Comunicat Mircea Hava: Dacă această rezoluție va trece, Comisia va fi obligată să calculeze despăgubiri pentru România
Ca să nu vă folosesc timpul, poate al multora de concediu, o să fiu cât mai cuprinzător, legat...
Ca să nu vă folosesc timpul, poate al multora de concediu, o să fiu cât mai cuprinzător, legat...
”Mircea Hava: În lipsa unor noi surse de venit la nivel european, bugetul Uniunii ar urma să sufere...
Europa înseamnă, să recunoaștem asta!, în clipa de față, multă sărăcie, adesea foame. În 2022, aproape 100 de...
Azi, s-a încheiat, la Roma, reuniunea grupului PPE, întâlnire care a avut ca temă viitorul Europei și rolul...
Decizia Comisiei Europene de a aloca 500 de milioane de euro pentru creșterea producției de muniții în cadrul...
Nu sunt doar mulțumit, sunt de-a dreptul încântat de ce s-a întâmplat zilele acestea în Moldova, la Chișinău....
Mai presus decât orice lucru bun pe care-l pot spune sau face, la Bruxelles, pentru România sau Alba,...
Pentru că tot suntem aproape de 1 Mai, având bănuiala că suntem tot mai puțini cei cu imaginea...
Fostul primar din Alba Iulia, Mircea Hava, în prezent europarlamentar, a transmis joi un mesaj subtil, prin intermediul contului său de Facebook: ”Vin acasă!” le-a transmis el colegilor și celor care îl urmăresc. Avertismentul postat...
Nu putem vorbi despre o Uniune Europeană, în adevăratul sens al cuvântului, fără o rețea de transport interconectată, modernă și eficientă, care...
Suntem tot mai aproape de a avea o nouă pagină scrisă în istoria Uniunii Europene. Parlamentul European, cu o majoritate covârșitoare, a...
Există o listă lungă de bucurii pe care primarii României le prezintă, azi, comunităților pe care le păstoresc....
Sunt câteva lucruri de lămurit în chestiunea OUG-ului care a făcut ca meschinăria austriecilor să pară mai puțin...
Green New Deal, cel mai important pachet legislativ de mediu propus la nivelul Uniunii Europene, trebuie să meargă...
În ciuda complexității problemelor din sistemul energetic, există soluții simple, pe care guvernele statelor membre pot și trebuie...
SONDAJ Alba24: Pe cine ați alege primar al municipiului Alba Iulia, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri?...
Cu toată dorința noastră de a reveni la normalitate, odată trecuți de pandemie, nu ne putem preface că situația actuală permite acest lucru, iar Bugetul pentru 2023 trebuie să țină cont de toate provocările pe...
Suntem în fața unui test pe care nu-l putem rata, un test care va da măsura unității și determinării Europei. Acțiunile și...
Ne așteaptă o iarnă grea, într-un context complicat, iar asta nu poate fi negat nici măcar de cei care cred că pământul...
Hava, Mircea Hava, Primăria Alba Iulia, candidatură: o înșiruire de cuvinte care în ultimele săptămâni s-a rostogolit pe...
Ezitările privind luarea unor măsuri ferme și viabile în domeniul energiei sunt pașaportul pentru îngrijorări și mai mari....
Europarlamentarul Mircea Hava și-a însoțit nepoții în prima zi de școală. Acesta a postat o serie de fotografii...