane sunt recunoscute prin forma trapezoidală.

Pe Dealul Cetăţii este amplasată Cetatea Alburnus Maior. Pot fi observate galeriile şi puţurile fostelor mine romane, la o jumătate de oră de mers din centrul comunei.

Descoperirile arheologice au scos la iveală 25 de table cerate care atestă existenţa milenară a oamenilor în aceste locuri. Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tabliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131.

Aceasta a fost descoperită în anul 1854, iar in prezent este expusă la Muzeul Minieritului din incinta fostei exploatări miniere. În Galeria Cătălina-Monuleşti a fost descoperit şi un sistem hidraulic de lemn datând din epoca romană. Roşia Montană deţine cel mai mare zăcământ auro-argentifer din Uniunea Europeană.

Rezervaţia geologică Piatra Corbului se regăseşte în sudul comunei Roşia Montană, la aproximativ o oră de mers, pe versantul sudic al Dealului Cârnic. La o altitudine de 1.100 m, rezervaţia prezintă formatiuni cu iviri masive de andezite ce au luat forma unei cetăţi în ruine asemănătoare unui cap de corb.

Crestele stâncilor sunt presarate cu “ace”, “turnuri ascutiţe” imense, ce sugerează locurile din care s-au desprins blocuri immense de rocă. Excavaţiile în stâncă indică locurile vechilor galerii romane, astăzi distruse, însă de o valoare arheologică deosebită.

Un alt obiectiv turistic de la Roşia Montană este Piatra Despicată, între Dealul Cârnic şi Dealul Cetăţii. O stâncă imensă, separată de sol şi formată dintr-un tip de rocă nemaîntâlnit prin acele locuri. Legenda spune că Piatra Despicată a fost scăpată acolo de un uriaş ce o purta pe braţe peste Munţii Apuseni cu mii de ani în urmă.
Zona Roşia Montană mai cuprinde o serie de lacuri artificiale – tăuri – şi păşuni, dar şi versanţi cu pădure, completând un peisaj de o frumuseţe aparte.

Roșia Montană este un loc al poveștilor. Printre localnici circulă povești despre morojnițe și vâlve. Morojnițele se cred a fi niște ființe ce după miezul nopții se dau de trei ori peste cap și se transformă într-un animal asemănător cu veverița și care fură laptele de la vaci. Vâlvele se cred a fi niște stafii care pot lua diferite forme și trăiesc în fostele mine și se arată din când în când localnicilor.

Legenda Întemeierii Roșiei spune că aurul a fost descoperit prima dată în zonă de către o femeie pe nume Cotroanța care venea cu caprele pe un deal numit Chernic. Aici a găsit un bulgăre care strălucea la soare și și-a dat seama că e de aur. Una din fostele galerii din apropierea Tăului Mare a primit numele Cotroanța.

Tot legat de Roşia Montană, în presă s-a vorbit despre o descoperire senzaţională ce s-ar fi petrecut în februare 2012. Atunci, o echipă de geologi româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană, au găsit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală.

După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.

Locaţia este cunoscută şi drept Galeria Hiperboreană, aflată sub satul Corna, unde, în 1976 s-ar fi descoperit un schelet umanoid gigant, de aproximativ 10 metri. Mai mult, sub această lespede, de 12 metri lungime, 6 metri lăţime şi trei metri înălţime şi cântărind cu aproximaţie 1700 de tone, pe care ar fi fost o scriere necunoscută (posibil pelasgă) şi ar fi fost şi simbolul capului de lup, ar fi fost găsit un pasaj cu diametrul de 4 metri, cu o scară elicoidală, dar care ar fi fost ulterior sigilat cu ciment.

În continuare, intrăm pe tărâmul cascadelor şi peşterilor mai mult sau mai puţin cunoscute din zonă. În Munţii Apuseni, sunt peste 400 de peşteri, iar o parte sunt în judeţul Alba.

Unele dintre ele sunt amenajate pentru vizitare, altele reprezintă o provocare pentru pasionaţii de speologie. De pe DN74 care continuă până la Cîmpeni ajungem pe DN75, care face legătura dinspre judeţul Cluj spre Arieşeni şi apoi ieşirea spre judeţul Cluj.

În dreapta, în zona Poşaga-Sălciua-Ponor găsim obiective turistice precum Poarta Zmeilor, Peştera de la Groşi, Cascada Şipotelor, rezervaţia naturală Vânătările Ponorului, Peştera Huda lui Papară, dar şi rezervaţiile naturale Şesul Craiului, Cheile Pociovaliştei sau Cheile Runcului.

Pe raza comunei Bistra, dar la 20 de kilometri depărtare de centrul acesteia, din care 10 kilometri pe drum forestier şi restul pe potecă de munte, se află rezervaţia naturală Molhaşurile Căpăţânei, la graniţa cu judeţul Cluj. Este o zonă cu mlaştini şi lacuri de altitudine (1.600 de metri), cu specii de plante rare.

Pe DN75 la ieşirea din Cîmpeni spre Vidra, spre stânga, la intersecția peste barajul de la Mihoiești, se ajunge la Dealul cu melci și cascada pe raza comunei Vidra.

Dealul cu melci este o rezervaţie paleontologică, cu aspect neobişnuit: resturi lemnoase în formă de melci, înfipte în piatră de mai bine de 65 milioane de ani. Pe o suprafaţă de 4,30 hectare, peste 30 de specii de moluşte şi-au pus amprenta asupra locului, creând această minunăţie de loc.

Acesta se află în apropierea Cascadei de la Vidra, pe drumul care duce spre satul Avram Iancu. Accesul la Dealul cu melci presupune acelaşi traseu ca şi la cascadă. Este situat la baza versantului drept al Văii Slatina, pe o porţiune destul de mică de pământ.

Spre Arieşeni, trebuie să ne oprim la Gheţarul de la Scărişoara. Este primul gheţar ca mărime din ţară şi al doilea din lume şi se bucură de o mulţime de vizitatori care coboară până în inima peşterii pentru a vedea cu ochii lor acest mare gheţar. Vechi de peste 4000 de ani, gheţarul are o grosime de 22 m şi este lung de 400 m.

Principalul motiv pentru care merită vizitat Gheţarul de la Scărişoara este aventura de a coborî în adâncuri. Temperatura scade considerabil la coborâre, iar turiştii sunt sfătuiţi să se îmbrace gros, chiar dacă afară este vară. Accesul se face printr-un aven de 48 de metri adâncime, de până la 60 de metri diametru.

Deşi se simte şi frigul şi umezeala care nu sunt deloc confortabile, priveliştea compensează.

Cifrele arată că portalul peşterii este înalt de 24 m şi lat de 17 m. De asemenea, blocul de gheaţă are un volum de 100.000 m cubi, o grosime de 22,5 m iar înălţimile stalagmitelor variază de la câţiva centimetri şi ajung chiar până la 7 metri.

Declarată ca prima peşteră monument al naturii din România în 1938, are ca atracţii Sala Mare, dar şi Biserica, o sală ornamentată cu stalagmite de gheaţă. Ambele sunt accesibile publicului.

Peştera gheţar se află în Parcul Natural Apuseni, iar pentru a ajunge acolo se porneşte din centrul comunei Gârda de Sus, la dreapta, pe drum asfaltat (în zonă puteţi vizita şi Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei), care urcă în serpentine spre Ghețar. Ajungeţi pe platoul Gheţar, unde puteţi lăsa maşina în parcare şi mai mergeţi aproximativ 400 de metri pe jos până la intrarea amenajată în peşteră, într-un peisaj montan feeric.

Poveştile din bătrâni spun că în peştera de la Scărişoara trăia, în vremuri vechi, un balaur pe care localnicii îl numeau şolomăţ. Acesta fura câte o fată frumoasă, fie în Noaptea Anului Nou, fie în noaptea dinaintea Târgului de Fete de la Găina şi le ascundea într-un palat de gheaţă pe care niciunul dintre localnici nu a avut ocazia să îl vadă.

Ghețarul de la Vârtop este cunoscut ca celebra locuință a omului preistoric și nu este adresat vizitatorilor mai fricoși. Peștera reușește să dea fiori celor care se avântă să o viziteze, ea fiind totodată una dintre cele mai atrăgătoare peșteri din Estul Europei. Peștera, cunoscută prin belșugul de formațiuni, îi întâmpină pe turiști cu o gură uriașă de somn după care urmează o mulțime de bolovani. Peștera este unică prin culoarele foarte înguste prin care poate fi străbătută. Pentru străbaterea peșterii trebuie urcat și coborât într-un mers strecurat, în genunchi printre pereții umezi ai culoarelor. Peștera are mai multe încăperi printre care se numără Sala Ghețarului, Sala Domului, Sala Minunilor și Sala Mare, dar aici pot fi admirate și ornamente cu coloane, stalactite, stalagmite sau scurgeri parietale.

Citeşte şi FOTO: Urma Omului de Neanderthal, de 62.000 de ani, în peştera Vârtop. Află povestea descoperirii celui mai vechi semn uman din România

Ghețarul se află în Parcul Natural Apuseni, în sudul Platoului Padiș și reprezintă granița cu județul Bihor. Pentru a se ajunge la ghețar se pornește de la Gârda de Sus unde se ajunge pe DN 75, pe ruta Abrud-Câmpeni-Albac. De aici pleacă drumul DC 130 din centrul comunei până la Gârda Seacă, de unde continuă până la satul Casa de Piatră. De la ultima casă din sat accesul se face pe o cărare nemarcată, ce intră spre vest în pădure.

Citeşte şi Cele mai frumoase locuri de vizitat în Munții Apuseni. Cascade, peșteri și peisaje care îți taie respirația

Sunt doar o parte dintre locurile interesante pe care le puteţi vizita în judeţul Alba. Practic, aproape la fiecare pas întâlniţi locaţii şi oameni care vă pot povesti „legendele locului”.

De exemplu, unul dintre cele mai bogate sate din Munţii Apuseni, acum vreo 40 de ani, care a fost părăsit în totalitate de localnici, după ce un fulger a lovit turla bisericii şi a provocat un incendiu care a distrus lăcaşul de cult. Oamenii au plecat şi au lăsat în urmă casele cu haine, veselă şi mobilier, practic toate lucrurile din gospodării, temându-se că locul a fost blestemat.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News