Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Klaus Iohannis, vizită în SUA. Președintele va fi primit la Casa Albă de Joe Biden

Publicat

Președintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 7-8 mai 2024, o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii.

Programul vizitei prevede o întâlnire cu președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, potrivit Agerpres.

“Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic.

Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale”, afirmă Administrația Prezidențială, într-un comunicat publicat luni.

De notat că vizita are loc în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat că este interesat de obținerea postului de secretar general al NATO. Vizita marchează și prima primire a lui Klaus Iohannis de către președintele Joe Biden la Casa Albă. Klaus Iohannis a mai fost primit la Casa Albă de fostul președinte american Donald Trump.

Casa Albă a publicat și ea un comunicat în care afirmă că “președintele Biden îi va ura bun venit la Casa Albă președintelui României, Klaus Iohannis, la 7 mai”.

“Liderii vor sărbători 20 de ani de când România este membră a Alianței NATO. Președintele Biden îi va mulțumi președintelui Iohannis pentru că a găzduit militari americani în România și va recunoaște numeroasele contribuții pe care România, un aliat NATO de neclintit, le-a adus la securitatea pe flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre.

Liderii vor sublinia sprijinul lor continuu pentru Ucraina, care continuă să se apere împotriva agresiunii Rusiei.

De asemenea, vor trece în revistă numeroasele domenii în care România și Statele Unite colaborează, inclusiv energia, cooperarea economică și valorile noastre democratice comune”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Potrivit Palatului Cotroceni, vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA “va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice”.

Din delegația oficială vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Totodată, miercuri, 8 mai 2024, președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o “recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european”. Premiile The Atlantic Council sunt cunoscute și ca „Oscarurile Washingtonului”.

Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului.

Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.

“Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.)”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără Președinții Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), Vicepreședintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul Președinte al SUA, Președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), Prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), Cancelarul german Helmut Kohl (2009), Prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    luni, 06.05.2024 at 22:50

    Mai uitaţi-vă ce scrieţi,cum de lucru ?. Numai Ceauşescu făcea aşa ceva. Ăsta face vizite de să-şi ocupe timpul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax