Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

DECRETUL de prelungire a stării de urgență în România, semnat de președintele Klaus Iohannis. Textul COMPLET al documentului

iohannis

Publicat

Art. 1. – Începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Art. 2. – Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi şi libertăți, proporțional cu gradul de realizare al criteriilor prevăzute de art. 3 alin. (5):

  • libera circulație;
  • dreptul la viață intimă, familială și privată;
  • inviolabilitatea domiciliului;
  • dreptul la învățătură;
  • libertatea întrunirilor;
  • dreptul la grevă;
  • dreptul de proprietate privată;
  • libertatea economică.

Art. 3. – (1) Pe durata prevăzută la art.1, măsurile de primă urgență cu aplicabilitate directă sunt stabilite în anexa nr.1, iar măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală sunt stabilite în anexa nr. 2.

(2) Implementarea măsurilor de primă urgență cu aplicabilitate directă, prevăzute în anexa nr.1, este în responsabilitatea ministerelor de resort și a celorlalte organe de specialitate, potrivit domeniilor aflate în competența acestora, în măsura în care prin prezentul decret nu se stabilește altfel.

(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct.1-6 din anexa nr.2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct.7 din anexa nr. 2, se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau înlocuitorul legal al acestuia, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Măsurile prevăzute la alin.(3) și (4) se dispun potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

  • intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
  • frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;
  • numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
  • capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;
  • capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;
  • măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;
  • capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
  • apariția altor situații de urgență.

(6) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanță militară sau prin ordinul prevăzut la alin.(4) revine Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 4.- (1) Coordonarea și conducerea integrată a acțiunilor și măsurilor de răspuns cu caracter medical și de protecție civilă la situația de urgență generată de COVID-19 se realizează de către Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Ministerul Sănătății și cu celelalte instituții implicate, prin Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

(2) Instituțiile prevăzute la alin.(1) desemnează în cadrul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției personal cu funcție de decizie.

Art. 5. – Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile instituite prin prezentul decret, precum și cele dispuse în aplicarea acestuia.

Art. 6. – Instituțiile sprijină structurile Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestuia, în îndeplinirea misiunilor, conform legislației în vigoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate