Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Vopsitul ouălor de Paște: metode naturale, tradiții româneşti şi variante moderne. Culori, semnificaţii şi idei pentru sărbători

oua paste traditii

Publicat

Vopsitul ouălor de Paște. Unul dintre cele mai așteptate momente în cadrul Sărbătorilor Pascale este vopsitul ouălor.

În tradiția românească, ouăle se vopsesc în Joia Mare, în Vinerea Mare sau chiar în Sâmbăta Mare, în funcție de zonă și de preferințe.

URĂRI DE PAŞTE 2024 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Tradiţia populară spune că ouăle vopsite în Joia Mare şi mâncate de Paşti apară de suferinţe şi necaz, iar coaja lor, îngropată în pământul păşunilor, apără vitele de deochi şi de năpastă.

Ouăle roșii sunt nelipsite de la masa tradițională de Paște. Tradiția spune că, în ziua de Paște, ouăle se ciocnesc și se oferă salutul religios creştin: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”.

Vopsitul ouălor de Paște. Când se vopsesc ouăle

Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori, în funcţie de preferinţă. Ouăle se vopsesc și de Înălțarea Domnului, care are loc la 40 de zile de la Înviere.

De la rețetele naturale tradiționale, cu foi de ceapă și frunzulițe de decor, la ouăle încondeiate, până la cele mai elegante și sofisticate modele, coșulețul cu ouă este garnisit de gospodine cu imaginație, în funcție de gustul fiecăreia.

Culoarea roşie este însă cea mai folosită, deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Cu toate că are o existență precreștină, în creștinism, oul roșu simbolizează sângele vărsat de către Iisus pentru lumea reprezentată sub forma oului, devenind un element definitoriu al sărbătorii pascale.

În satele românești, există tradiția ca ouăle pentru Paști să fie adunate din cuibar în Miercurea Mare. Ouăle din această zi – alese atât pentru mâncare cât şi pentru a fi înroşite, nu se vor strica până la Paşti.

Cum vopsim ouăle natural: ouă roșii, cu foi de ceapă, decorate cu frunzulițe și flori

Ouăle adunate din cuibar se spală și pe coaja lor umedă se lipesc frunzulițe (trifoi, pătrunjel, mărar, leuștean, etc.) și/sau flori. Pentru ouăle cumpărate din magazin, este bine ca acestea să fie ținute la temperatura camerei câteva ore înainte de vopsire.

Ouăle astfel decorate se învelesc într-o bucată de ciorap și mai apoi se leagă strâns cu ață.

Se pune apă la fiert într-o oală închisă la culoare, se adaugă o lingură de sare și o lingură de oțet, apoi cojile de la circa 4-5 cepe roșii mari. Ouăle se introduc la fiert în oală, unul câte unul. După ce apa dă în clocot, se lasă la foc mic aproximativ 15 minute, ca să se prindă culoarea.

Se scot mai apoi cu o lingură de lemn, pe o tavă sau farfurie și le lasă la răcit fără să fie șterse.

După ce s-au răcit puțin se ung cu o bucățică de slănină sau un șervețel îmbibat în ulei pentru a le da strălucire.

Vopsitul ouălor de Paște: ouă albastre, vopsite cu varză roșie

Ouăle de Paște pot fi vopsite în culoarea albastră cu varză roșie.

Pentru a prepara vopseaua, o varză roșie se taie în bucăți mari și se fierbe timp 30 de minute în 2 litri de apă, în care se adaugă 3 linguri de oțet.

Vopseaua astfel obținută, de culoare purpurie, are nevoie de mai mult timp pentru a da culoarea albastră ouălor.

Ouăle fierte se scufundă în vopsea când aceasta nu este nici foarte fierbinte, nici călduță și se lasă până când obțineți culoarea dorită. Pentru un albastru închis, ouăle trebuie lăsate în vopsea peste noapte, la frigider.

Cum vopsim ouăle natural: ouă galbene, cu ceapă albă

Pentru a vopsi ouăle în galben aveți nevoie de cojile de la 5 cepe mari, două linguri de oțet și o jumătate de linguriță de sare.

Acestea se pun la fiert într-un vas, cu doi litri de apă, împreună cu ouăle, la foc mic (ca să nu crape), timp de 15 minute.

Cum vopsim ouăle natural: ouă verzi, cu spanac sau iarbă

Pentru a colora ouăle de Paște în verde se poate folosi zeama de spanac fiert sau de iarbă fiartă.

Spanacul se spală și se pune într-o oală cu apă, împreună cu două linguri de oțet. Se adaugă ouăle și se dă încet amestecul în clocot. Se lasă la fiert, la foc mic, timp de circa 15-20 min.

Se îndepărtează de pe foc și se lasă ouăle să se răcească în apă, amestecând din când în când. După ce amestecul s-a răcit, se pune la frigider peste noapte.

Cum vopsim ouăle natural: ouă mov, cu afine

Pentru a obține ouă mov se pun 4 căni de afine congelate în patru căni de apă. Se lasă la temperatura camerei câteva ore, iar mai apoi lichidul se strecoară cu o sită.

În acest lichid se pun ouăle fierte și se lasă peste noapte la frigider.

De asemenea, prin zdrobirea afinelor de coaja ouălor se vor obţine mai multe pete de culoare.

Vopsitul ouălor de Paște: ouă portocalii, cu paprika

Ouăle portocalii se pot obține dacă se amestecă 2-3 linguri de paprika într-o cratiță cu apă clocotită, în care se adaugă două linguri de oțet alb.

După ce compoziția s-a răcit, ouăle fierte se pun în cratiță și se lasă la frigider timp de câteva ore.

Cum vopsim ouăle natural: ouă roz, cu sfeclă

Pentru a obține vopseaua, se fierbe sfecla până când furcuțila pătrunde fără efort.

În apa rămasă se adaugă o lingură de oțet și ouăle fierte. Se lasă la frigider peste noapte.

Ouă de Paști, în nuanțe sidefate

Cei care preferă să fie în pas cu moda, pot opta pentru vopsele sidefate pentru ouă, de diferite culori. Din fiecare plic de vopsea sidefată, se pot colora aproximativ 10 ouă. Ouăle se spală cu detergent de vase, se clătesc foarte bine și se pun la fiert în apă rece, cu un pic de sare.

Fiecare plic de vopsea sidefată se dizolvă într-un pahar cu apă fierbinte, după care se amestecă bine, pentru a se omogeniza culoarea.

Se folosesc mănuși de menaj, se pun câteva picături de vopsea în palmă și se rostogolește fiecare ou, până primește o culoare uniformă.

Pentru acest tip de culoare nu este nevoie nici de oțet nici de grăsime pentru luciu.

Vopsitul ouălor de Paști poate fi distractiv pentru copii. Cu imaginația lor, cei mici pot să dea o formă originală ouălor de Paști, decorându-le cu creioane cerate sau acuarele, cu hârtie colorată sau autocolante.

Vopsitul ouălor de Paște: legendele ouălor roșii

Există multe povești și legende referitoare la ou și culoarea sa roșie.

Una dintre acestea spune că Maria Magdalena l-a salutat pe împăratul Romei : „Hristos a Înviat!”; împăratul, fiind la masă, a arătat către niște ouă și i-ar fi răspuns, în derâdere: „Dacă Hristos ar fi înviat, aceste ouă ar trebui să fie roșii!” iar atunci, pe loc, ouăle s-au colorat în roșu.

Alte povestiri se referă la patimile lui Iisus Hristos, care, fiind bătut cu pietre, acestea s-au transformat în ouă roșii, sau când Fecioara Maria, a venit la crucea unde acesta era răstignit cu un coș cu ouă și acestea s-au înroșit de la sângele curs.

La noi, obiceiul încondeierii ouălor este răspândit peste tot în ţară. Cromatica şi motivele decorative diferă de la o regiune la alta, și chiar de la creator la creator, în funcție de imaginația fiecăruia.

Culorile folosite la vopsitul ouălor au și ele semnificațiile lor

  • Roșu – simbol al sângelui, al focului și soarelui, al dragostei, al vieții și bucuriei de a trăi
  • Galben – lumina, recolta, ospitalitatea, fericirea
  • Verde – reînnoirea și forța naturii, prospețime, rodnicie, speranță
  • Albastru – credință, cer, seninătate, vitalitate, sănătate
  • Negru – simbol al pământului, statornicie, eternitate
  • Violet – stăpânire de sine, dreptate, răbdare

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax