Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Călător pe Valea Frumoasei. „Colţ de rai” în inima Munţilor Sebeşului. Destinaţii turistice în zona Transalpina

Publicat

”Se află undeva în Ţara Ardealului, între ținuturile Inidoarei și Albei, o apă viforoasă; oamenii dinspre câmpie îi zic Sebeșul, cei mai vechi de pe înălțimi îi zic Frumoasa”. Așa descrie Mihail Sadoveanu Valea Frumoasei, în cartea cu același titlu.

De atunci și până acum, lucrurile s-au mai schimbat, însă nu atât de mult. Valea Frumoasei din Sebeş are aceeași frumusețe, apa rece de izvor, aerul curat, bine oxigenat și aceleași păduri verzi care încântă fiecare om care vizitează acest colț de lume.

Într-adevăr, dacă alegi să vizitezi Valea Frumoasei, vei rămâne impresionat. Peisajele cu totul aparte te încântă la tot pasul, iar aerul rece și pădurea verde îți dau senzația că te afli într-un colț de rai.

CALIN COSMIN RAUL-3

Te convingi de asta imediat după ce ieși din localitatea Petrești și iei drumul Transalpinei.

CALIN COSMIN RAUL-1

Zona este sălbatică, necucerită încă, plină de neprevăzut: văile adânci, cascade la tot pasul, poienițele retrase și traseele secrete printre munții întortocheați.

Pe Valea Frumoasei se poate ajunge cu maşina, pe DN 67 – Transalpina, pornind din Sebeş înspre Oaşa. Pe hartă, rezervaţia apare undeva în sud-estul Munţilor Şureanu, la limită cu Munţii Lotrului şi cu Munţii Cindrelului.

Dacă după atâta umblat, privit și admirat ți se face foame, te poți opri la una dintre pensiunile de lângă șosea. Mâncarea preparată la pensiunile din zonă este una dintre cele mai delicioase, preparată tradițional, după rețetele moștenite din moși strămoși. Străinii sunt cei care frecventează cel mai des zona, iar, odată ce au ajuns pe Valea Sebeșului, se întorc cu siguranță și în următorul an.

CALIN COSMIN RAUL-2

Toate vă asteaptă, sunt verzi, vii, bogate, din cele mai vechi timpuri, fiind totodată locuri încărcate de istorie, de care și-au legat viața mari nume ale culturii românești, de la Blaga și Sadoveanu, până la Ionel Pop și Brătescu-Voinești.

Dacă tot ați ajuns pe Valea Sebeșului, nu uitaţi să vizitați Lacul Oașa, Vârful Șureanu şi iezerul Şureanu, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului și Vârfu lui Pătru.

Sunt peisaje care vă încarcă bateriile, vă fac să uitaţi de stresul cotidian şi vă aduc aminte de timpuri străvechi, aproape de natură. Un adevărat colţ de rai.

Citeşte şi PEISAJE de POVESTE din județul ALBA. Locuri perfecte pentru concedii, excursii sau doar plimbări în natură

Iezerul Şureanu are o adâncime de 8 metri, o lungime de 94 metri şi o lăţime de 91 metri. Este un spaţiu intim şi retras, în contextul geografic spectaculos al Munţilor Șureanu. DSC00088

Specialiştii spun că este vorba despre „circul glaciar Şureanu”, sculptat în resturile domoale ale platformei Şureanu-Comărnicelu. Lacul poate fi cel mai bine admirat de pe traseul de urcare pe masivul Şureanu. Pe lângă panorama lacului pe fundul căruia se pot vedea bolovani uriaşi, vei putea admira priveliştea oferită de Masivul Şureanu. Lacul face parte din administraţia judeţelor Alba, Sibiu, Hunedoara şi Vâlcea şi constituie una dintre cele mai importante regiuni pastorale din Carpaţi, cu o multitudine de păduri neatinse de mâna omului, cocoşi şi ciocănitoare de munte.

Citeşte şi FOTO: COMORILE Munților Apuseni. Cascade, lacuri, peșteri și alte minuni ale naturii care merită văzute cel puțin o dată

Citeşte şi FOTO: MINUNI ale NATURII din Apuseni care MERITĂ VĂZUTE. Al doilea GHEȚAR subteran din lume și CASCADA unde apa cade de la 18 metri

De reţinut pentru cei care vizitează această zonă, înotul în iezer este interzis. Claritatea apei creează iluzia optică a adâncimii mici. În realitate, însă, apa este  adâncă încă de la mal şi extrem de rece, astfel că, şi vara, un scăldat în lac poate da crampe musculare.

Cum ajungi la Iezerul Şureanu?

Accesul pornește pe DN 67 C, trece prin Şugag și continuă pe DJ 704, pe partea dreaptă a lacului Oașa. Vei trece, apoi, pe lângă Mănăstirea Oașa, prin Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului. În total, din Sebeș sunt 84 km, ce pot fi parcurşi în circa 2 ore.

Fotografiile din interiorul textului, cele fără sigla Alba24, au fost realizate de Cosmin Raul Călin. În galeria foto sunt incluse şi imagini de pe Transalpina.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. aoteoroa

    duminică, 26.07.2015 at 13:51

    Era odata un:BRAD STRIMB:sau o CABANA LUI SADOVEANU,puternice si convingatoare puncte de atractie pt. turisti..CE MAI STITI SI CE NE PUTETI SPUNE DESPRE ELE.Tacerea va acuza!!!

  2. ionel

    miercuri, 28.09.2016 at 09:54

    Ar fi demn de promovat zona cu un drum pe masura, mai ales cel inspre Luncile Prigoanei care acum este o adevarata bataie de joc!

  3. sanda

    marți, 15.08.2017 at 16:52

    Gunoaiele si asa zisele magazine in care se vand tot felul de lucruri numai romanesti nu, de ce nu le filmam? Ce fac autoritatile ptr a pastra natura curata? Nimic. Ude gasesti o toaleta pe tot parcursul drumului.? Niciunde.

  4. nico

    marți, 26.12.2017 at 14:35

    Frumoase locuri inadecvate pt mercedes ultimul tip si fite… apte pt un rucsac o cana cu vin si o poveste an fapt de seara … apte pt drumetul ce nu vede gropile din drum ci pt cel care efectiv e captivat de cea ce pote da aceasta privelite de colt de rai …restu vorbe an vant praf an ochi …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax