Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

All Stars Game ar putea avea loc la Alba Iulia. Meciul de baschet va avea și un scop caritabil

Publicat

Alba Iulia ar putea găzdui unul dintre cele mai importante evenimente din istoria baschetului albaiulian. Meciul All Stars s-ar putea desfăşura în orașul nostru, însă în momentul de față nu este nimic stabilit clar. Directorul sportiv al echipei CS Universitatea, Petru Eleş, a jucat un rol foarte important în promovarea organizării acestui meci la Alba Iulia.

Petru Eleș aștepta luni vizita unor oficiali din partea Federației Române de Baschet, care din pricina condițiilor meteo au refuzat să se deplaseze de la Sibiu la Alba Iulia. ”Mă bucur foarte mult că reușim să facem  treabă la Alba într-o perioadă foarte scurtă. Acest meci sper să rămână în amintirea suporterilor, pentru că este făcut pentru suporteri”, a declarat Petru Eleș.

Partida va avea scopuri caritabile

Spectacolul de la Alba Iulia va avea și un scop umanitar, chiar dacă intrarea la meci va fi liberă (în condițiile în care disputa va avea loc la Alba Iulia), organizatorii acestui eveniment s-au gândit să organizeze la final o licitație cu destinaţie caritabilă. ”Va fi o licitație la final, iar fondurile strânse vor rămâne în județul Alba, probabil vom ajuta o casă de copii sau o familie cu probleme”, a mai spus Petru Eleș. Cel mai probabil, în cadrul acelei licitații vor fi vândute tricouri, mingi sau poate chiar echipamentele din acel joc.

În principiu, acest meci ar fi programat pentru 31 martie, însă, în condițiile în care se mai acumulează etape amânate, ar fi greu de crezut că Divizia A se va încheia la termenul stabilit, astfel că data meciului All Stars ar putea fi modificată.

Avantaje și dezavantaje în organizarea jocului la Alba Iulia

Organizarea partidei All Stars 2012 la Alba Iulia ar aduce o serie de beneficii, dar ar constitui și câteva dezavantaje. De pildă, avantajele ar fi pentru publicul albaiulian și pentru orașul nostru în ceea ce privește formarea unei tradiții în acest sport: atmosfera și spectacolul care va avea loc atât pe teren cât și în tribune, ținând cont că la această partidă vor fi prezente pe teren cele mai bune baschetbaliste din campionatul intern.

La capitolul dezavantaje,  ar fi în primul rând capacitatea sălii de sport a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care poate găzdui un număr de 250, maxim 300 de persoane, destul de redus având în vedere amploarea evenimentului. Un alt dezavantaj ar putea fi cauzat de lipsa unei tradiții în organizarea de astfel de evenimente sau licitații cu scopuri caritabile.

Sală Polivalentă la Pâclișa?

Recent, într-o conferință de presă, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, nu a exclus construirea unei săli polivalente la Pâclișa, în complexul ”Constructorul”.  ”Chiar am discutat cu cei de la Constructorul legat de cele 4 hectare care sunt către Pâclișa. Dorim să facem o asociere, o nouă asociație, urmând ca în viitor să începem construirea unei baze sportive serioase, o sală de sport populară, avem nevoie de sală de sport pentru baschet, pentru că sala de sport de la Universitate a devenit neîncăpătoare”, a declarat Hava.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. mary

    luni, 13.02.2012 at 16:37

    interesant ati sa scrieti despre fetele care joaca in aceasta echipa…tare mult mas bucura sa vad o fata din alba iulia punctand!!normal k unde sunt banii este si performanta:D

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax