Contacteaza-ne si pe

EVENIMENT

Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud nu își găsește manager. Concursuri fără câștigători, pentru un salariu care îți taie respirația

Publicat

spital pneumoftiziologie aiudSpitalul de Pneumoftiziologie din Aiud pare să nu își găsească manager, după ce trei concursuri organizate în acest an pentru ocuparea funcției au rămas fără rezultat. La primul concurs organizat în luna ianuarie nu s-a înscris nimeni, iar, la următoarele două, candidații nu au reușit să obțină punctajul minim de promovare.

În 2015, în legislație s-a introdus obligativitatea ca managerii de spitale să aibă studii economico-financiare, juridice sau medicale. Contractul fostului manager, Vasile Vultur, care a ocupat funcția timp de aproximativ 7 ani, a expirat în luna februarie 2017, astfel că postul a fost scos la concurs, după noile criterii.

După primul concurs, organizat în luna ianuarie, la care nu s-a prezentat niciun candidat, Vasile Vultur a rămas interimar pe funcție pentru încă 3 luni. După cel de-al doilea concurs, în care niciunul din cei doi candidați nu a promovat, lui Vultur i s-a mai prelungit interimatul cu încă 3 luni. După această perioadă, interimatul este asigurat, în prezent, de Virginia Gomboș (director medical al instituției).

Conform legii sănătății, salariul de manager la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud este de aproximativ 12.500 lei brut, fiind compus din salariul de bază plus diferite sporuri, printre care cel mai important, cel de TBC.

Reamintim faptul că, în toamna anului trecut, unitatea sanitară a fost amendată cu suma de 5.000 de lei după ce în presă au apărut imagini și filmări cu șoareci surprinși prin saloanele spitalului. Vultur a precizat atunci că, încă de la preluarea funcţiei de conducere, din 2010, a încercat, în măsura în care a fost posibil, să modernizeze spaţiile din clădirile ce datează din 1924 şi fuseseră reabilitate ultima dată în 1996.

Citește și O secţie a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, ÎNCHISĂ temporar de Inspecţia Sanitară, după imaginile cu şoareci şi urechelniţe din saloane. Amendă de 5000 lei

În acest an, pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, au fost organizate trei concursuri, în lunile ianuarie, mai și august. Potrivit regulamentului, ocuparea funcției de manager la unitatea sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Alba se face prin concurs, organizat de Consiliul de administrație, la care au acces persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • cunosc limba română, scris și vorbit
  • sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic
  • sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului Sănătății, ori sunt absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii
  • au cel puțin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii
  • nu au fost condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni comise cu intenție, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
  • sunt apte din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic)
  • nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii

Fiecare concurs s-a desfășurat în două etape, respectiv etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor stabilite în anunțul de concurs (etapă eliminatorie) și etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management. Nota finală minimă de promovare a fost 7,00.

La primul concurs organizat în luna ianuarie nu s-a depus niciun dosar.

Pentru cel de-al doilea concurs, ce a avut loc în data de 16 mai, s-au înscris trei candidați, respectiv Cristian Rugeanu, Maria Marinela Cristea și Roxana Nistea, cea din urmă fiind respinsă în urma verificării dosarelor.

După susținerea proiectelor de management, cei doi candidați nu au reușit să obțină nota finală minimă de promovare, respectiv 7. Rezultatele au fost următoarele:

  • Maria Marinela Cristea – 6,23 punctaj final
  • Cristian Rugeanu – 5,00 punctaj final

Funcția de manager a fost scoasă din nou la concurs în 3 august 2017. De această dată s-au înscris doi candidați, respectiv Maria Marinela Cristea și Tunde Renata Giurgiu. La fel ca și în cazul primului concurs organizat, candidații nu au reușit să obțină nota minimă de promovare. Rezultatele au fost următoarele:

  • Maria Marinela Cristea – 5,61 punctaj final
  • Tunde Renata Giurgiu – 3,17 punctaj final

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. elector fraudat

    marți, 09.01.2018 la 17:47

    trebuie un politruc pe functia aceea !numai un manager politruc poate sa aduca bani la partid ! nici nu mai conteaza care patrid ! Se adplta modelul Dragnea de utilizare a banului public? nu ii cred in stare de altceva .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

CUGIR

Antrenor de tenis din Cugir, trimis în judecată pentru viol asupra unei minore de 11 ani, pe care o antrena

Publicat

Un antrenor de tenis din Cugir, în vârstă de 52 de ani, a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia acuzat că și-ar fi violat o elevă minoră, respectiv o fetiță care la data presupusei săvârșiri a faptei avea 11 ani. Bărbatul se numește Ioan Păcurar și este un personaj foarte cunoscut în Cugir, dar și în lumea sportului județean. 

Un document al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, oferă detalii șocante asupra incidentului. Totul s-a petrecut în data de 22 aprilie 2017, în jurul orei 15:45, în vestiarul bazei sportive din orașul Cugir: ”Inculpatul P.I., în calitate de antrenor, a pus-o pe persoana vătămată minoră, în vârstă de 11 ani, să se aşeze în braţele sale – inculpatul stând pe un scaun, a prins-o cu o mână de după corp în timp ce cu cealaltă mână a început să o mângâie pe piept pe sub bluză”. Se pare că bărbatul nu s-a oprit și, cu toată opoziția fetei, a continuat să o pipăie în zonele intime, detaliile prezentate de procurori fiind greu de reprodus aici.

Vezi și: Antrenor de tenis din Cugir, arestat preventiv pentru că ar fi violat o fată de 11 ani după antrenament

Dosarul în care este acuzat Păcurar va intra în analiza instanţei de cameră preliminară care urmează să se pronunţe asupra legalităţii administrării rechizitoriului şi a celorlalte acte de urmărire penală.

Infracţiunea de care este acuzat bărbatul se pedepseşte, potrivit Codului Penal, cu până la 12 ani de închisoare. Iniţial, procurorii au deschis dosar penal pentru corupţie sexuală, dar, ulterior, au schimbat încadrarea juridică a faptei în viol. Bărbatul a fost arestat preventiv și ulterior eliberat.

Ioan Păcurar este antrenor de tenis la Clubul Sportiv Orășenesc Cugir, deținut de primărie, și este considerat a fi unul foarte bun. De reținut este că până la pronunţarea unii decizii definitive, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Citește și: Tribunalul Alba îl lasă în libertate pe antrenorul din Cugir, suspect că a violat o fată de 11 ani. A admis contestația la mandatul de arestare

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

CCR: Probele declarate nule trebuie eliminate din dosar, pentru a nu influenţa judecătorul

Publicat

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate şi a decis că prin “excluderea probei” în procesul penal se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.

CCR s-a referit la dispozițiile art.102 alin.(3) din Codul de procedură penală, prin care „nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei”.

Curtea, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestui articol şi a deci să prevederile sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.

“CCR a reţinut că accesul permanent al judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei penale la mijloacele materiale de probă declarate nule (nulitate absolută sau relativă) nu poate avea ca efect decât o readucere în atenţia judecătorului, respectiv o reîmprospătare a memoriei acestuia cu informaţii care pot fi de natură a-i spori convingerile referitoare la vinovăţia/ nevinovăţia inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluţionarea cauzei. Aşa fiind, excluderea juridică a probelor obţinute în mod nelegal şi declarate nule în procesul penal, în lipsa înlăturării acestora din dosarele penale, este insuficientă pentru o garantare efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil al acestuia”, potrivit CCR.

În consecinţă, Curtea a constatat încălcarea art.21 alin.(3) şi a art.23 alin.(11) din Constituţie.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului Dolj – Secţia penală.

sursă: ccr.ro

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO ȘTIREA TA: Polițiștii locali din Aiud au învățat Micro…parcarea laterală pe trecerea de pietoni

Publicat

”Să faci ce zice polițistul local, nu ce face el”, poate fi sintagma zilei la Aiud, unde băieții de la Poliția Locală parchează regulat pe o trecere de pietoni de pe strada Unirii din oraș; pentru cunoscători, vorbim de cartierul ”Micro”.

Imaginile sunt surprinse de un cititor Alba24 vineri, la ora 17.oo. Acestea fiind spuse, puteți păstra aceste fotografii în telefon și le puteți arăta polițiștilor locali din Aiud, atunci când vor veni să vă amendeze pentru că ați parcat aiurea. Sau celor de la primărie… Adio autoritate, bun venit egalitate!

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CRESC PREȚURILE la biletele de transport pentru mai multe rute din județul Alba. Proiect în ședința de CJ

Publicat

Începând cu data de 1 februarie, tarifele la transport la operatorul Livio Dario, se vor mări. Măsura vine ca urmare a creșterilor prețului la combustibil și majorarea salariului minim pe economie. Proiectul de majorare a tarifelor va fi supus la vot în ședința de CJ din data de 25 ianuarie. 

Prin cererea nr. 34/15 ianuarie 2018, înregistrată la registratura Consiliului Judeţean Alba cu nr. 801/15 ianuarie 2018, operatorul de transport rutier solicită modificarea începând cu data de 1 februarie 2018 a tarifelor de călătorie ce vor fi utilizate în cadrul serviciului, pe traseele judeţene anterior menţionate.

„Operatorul de transport rutier nu a efectuat nicio ajustare a tarifelor de călătorie deşi indicele preţurilor de consum (IPC Servicii) comunicat de Institutului Naţional de Statistică a fost în luna noiembrie 2017 faţă de luna iunie 2013 de 114,62%.

În perioada iunie 2017 – noiembrie 2017, cheltuielie specifice serviciului au înregistrat creşteri importante, îndeosebi cheltuielile materiale şi cheltuielile cu munca vie. Astfel, în cazul cheltuielilor cu combustibilii preţul motorinei a crescut în medie cu 18% – 20% ca urmare a introducerii supraaccizei, precum şi datorită tendinţei mondiale de creştere a preţului petrolului.

Preţul carburanţilor reprezintă cea mai mare parte din preţul tarifelor de transport, acesta având un rol important în stabilirea orcărui tarif de transport.
Creşterea preţului carburanţilor a avut un impact semnificativ în majorarea cheltuielilor cu piesele de schimb, consumabile, întreţinere – reparaţii, alte cheltuieli materiale. De exemplu, în cazul anvelopelor preţul de achiziţie a crescut cu aproximativ 21%.

În cazul cheltuielilor cu munca vie, modificările legislative prevăzute prin HG nr. 846/2017 şi OUG nr. 79/2017 ce implică majorarea salariului minim pe economie la 1.900 lei şi transferul contribuţiilor de la angajator la angajat începând cu data de 01.01.2018, vor genera fluctuaţii mari de personal, creşteri ale costurilor salariale şi nevoia asigurării unei grile de salarizare atractive pentru păstrarea personalului calificat actual, astfel încât să se asigure în
continuare aceleaşi servicii de transport de calitate. În acest sens, operatorul de transport rutier a înregistrat deja creşteri ale costurilor salariale în luna noiembrie 2017 faţă de luna iunie 2017 de aproximativ 14%.

Creşterea cheltuielilor aferente serviciului este evidenţiată şi de datele contabile cuprinse în fişa de fundamentare pentru modificarea tarifelor precum şi de facturile fiscale, în copie, anexate la documentaţia depusă” scrie în expunerea de motivie.

Operatorul de transport rutier SC Livio Dario SRL va asigura afişarea la bordul autovehiculelor cu care se efectuează serviciul, a tarifelor de călătorie pe bază de bilete, pe zone kilometrice, în conformitate cu prevederile art. 45 punctul 43 din Regulamentul serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Alba, aprobat prin Hotărârea Consiliului judeţean Alba nr. 197/2012. Având în vedere cele prezentate mai sus, este necesară aprobarea de către Consiliul Județean Alba a proiectului de hotărâre privind modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, utilizate de către operatorul de transport rutier SC Livio Dario SRL.

Operatorul de transport rutier SC Livio Dario SRL având calitatea de delegat în cadrul contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate nr. 8715/847/11 mai 2017, prestează serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pe traseele

cod 22: Alba Iulia -Meteş – Zlatna,

cod 23: Cib -Zlatna – Aba Iulia,

cod 24: Alba Iulia – Şard – Lunca Ampoiţei,

cod 27: Alba Iulia – Teiuş – Valea Mănăstirii,

cod 28: Teiuş – Stremţ – Geomal,

cod 29: Alba Iulia – Oiejdea,

cod 30: Alba Iulia – Coşlariu – Blaj,

cod 31: Alba Iulia – Ohaba,

cod 32: Alba Iulia – Henig,

cod 33: Vingard – Ghirbom – Alba Iulia,

cod 36: Alba Iulia – Blandiana- Acmariu,

cod 37: Alba Iulia – Vinţu de Jos – Blandiana,

cod 63: Cugir – Sebeş – Cîmpeni,

cod 64: Cugir – Vinţu de Jos – Sebeş,

cod 65: Cugir – Pianu de Sus,

cod 66: Cugir – Vinţu de Jos – Alba Iulia,

cod 67: Cugir – Şibot – Ceru Băcăinţi,

cod 68: Cugir – Şibot,

cod 69: Cugir – Balomiru de Cîmp,

cod 70: Cugir – Săliştea,

cod  71: Sebeş – Lancrăm – Alba Iulia,

cod 72: Sebeş – Vinţu de Jos – Blandiana

cod 73: Sebeş -Daia Română.

 

 

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Educatorii şi învăţătorii nu mai trebuie să aibă studii universitare de licenţă în profilul postului

Publicat

Educatorii şi învăţătorii nu vor mai fi obligaţi să absolve studii universitare de licenţă în profilul postului. Legea a fost promulgată.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, potrivit Administraţiei prezidenţiale.

Reamintim că noua legislaţie prevede abrogarea prevederii potrivit căreia educatorii și învățătorii trebuiau să absolve studii universitare de licență, în profilul postului, în cel mult șase ani, pentru a-și continua activitatea în funcțiile didactice.

Iniţiatorii au motivat că multe funcții didactice de educator și învățător cu studii medii sunt ocupate de persoane cu vârsta apropiată de pensionare, „a căror pregătire didactică nu mai trebuie completată cu studii superioare”.

Actul normativ abrogă articolul VI din OUG potrivit căreia educatorii și învățătorii din sistemul național de învățământ au dreptul să-și continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv, primar, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență în profilul postului în cel mult șase ani de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate