Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Mamă și fiu din Blaj, cercetați de polițiști după ce au înmatriculat cu acte false o mașină de 25.000 de euro, furată din Spania

sofer volan

Publicat

Un tânăr din Blaj și mama sa sunt cercetați de polițiști după ce au înmatriculat un autoturism cu acte false. Mașina, în valoare de 25.000 de euro, a fost furată din Spania în luna decembrie 2012, iar pentru a putea îndeplini formalitățile de înregistrare pe numele mamei, tânărul a prezentat un contract de vânzare-cumpărare fals, pe care l-a semnat atât la rubrica „vânzător” cât și la „cumpărător”.

La data de 12 februarie 2013, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au documentat activitatea infracţională a lui Ioan Ş., de 24 de ani şi a mamei acestuia Ana Ş., de 44 de ani, din municipiul Blaj, care la data de 19 ianuarie 2013 au înmatriculat un autoturism furat din Spania în data de 09 decembrie 2012.

Astfel, în data de 15 februarie 2013, poliţiştii au identificat în trafic autoturismul furat care era condus de către Ioan Ş., de 24 de ani, din Blaj . Cu această ocazie, autoturismul, an de fabricaţie 2010, cu o valoare de 25.000 de euro, a fost indisponibilizat de poliţişti, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 18 decembrie 2012, Ioan Ş., a efectuat un schimb de autoturisme, pe raza municipiului Alba Iulia, cu o persoană care şi-a prezentat documente de identitate false, datele acesteia nefiind identificate în bazele de date privind evidenţa persoanelor. În schimbul autoturismului furat din Spania, Ioan Ş. a dat un autoturism, de aceeaşi marcă, an de fabricaţie 2006 precum şi suma de 9.000 de euro.

Totodată Ioan Ş. a completat în fals un contract de vânzare cumpărare în limba spaniolă, având ca obiect autoturismul achiziționat, semnând acest document atât la rubrica vânzător cât şi la cea de cumpărător, folosind ulterior acest document la Serviciul Înmatriculări Alba, autoturismul fiind înmatriculat pe numele mamei sale.

Faţă de Ioan Ş., poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tăinuire iar faţă de Ana Ş. sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire. S-a luat de asemenea legătura cu autorităţile spaniole pentru predarea autoturismului proprietarului.

FOTO: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax