Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Jurnal de pe ”frontul COVID” la Alba Iulia, mărturiile unei asistente: ”S-a năpustit asupra mea cu injurii și cuvinte grele”

Publicat

Și-a pierdut într-un final mama, fără a putea să îi fie aproape. Vorbeam des despre mama lui, care era internată la Spitalul Municipal Blaj, deoarece era cardiacă, diabetică și cu insuficiență renală cronică (fără să facă însă dializă). Colegii de la Blaj mă țineau la curent cu starea și evoluția acesteia, care nu era deloc favorabilă când, într-o seară, la puțin timp după ce am aflat că este „candidată” pentru secția de ATI, am primit un mesaj de la „domnul iubitor de literatură” prin care mă anunța sec: „Doamna Marcela, mama a murit.”
Puteam doar să îmi închipui prin ce trecea acel om…
La câteva zile de la decesul mamei, a fost externată din Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud și soția dânsului. A fost singurul moment în care l-am simțit fericit și liniștit.
Aceasta este doar una din dramele care au atins familiile celor afectați de această boală.
Prima dintre cei opt pacienți care sufereau de insuficiență renală cronică, dependenți de dializă, care s-a externat, a fost „Doamna care îl iubește nespus de mult pe Dumnezeu”, apoi, la câteva zile după ea, restul, mai puțin „pacientul ghinionist”, care a trebuit să rămână cu noi 26 de zile. A fost cea mai lungă spitalizare pe care am avut-o până acum la pacienții infectați cu coronavirus și a fost greu atât pentru acesta cât și pentru noi deopotrivă.
Îl cunoșteam pe „pacientul ghinionist” încă din vara anului trecut, de când a fost internat la noi pentru o altă afecțiune care a necesitat de asemenea o durată de spitalizare foarte îndelungată (2 luni). Acum însă, acesta a cedat nervos în sensul în care îi vedea pe toți că pleacă, doar el trebuia să rămână.
S-a întâmplat într-o dimineață când, intrând la dânsul în salon, m-am apropiat de patul lui și ca de fiecare dată, urma să îi măsor funcțiile vitale și să îi administrez tratamentul.
„Pacientul ghinionist” s-a întors către mine și a refuzat orice colaborare, coborând din cer toți sfinții, într-un mod deloc ortodox și făcând acuze la adresa noastră cum că externăm doar pe cine vrem noi, iar pe el îl ținem tot în spital. În zadar încercam să îi explic că nu poate fi încă externat, deoarece testul lui se încăpățînează să rămână pozitiv… Nu am reușit decât să îl enervez și mai tare altfel încât s-a „năpustit” asupra mea cu o sumedenie de injurii și cuvinte grele. A solicitat să vină un medic, drept urmare am chemat-o pe doamna doctor care se afla în acea dimineață de serviciu. Aceasta m-a rugat să o însoțesc însă am refuzat-o respectuos, spunându-i că mi-a fost suficient pentru acea zi tirul de injurii la care am fost supusă. Astfel, a intrat împreună cu infirmiera însă, fără succes.


Nu a reușit decât să fie cea de-a doua victimă, „botezată” cu cuvinte grele și de nescris aici…
Nu ne-am supărat pe el și am încercat să îl înțelegem însă, trebuie să recunosc că din acea zi mi-a fost cu adevărat teamă să intru în acel salon. S-a liniștit în următoarele două zile și a redevenit pacientul pe care îl știam din vară.
A fost pacientul pentru care m-am bucurat cel mai tare atunci când a fost declarat vindecat, după două teste consecutive negative în 24 de ore și nu am să uit niciodată bucuria din ochii acestuia pe de o parte și liniștea din sufletul meu, pe de altă parte.
Am avut printre pacienți și colegi din alte secții sau spitale din județ. Printre aceștia, o colegă care, internată fiind la noi, a aflat cu durere faptul că și-a pierdut întâi mama, apoi, la două zile distanță și tatăl, ambii diagnosticați cu COVID-19. A fost o adevărată dramă prin care a trecut familia acestei colege. Erau relativ tineri, puțin peste 60 de ani mama și cu vreo câțiva ani mai în vârstă, tatăl. Sufereau și de alte boli cronice însă cine poate spune că nu mai puteau trăi cu aceste boli ani sau poate chiar ani buni?
„Pacienta blândă și extrem de sensibilă”, în sensul cel mai frumos al cuvântului, a fost o colegă dintr-un alt spital al județului. Mereu atentă să nu deranjeze și mereu cu gândul doar la familia ei, a ajuns pacientă în secția noastră cu o zi înainte de Sfintele Paști. Am găsit-o posomorâtă și îngrijorată, dar nu atât pentru ea, cât pentru cei dragi ei, fiul și soțul. Salonul în care se afla era mereu cel mai curat și mai ordonat dintre toate. Păstra totul într-o ordine desăvârșită și îți era drag să intri la ea. Totuși, ochii îi erau mereu triști și nu se înveselea decât atunci când vorbea despre fiul ei. Era tare mândră de el și ochii îi străluceau atunci când îl aduceam în discuție. A așteptat cu sufletul la gură rezultatele celor de-acasă, iar la aflarea veștii că acestea sunt negative, a plâns de bucurie. Aceeași bucurie a trăit-o și după 15 zile când a aflat că s-a vindecat și că va merge la cei dragi ei. M-a bucurat nespus poza pe care fiul ei mi-a trimis-o seara, poză în care apăreau cu toții, în mașină, în drum spre casă. O familie reunită, după o încercare venită că un trăznet asupra lor.
Vă urma…”

sursă: Facebook (Marcela Vîlcan)

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax