Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Problemele de funcţionare a reţelei de apă din judeţul Alba: Concentraţii de fier depăşite şi serveţele umede aruncate la canalizare

Publicat

IMG_8624 Problemele de funcţionare a reţelei de canalizare din judeţul Alba au fost amintite de conducerea APA CTTA SA Alba, miercuri, explicând că este nevoie şi de intervenţia consumatorilor. În cazul epurării apelor uzate, cea mai mare problemă o reprezintă șervețelele umede și pampers-urile aruncate de cetățeni în canalizare.

Totodată, după ce Direcția de Sănătate Publică Alba a transmis în urmă cu două săptămâni că apa de la robinet în comuna Lunca Mureșului nu este potabilă, directorul APA CTTA Alba, Ioan Lazăr, a precizat că singurul parametru al apei din rețeaua aflată în administrarea operatorului care a depășit, în anumite perioade, valorile normale, este fierul. Acesta a explicat că problemele se înregistrează în zona Ocna Mureș și Blaj, când consumurile sunt mai mici și apa staționează mai mult în conductele vechi.

Conducerea Apa CTTA SA Alba a transmis miercuri, 3 august, într-o conferință de presă, că are probleme mari cu ceea ce se aruncă în sistemul de canalizare, prezentând ca și exemple: șervețelele umede și pampers-urile.

„Avem probleme mari cu ce se aruncă în sistemul de canalizare, în special șervețelele umede. Am fost nevoiți la niște stații de pompare să punem un alt rând de grătare în amonte, chiar și la stația de pompare de la Alba Iulia. Din păcate, pamperșii și șervețelele umede nu le rețin aceste grătare, ajung în pompe și ne crează mari probleme, în special pe perioada când plouă. Cu toate că nu ar fi avut dreptul să se racordeze la sistemul de canalizare, mai sunt care s-au racordat și din păcate nu reușim să îi depistăm, iar în momentul când plouă ne trezim cu apă mai multă. Este clar că din pluvial ajunge apa în stația de pompare și cară tot ce s-a depozitat pe canalizări. Trebuie să intervenim, să oprim stațiile, să le curățim”, a explicat directorul general adjunct, Ioan Dreghiciu.

Tot în cazul epurării apelor uzate, directorul general al Apa CTTA SA Alba, Viorel Lazăr, a transmis că operatorul nu va prelua acele stații de epurare care nu ating parametrii de funcționare.

„Presiunile sunt foarte mari de la comune să preluăm aceste stații de epurare. Noi nu vom prelua decât acele stații de la comune care vor atinge parametrii la care au fost proiectate. Să vă dau un exemplu, o stație de epurare care nu este preluată de noi este cea din Șard, comuna Ighiu. Ea a fost proiectată pentru a reduce amoniul, care e parametrul cel mai important, de la 30-40 la 3. Din cauza faptului că s-au racordat la această stație de epurare și deversează în ea dejecții animale, gunoiul din grajd, parametrul în loc să îl reducă de la 30-40, ea îl reduce de la 130 la 90. Stațiile de epurare sunt proiectate pentru menajere, nu sunt proiectate pentru dejecții”, a spus Viorel Lazăr.

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni Direcția de Sănătate Publică a transmis că apa de la robinet în comuna Lunca Mureșului nu este potabilă, valoarea nitraților fiind depășită, directorul general al APA CTTA SA a declarat miercuri că singurul parametru al apei care a depășit, în anumite perioade, valorile normale, este fierul.

Citește și DSP Alba: În comuna Lunca Mureșului, apa de la robinet NU ESTE POTABILĂ. Valoarea nitraților, depășită

„Din punct de vedere al calității apei, singurul parametru pe care noi îl depășim, nu tot timpu,l ci în anumite perioade, este fierul. Sunt zone unde depășim, zona Ocna Mureș și zona Blaj, când consumurile sunt mai mici și apa staționează mai mult în conductele acestea vechi. Depășirea fierului este din cauza faptului că conductele sunt foarte vechi și apa staționează. Noi pe POIM asta am prevăzut, înlocuirea de la stația de pompare Galda până la Ocna Mureș și Blaj, înlocuirea acestor conducte. La Alba Iulia nu avem probleme”, a spus Viorel Lazăr.

Citește și Modernizarea reţelei de apă în Alba creşte tarifele cu 3,75%, în următorii doi ani. Apa CTTA va accesa un proiect de 114 milioane euro

„Acum un an de zile s-a pus problema să preluăm noi ceea ce este acolo și Consiliul local nu a aprobat. Noi nu ne putem implica în această problemă. Ei spun că au achiziționat o stație de denitrificare, că e în faza de montaj și de probe. Noi le-am dat soluția să prevadă fonduri și să ducă apă din magistrala care merge la Ocna Mureș. Vă spun, nitriți și nitrați sunt acolo de când e sursa. Când sunt ploi, limita nu este depășită”, a mai transmis Viorel Lazăr.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax