Dragi prieteni, Mandatele de primar pe care mi le-ați încredințat m-au onorat și m-au obligat sa veghez la bunăstarea dumneavoastră și la dezvoltarea permanentă a comunității....
Dragi albăceni Este uşor să candidezi la funcţia de primar o dată la 4 ani. Este foarte greu însă ca, după ce ai fost primar, să...
Dezvoltarea Blajului în aceşti opt ani s-a facut într-un ritm accelerat şi a fost bazată pe mai mai multe direcţii strategice. Unul dintre pricipalele domenii de...
„Înturnatul de cărări”, un preparat tradițional specific satelor pastorale de pe Valea Sebeșului, ce conține smântână, pâine, sare și cașcaval, a fost prezentat sâmbătă, în cadrul...
O dată la patru ani suntem chemați la vot să-i alegem pe cei care ne vor reprezenta interesele. Auzim promisiuni care mai de care mai atrăgătoare...
Luna mai a deschis sezonul turistic în Cealaltă Capitală. În fiecare weekend, Cetatea din Alba Iulia este luată cu asalt de turiștii și albaiulienii care vor...
În urmă cu 4 ani, în plin val USL, la nivelul Consiliului Județean Alba, am optat pentru varianta unei înțelegeri cu Ion Dumitrel. Am fost singurii...
Și în acest an, România este prezentă pe covorul Festivalului de Film de la Cannes. Mai mult decât atât, ţara noastră este reprezentată și de către...
Doar în ultimii patru ani, adică în mandatul 2012-2016, comuna Roşia de Secaş s-a schimbat cu adevărat la faţă, realizările primarului Vasile Nicolae Bogdan fiind remarcabile pentru...
Sâmbătă, 21 mai 2016, de la ora 19.00 va avea loc la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia deschiderea oficială a evenimentului „Noaptea Muzeelor. Noaptea în...
Ce am făcut în ultimii 4 ani în Teiuș… Reparații la rigolele carosabile pe strada Clujului partea stângă și dreaptă de la Podul de Fier până...
La Sala Unirii din Alba Iulia a fost deschisă vineri, 20 mai, expoziția „Politică naţională în Transilvania la 1848-1849. Din documentele timpului”. În fiecare an, la...
Iubitorii de lectură au parte, în acest weekend, de un eveniment care cu siguranță le va capta interesul. Târgul de carte „Alba Transilvania”, ajuns în acest...
Primarul Marian Indreiu, din Lopadea Nouă, a discutat foarte mult cu oamenii în ultima perioadă. Astfel, a aflat că localnicii sunt de părere că aleșii trebuie...
După o săptămână în care a fost destul de frig pentru acest sezon, vremea începe să se mai îndrepte și gradele să mai urce în termometre....
Mihai Viteazul, prințesa Isabella, dacul Saris și alte personaje istorice prezentate an de an de Muzeul Unirii din Alba Iulia au părăsit, joi, incinta instituției de...
Sfârșitul unui mandat este o bună oportunitate pentru fiecare edil de a-și prezenta concetățenilor realizările din perioada precedentă. Cu atât mai mult cu cât cei mai...
Din dorința de a promova scriitorii autohtoni din județul Alba și de a încuraja lectura, un albaiulian a decis să lanseze o bibliotecă online în care...
La Sala Unirii din Alba Iulia va fi vernisată vineri, 20 mai, începând cu ora 12.00, expoziția „Politică naţională în Transilvania la 1848-1849. Din documentele timpului”....
Alba Iulia ascunde zeci de monumente și case în care au trăit sau au suferit oamenii care au scris o parte din istoria țării. O astfel...