Deputatul Călin Potor a fost primit în Partidul Naţional Liberal şi, conform statutului partidului, datorită funcţiei de parlamentar, a primit automat calitatea de vicepreşedinte în cadrul...
Femeile liberale din Cugir au petrecut, sâmbătă, câteva ore plăcute alături de copiii de la Casa de Tip Familial „Speranţa copiilor” din oraş. Cei 16 copii...
Deputatul independent Călin Potor a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că luni, la orele prânzului, îşi va anunţa oficial intrarea în PNL, la Bucureşti. Reamintim că...
Pedeliştii din Alba au uimit din nou prin culorile stridente pe care le adoptă, pentru a ieşi în evidenţă. La ceremonialul depunerii de jerbe şi coroane...
PNL şi PSD şi-au arătat dezacordul privind montarea mesh-ului pe clopotniţa Catedralei Reîntregirii, loc în care, zeci de ani, a stat drapelul naţional. Dacă liberalii s-au...
Liberalii din Alba vor protesta, vineri, în faţa sediului PD-L Alba, “împotriva adoptării prin fraudă a legilor esenţiale pentru viaţa românilor, împotriva corupţiei şi abuzului practicat...
Faptul că Guvernul întârzie depunerea proiectului privind bugetul pe anul 2011, adică nu mai repede de data de 10 decembrie a.c. încalcă legea responsabilităţii fiscale, a...
Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian susţine, vineri, la Alba Iulia, o conferinţă de presă. Prezenţa lui în municipiul nostru face parte dintr-o serie de vizite efectuate în...
Femeile liberale din oraşul Cugir s-au reunit, marţi, 16 noiembrie, pentru a-şi alege liderele şi pentru a stabili acţiunile imediate şi cele viitoare ale organizaţiei de...
Iniţiat, luni, de reprezentanţii PD-L în Parlament, proiectul prin care se modifică Regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor şi se introduce doar necesitatea majorităţii celor prezenţi...
Scandalizaţi de unele declaraţii făcute de liderul liberal Crin Antonescu la adresa preşedintelui PSD, Victor Ponta, social-democraţii au ameninţat, luni, la întâlnirea Opoziţiei, cu încetarea colaborării...
Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu a declarat, la sfârşitul acestei săptămâni, că economia judeţului Alba şi a municipiului reşedinţă de judeţ este păguboasă. După ce a fost...
Ultima rectificare a bugetului judeţean s-a făcut prin tăierea unor fonduri pentru investiţii în infrastructură. Vicepreşedintele PNL Alba şi consilier judeţean, Mihai Nicuşor, a declarat că,...
Consilierii liberali au iniţiat un proiect de hotărâre, prin care se interzice comercializarea substanţelor etnobotanice, pe raza municipiului Alba Iulia. “Am depus astăzi (n.r. – vineri),...
După modelul marilor rupturi din politica locală, nici în opozitie lucrurile nu stau aşa de bine, deşi este cu mult mai puţin expusă atenției opiniei publice....
Proiectul de hotărâre iniţiat de reprezentantii PNL cu privire la întocmirea unui raport referitor la desfăşurarea contractului de asociere dintre „Grup Corint” şi Consiliul Local (CL)...
Reprezentanţii Opoziţiei au depus, astăzi, la şedinţa Birourilor Permanente Reunite al Parlamentului, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc. Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că „este...
Deputatul PNL Teodor Atanasiu acuză conducerea PD-L de dezinteres în ceea ce priveşte instituţiile publice locale. Nemulţumirile deputatului vizează faptul că, în aceste zile, se discută...
Recenta plecare din PD-L a deputatului Călin Potor a dat peste cap întreaga organizaţie. În ziua respectivă, democraţii au înroşit telefoanele şi, în câteva ore, s-a...
Liberalii din Alba se pregătesc să-i acţioneze în judecată pe semnatarii contractului de asociere dintre municipalitate şi firma care se ocupă de restaurarea Cetăţii din Alba...