Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE: Accident în Vințu de jos. Un șofer băut a spulberat mai mulți stâlpi de curent de pe marginea drumului

Publicat

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 5.00, în Vințu de Jos. Un autoturism a intrat în coliziune cu mai mulți stâlpi de pe marginea drumului. Incidentul a avut loc pe strada Mihai Eminescu din localitate, iar șoferul mașinii a fost rănit și transportat la spital.

Șoferul autoturismului ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan și ar fi avut senzația că o altă mașină vine de pe contrasens. Speriat, acesta a virat brusc, întrând în coliziune cu mai mulți stâlpi de curent de pe marginea carosabilului.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, „la ora 4.54, pe strada Mihai Eminescu din comuna Vinţu de Jos, C.E.R., de 27 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism dinspre localitatea Vurpăr spre strada Horea din Vinţu de Jos, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp din beton de la reţeaua de susţinere a firelor de electricitate.

În cădere, stâlpul de electricitate a angrenat alţi doi stâlpi, iar, pentru remedierea avariilor, a fost necesară intervenţia reprezentanţilor Electrica.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale ușoare fără a rămâne internat in spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv, pentru care  i-au fost recoltate doua probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de C.E.R. au fost întocmite actele premergătoare cercetării şi sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile  publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.“

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. free

    sâmbătă, 11.05.2013 at 17:01

    saracu … o avut senzatia ca vine cineva de pe contrasens….. ar trebui un pic de inchisoare, macar 3 luni ca si in alte tari, sa vedem ce senzatii mai are…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax