Fermierii pot depune cereri pentru obţinerea unei finanţări de 70% din valoarea primei de asigurare. GHIDUL solicitantului
Fermierii pot depune, începând de luni, cereri de finanţare pentru obţinerea unui sprijin financiar de 70% din valoarea...
Fermierii pot depune, începând de luni, cereri de finanţare pentru obţinerea unui sprijin financiar de 70% din valoarea...
O firmă din comuna Ighiu a fost dată ca exemplu de Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), după...
Crescătorii de animale din zona montană vor primi un sprijin de până la 300.000 de lei pentru înființarea...
Două noi culturi devin din acest an eligibile pentru accesarea fondurilor europene de la Agenția de Finanțarea Investițiilor...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat că primește în perioada 29 ianuarie – 30 aprilie solicitări...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat o nouă sesiune de primire a solicitărilor de finanțare prin...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide luni, 10 iulie, prima sesiune din anul 2017 de depunere a...
Cei care vor să înfiinţeze sau să dezvolte plantaţii pomicole au acces, încă din 3 mai, la finanţări...
Fermierii, organizațiile de utilizatori de apă și alți potențiali bneficiari eligibili vor putea obține fonduri europene de până la 1,5 milioane euro pe proiect, pentru sisteme de irigații, în cadrul unei linii de finanțare din...
Cei interesați să dezvolte afaceri în mediul rural pot depune proiecte, online, de miercuri, 3 mai, potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale...
Fermierii români au solicitat fonduri europene în valoare de 330 milioane de euro, potrivit datelor Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Rămâne...
Fermierii care doresc să-și împădurească terenurile pot obține, până la 31 martie, o sumă maximă de 7 milioane...
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor de investiții pentru procesarea produselor...
Întreprinzătorii rurali vor avea în perioada următoare, noi posibilităţi de atragere a finanţărilor nerambursabile. În prima decadă a...
Ministerul Agriculturii a demarat o anchetă la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), după ce a primit reclamaţii...
Solicitanții de fonduri europene pentru dezvoltare rurală și agricultură pot depune proiecte, începând de miercuri, 25 mai, pentru...
Omul de afaceri albaiulian Gelu Iancu este vizat într-un nou dosar penal. A fost trimis în judecată de procurorii DNA Alba Iulia, fiind acuzat că a solicitat şi primit ilegal 2,9 milioane de lei din...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează, prin intermediul paginii oficiale de internet, aplicația „Asistență module on-line” pentru a veni în sprijinul...
Peste 3.600 de utilizatori au fost înregistraţi până acum în modulul de achiziţii online pentru implementarea proiectelor de investiții finanțate cu fonduri...
Reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) organizează miercuri, 13 ianuarie, la Alba Iulia, dezbateri pentru găsirea soluţiilor...
Ca urmare a interesului crescut pentru investițiile în crearea și dezvoltarea de activități neagricole din mediul rural, valoarea...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale organizează concurs pentru ocuparea a...