|

VIDEO: Liberalul Teodor Atanasiu a dat “Testul de Sinceritate”. Vezi pe ce mizează opoziția din Alba la alegerile locale

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu a fost supus “Testului de Sinceritate” la Alba 24. Liberalul a discutat cu jurnalistul Dan Lungu despre candidatura sa la preşedinţia CJ Alba, funcţie pe care de altfel este convins că o va obţine, despre o posibilă candidatură la Parlament, dar şi despre planurile USL de revigorare a economiei judeţului prin trasarea unor strategii  de atragere a investitorilor.

Cu doar câteva luni înainte de  alegerile locale, liberalul are aşteptări mari de la electoratul din Alba şi speră ca USL să obţină peste 50% din primăriile din judeţ. Atanasiu este foarte singur atunci când vorbeşte despre fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, pe care spune îl va recâştiga în defavoarea lui Ion Dumitrel şi face public chiar şi  numele unui posibil vicepreşedinte al CJ Alba dorit de USL.

“Nu am luat un calcul un eşec la CJ, aşa că nu am privit mai departe. Eu mă voi bate să câştig şi sper să am cele mai bune argumente pentru a convinge electoratul”, este una din declaraţiile liderului PNL.

Jurnalistul Dan Lungu a încercat să-i adreseze lui Teodor Atanasiu întrebările postate de cititori şi a aflat răspunsuri de interes pentru cei curioşi să ştie ce se află în sufletul Opoziţiei în această perioadă. Vizionaţi “Testul de Sinceritate” pentru a vedea cât de sincer a fost liderul PNL Alba şi ce strategie are Atanasiu pentru a obține cât mai multe voturi la alegerile locale.

Iată câteva din întrebările adresate liberalului:

Veţi renunţa la candidatură dacă în urma sondajelor nu veţi ieşi bine?

Vă bazaţi foarte mult pe votul politic pentru a câştiga alegerile?

Dacă nu veţi câştiga funcţia de la CJ Alba, ce veţi face în continuare?

Atanasiu a mai răspuns și la întrebări legate de averea pe care o deține, relația cu PSD în cadrul USL Alba, precum și la întrebările transmise de doi dintre opozanții săi politici, Ion Dumitrel (PDL) și Vasile Crișan (UNPR).

Related posts:

  1. Liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, invitat în platoul emisiunii “Testul de sinceritate”.
  2. Aleşii USL: Primele declaraţii ale lui Călin Potor şi Teodor Atanasiu, în calitate de candidaţi la alegerile locale din Alba
  3. Candidaţii USL Alba la alegerile locale din 2012 au fost stabiliți la București. Teodor Atanasiu la Consiliul Județean și Călin Potor la Primăria Alba Iulia
  4. Deputatul Călin Potor a dat “Testul de Sinceritate” la Alba24. Vezi cum a răspuns la întrebările transmise de cititori și adversarii politici
  5. Teodor Atanasiu: „Nu contează cine câştigă alegerile în PDL. Important este ca acest partid să plece de la guvernare”

URL scurt: http://alba24.ro/?p=74804

avatar Publicat de Flavia Nicolae pe 19 Feb 2012. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “VIDEO: Liberalul Teodor Atanasiu a dat “Testul de Sinceritate”. Vezi pe ce mizează opoziția din Alba la alegerile locale”

  1. INCA NU VAD ,APROAPE DE OAMENI SINPLI, PENSIONARI FARA PRIVILEGI, PE DOMNI DE LA USL.NU ESTE PROGRAMAT O ZI UNDEVA SA PUTEM PUNE INTREBARI, SA AUZIM RASPUNS.OARE DE CE???NU TOATA LUMEA SE INFORMEAZA DIN INTERNET.ORASELE, AR TREBUI SA FIE LOCALITATI PLIN DE DEZBATERI, CU PROGRAMUL USL, INCLUSIV A DL ATANASIU.UNDE O POT INTALNI, SI CAND?????ORA SI ZIUA AR TREBUI SA FIE PUBLIC, ANUNTAT PERMANENT, CA SI A LUI POTOR.

Lasa un raspuns

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.
TESTUL DE CAMPANIE cu Cornel Sandu. Ce a făcut și ce promite PDL pentru Alba Iulia
Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.
TESTUL DE CAMPANIE cu Florin Roman. Cu ce vrea USL să câștige încrederea electoratului din Alba

Sondaj Alegeri Locale

Pe cine preferați în funcția de Președinte al Consiliului Județean Alba

View Results

Loading ... Loading ...

'Pe cine preferați ca primar la Alba Iulia?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Sebeș?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Blaj?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Aiud?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Cugir?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Cîmpeni?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Abrud?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Ocna Mures?

View Results

Loading ... Loading ...

Pe cine preferați ca primar la Zlatna?

View Results

Loading ... Loading ...

Alba24 pe site-ul tau

Comentate recent

  • moderatorul de serviciu: @Roncea Radu, Dom profesor, pot sa te intreb pe cine ameninti ?
  • Roncea Radu: Frica le e doamne de mine de mi-au ocolit discursul! Stati aproape ca nu scapati…!
  • ITA: Foarte tare si eu o sa merg ca se aude ca de la ora 20.00 se da Bere Gratis in Zadar. Numai USL putea sa faca...
  • Sabau Luminița: Buna seara. As dori sa aflu nr de telefon de la școala postliceala din Alba-Iulia si dacă as putea...
  • anonim: 2 poze..si un video? din atatia concurenti..?! nici nu ma mir cine ii in video avand in vedere cine a...

HOROSCOPUL ZILEI