Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Elevii nu vor putea să cânte, la orele de muzică de la școală. Rafila: este total contraindicat, favorizează transmiterea bolii

Publicat

Cum se face curățenia în unitățile de învățământ

– în clasă, imediat după ieșirea din clasă a elevilor la finalul orelor unei clase de elevi din ziua respectivă sau după fiecare utilizare de către un grup diferit de elevi;

– în cancelarie, imediat după ieșirea din cancelarie a profesorilor la finalul orelor din ziua respectivă sau după fiecare utilizare de către un grup diferit de profesori;

– pentru grupurile sanitare, după fiecare pauză, la finalul zilei și ori de câte ori este necesar

– se curăță suprafețele cu detergent și apă înainte de dezinfecție și se folosește un dezinfectant avizat împotriva virusurilor (cu acțiune virucidă/virulicidă).

Condițiile în care unitățile de învățământ decid suspendarea orelor:

Decizia de suspendare a cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față“ se va dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar, după obținerea avizului inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al direcției de sănătate publică județene și respectiv a municipiului București, în următoarele circumstanțe:

a) la apariția într-o clasă din unitatea de învățământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situația în care în aceeași sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să își desfășoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă;

b) la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în clase diferite ale aceleiași unități de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale întregii unității de învățământ, pe o perioadă de 14 zile de la data confirmării ultimului caz;

c) la apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa DSP/DSPMB despre eveniment.

(2) Decizia de suspendare a activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri de la nivelul instituției și cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

(3) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică și va analiza situația în unitatea/instituția de învățământ împreună cu conducerea acesteia, urmând unul dintre scenariile prevăzute în acest sens în ghidurile anexe la prezentele măsuri.

Reguli în perioada de suspendare a cursurilor

a) curățenia și aerisirea claselor/sălilor;

b) dezinfecția curentă și terminală a spațiilor unității/instituției de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete;

c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți din cadrul unității/instituției de învățământ ai cazurilor confirmate vor fi izolați/carantinați la domiciliu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax