Connect with us
Advertisement

Administrație

Terenurile pe traseul fostei Mocănițe la Alba Iulia, trecute în administrarea municipiului. Hotărâre la Guvern, pentru investiții

Publicat

Terenurile pe traseul fostei Mocănițe la Alba Iulia, inclusiv aleea de pe strada Octavian Goga, intră în administrarea municipiului. Hotărârea a fost aprobată joi de Guvern. Primăria intenționează să modernizeze zona.

Prin HG aprobat de Guvern se aprobă trecerea suprafeței de 94.118 mp din domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A., în domeniul public al municipiului Alba Iulia, județul Alba.

Condiția este realizarea de către administrația locală a unor investiții, în termen de 5 ani de la data preluării părților din imobil.

Terenul include aleea de pe strada Octavian Goga, din centrul municipiului, dar și străzile Marcus Aurelius și Apuseni.

„Astăzi a fost adoptată Hotărârea Guvernului privind preluarea de către municipalitatea Alba Iulia a terenului pe care se afla traseul trenului Mocănița aflat, până în prezent, în proprietatea statului. Această decizie reprezintă o victorie pentru municipiul nostru, în zonele respective neputându-se interveni pentru modernizare din pricina situației proprietății terenurilor respective, cu o suprafață totală de aproximativ 9 hectare.

În perioada 1895-1981 pe aici circula trenul cu aburi “Mocănița”, care parcurgea o distanță de aproximativ 40 km, traversând orașul Alba Iulia și satele din Valea Ampoiului până în orașul Zlatna. După scoaterea din circulație a trenului cu aburi “Mocănița”, această linie de cale ferată a fost dezafectată la începutul anilor 1980, iar terenul aferent acesteia a rămas în domeniul public, fiind preluat de România prin răscumpărare de la Ungaria în baza Tratatului de la Trianon în anul 1920.

Succesul de astăzi, după câțiva ani în care am făcut toate eforturile necesare pentru preluarea acestor terenuri, deschide calea realizării de noi proiecte pe care le doresc pentru Alba Iulia:

  • reamenajarea locului de joacă din zona „Electrica”, acolo unde este necesară o intervenție care să faciliteze accesul și utilizarea de către copii, prin instalarea de echipamente de joacă, mobilier urban, și spații verzi
  • reabilitarea aleii pietonale de pe strada Octavian Goga, obiectiv esențial pentru modernizarea zonei respective, care este una centrală și apreciată pentru promenadă și relaxare
  • efectuarea de reparații capitale pe strada Marcus Aurelius
  • modernizarea străzii Apuseni”, a scris primarul Gabriel Pleșa, pe pagina de Facebook.

Terenurile pe traseul fostei Mocănițe la Alba Iulia. Demersurile pentru preluare în administrare locală

Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a solicitat transmiterea în administrație a terenurilor, în 2023. Adunarea Generală a Acționarilor SNCRFR SA a fost de acord.

Acum, Guvernul a aprobat trecerea din domeniul statului și administrarea SNCFR în domeniul public al municipiului. În 30 de zile de la aprobarea hotărârii de guvern, se face predarea-preluarea terenurilor, prin protocol încheiat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Municipiul Alba Iulia.

În 60 de zile de la preluarea terenurilor se va proceda la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea Municipiului Alba Iulia.

Guvernul a constatat că terenurile:

  • nu formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, potrivit unei legi organice
  • nu se încadrează în categoria de bunuri de “infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele și lucrările de artă”
  • nu face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti
  • nu este supus cererilor de retrocedare
  • nu este grevat de sarcini
  • nu face parte din Lista Monumentelor Istorice actualizată.
  • nu se încadrează în categoria bunurilor care compun patrimoniul tehnic și industrial.

Terenurile pe traseul fostei Mocănițe la Alba Iulia. Context

Terenurile solicitate de Primăria Municipiului Alba Iulia au fost expropriate în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.

În luna sepembrie 1895 a fost inaugurată linia de cale ferată cu ecartament îngust Alba Iulia-Zlatna.

Pe această linie ferată îngustă a circulat, în perioada 1895-1981 trenul cu aburi “Mocănița”. Parcurgea o distanță de aproximativ 40 km, traversând orașul Alba Iulia cu plecare din stația CF Alba Iulia, circulând prin satele din Valea Ampoiului până în orașul Zlatna.

După scoaterea din circulație a trenului cu aburi “Mocănița”, această linie de cale ferată a fost dezafectată în condiții legale în 1980-1982. Terenul aferent acesteia a rămas în domeniul public, fiind preluat de România prin răscumpărare de la Ungaria în baza Tratatului de la Trianon în anul 1920, se arată în proiectul de HG.

Ulterior, în anul 1982 a fost finalizat traseul de cale ferată cu ecartament normal Alba Iulia – Zlatna. Traseul fostei linii înguste din intravilanul municipiului Alba Iulia a suferit modificări. O mare parte din acesta, respectiv suprafața de 94.118 mp solicitată de Primăria Municipiului Alba Iulia, a fost afectată în totalitate de rețeaua stradală a Municipiului Alba Iulia.

Terenurile pe traseul fostei Mocănițe la Alba Iulia. Planurile Primăriei pentru investiții

Prin HCL Alba Iulia 477/28 noiembrie 2023, s-a aprobat că scopul transmiterii imobilelor (terenuri) este cuprinderea în Planul de investiții pe anul 2024.

Acestea sunt:

  • reamenajarea locului de joacă „Electrica”, prin delimitarea perimetrului și amenajarea corespunzătoare în scopul agrementului pentru copii, prin instalarea de echipamente specifice pentru spațiile de joacă
  • reabilitarea aleii pietonale de pe strada Octavian Goga
  • efectuarea de reparații capitale pe strada Marcus Aurelius
  • modernizarea străzii Apuseni.

Aleea de pe strada Octavian Goga este una dintre puține zone rămase ”neatinse” de modernizările din ultimii ani din oraș. Este preferată ca loc de plimbare și relaxare atât de către locuitori, cât și de către turiști, fiind în proximitatea Cetății Alba Carolina.

În prezent, aleea este deteriorată, fiind făcute doar lucrări de întreținere a spațiului verde – plantare/întreținere trandafiri, iarbă, arbori și a mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi). În zona aleii din centrul orașului se află copaci vechi și umbroși care au rezistat trecerii timpului și schimbărilor din oraș.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Michaela

    vineri, 17.05.2024 at 07:26

    speram ca nu se apuca primăria să taie pomii, asa cum au tăiat castanii de pe Dealul Cetății. Imi pare rau, dar eu nu am încredere în primărie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement