Strategia de vaccinare: Categoriile din etapa a doua, pe lângă personal-cheie din instituțiile statului, profesori și preoți
În etapa a doua de vaccinare în România, sunt incluse, pe lângă persoanele peste 65 de ani și...
În etapa a doua de vaccinare în România, sunt incluse, pe lângă persoanele peste 65 de ani și...
Direcțiile de Sănătate Publică din țară și automat din Alba au început să identifice locații pentru organizarea centrelor...
Campania electorală aferentă alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-a încheiat sâmbătă, 5 decembrie, la ora 7.00. Scrutinul...
În noua Hotărâre prin care s-a dispus prelungiera stării de alertă au fost incluse și măsuri speciale care...
În Alba Iulia, 16 unități de învățământ încep activitatea școlară, de luni, în scenariul galben, adică cu grupe...
Ordinul de înfiinţare, în cadrul Poliţiei Române, a Direcţiei pentru siguranţă şcolară, a fost semnat de către ministrul...
Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, în vigoare din 1 septembrie, prevede măsuri esențiale pe care trebuie...
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spune că restricțiile privind transportul de persoane ar urma să fie ridicate gradual, după...
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat un set de reguli, care se vor aplica după 15 mai. Astfel, este reglementat modul în care vor da examenele pentru elevii din clasele terminale. Măsuri de prevenire...
Acum 101 de ani, organizatorii evenimentelor de la Alba Iulia au transmis participanților o serie de indicații lămuritoare, scurte și la obiect,...
Voicu Paul, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia, a discutat într-un interviu realizat de Alba24 despre proaspăta funcție pe...
Aproximativ 42.000 de pelerini vor avea acces în 2 iunie pe Câmpia Libertății din Blaj unde Papa Francisc...
La sediul Prefecturii județului Alba, are loc o conferință privind organizarea ședinței omagiale a Guvernului României la Sala...
Senatul a adoptat miercuri proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Au fost 80 voturi „pentru”,...
A XVII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” se desfăşoară în acest an în perioada...
În acest an, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba și-a propus organizarea a 47 de...
La fel ca nuntașii care se distrează, mănâncă, beau și pleacă să fără să dea cinstea la nuntă, organizatorii Balului Balurilor, Consiliul Județean al Elevilor, au „uitat” să achite închirierea Clubului Stage unde a avut loc...
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege care prevede înfiinţarea centrelor de asistenţă medicală comunitară integrată. Acestea vor funcţiona pe baza...
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a precizat marți că a primit mai multe semnale din partea profesorilor, potrivit cărora aceștia sunt împiedicați să...
Ministerul Finanţelor anunţă că duminică, 19 iunie, va avea loc extragerea bonurilor fiscale câștigătoare, emise între 1 și...
Comuna Lopadea Nouă, prin Primar, cu sediul în Lopadea Nouă, str. Principală. Nr. 283, telefon 0258-875.245, fax 0258.875.245,...
Şi în 2016, Primăria Alba Iulia pregăteşte evenimente care să răsfeţe aşteptările celor care vor să se distreze...