Connect with us
Advertisement

Eveniment

Patru absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în cadrul etapei speciale, în județul Alba

sala clasa pregatire examen

Publicat

La etapa specială a examenului de Evaluare Națională s-au înscris patru absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Examenul începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română (3 de candidați înscriși). Marți, 30 iunie, se desfășoară proba la Matematică (4 candidați înscriși), transmit reprezentanții ISJ Alba, într-un comunicat de presă.

Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în centrul de examen de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia.

CITEȘTE ȘI: GHID ADMITERE la LICEU 2020: Cum se completează fișa de înscriere și detalii despre algoritmul de repartizare. Calendar

Primele rezultate se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

VEZI ȘI: ADMITERE LICEU 2020: GHIDUL candidatului în ALBA. Numărul de locuri pe specializări și ultimele medii de intrare de anul trecut 

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.

Inspectoratul Școlar Județean Alba pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800 816258 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 -14:00.

Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol reprezentativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement