Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că pune la dispoziţia celor care vor să investească în sisteme de irigaţii şi lucrări...
Concursul Național de Vinuri „Strugurele de Aur”, desfășurat pe 3 și 4 septembrie, s-a încheiat. Astfel, după două zile în care și-au folosit simțurile la maxim,...
Rezultatele din ce în ce mai slabe la examenul de maturitate au pus pe gânduri autorităţile în educaţie, care au venit cu o soluţie ce ar...
În anotimpul recoltelor, polițiștii din Alba au intensificat controalele pentru depistarea acelor persoane care își fac aprovizionarea cu produse agricole de pe terenurile vecinilor. Doar într-o...
„Vreau să termin şcoala şi eu!”, o campanie derulată de Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF), se desfăşoară şi la Alba. Campania vizează informarea...
Cetățenii municipiului Alba Iulia vor putea beneficia, începând de luni, 10 septembrie, de transport public de persoane în Zona Metropolitană Alba Iulia. Transportul va fi efectuat...
După „reclama” care i s-a făcut în campania electorală a alegerilor locale, cu garanții și termene precise de realizare („până în toamnă”), skatepark-ul promis nu există...
Consilierii locali ai orașului Ocna Mureș aduc vești bune pentru proprietarii de baruri și restaurante. Aceștia au aprobat un proiect de hotărâre ce prevede reducerea drastică...
Administrația locală din Ocna Mureș readuce la viață sistemul de trasport public, sistat în urmă cu ceva timp, din cauza unor neînțelegeri cu firma care asigura...
Tot mai mulți locuitori din Alba Iulia atrag atenția asupra iluminatului public din municipiu. Străzi cufundate în beznă, rețele deficitare sau becuri arse care întârzie să...
Rezultatele obţinute de cele mai noi generaţii de elevi, absolvenţi de clasa a XII-a, la examenul de maturitate arată performanţe din ce în ce mai slabe,...
Tribunalul Alba s-a pronunțat, luni, în Dosarul „Meridian Construct”, în care are calitatea de inculpat omul de afaceri Marius Alexa. Acesta a fost condamnat la 10...
Oamenii de afaceri din Alba nu par interesațși să achiziționeze spațiul în care își are sediul „Proiect Alba” SA. La licitația organizată de ANAF marţi, începând...
Marți, 4 septembrie 2012, la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost vernisat exponatul lunii septembrie. Este vorba despre una dintre...
Potrivit unui sondaj realizat de CCSB în perioada 28 august – 1 septembrie, dacă în 9 septembrie ar avea loc alegeri parlamentare, USL ar câştiga fără...
Şomerii sau cei care sunt în cătarea unui loc de muncă au la dispoziţie în această perioadă peste 150 de posturi. Cele mai multe sunt în...
În perioada 4 – 7 septembrie 2012, la Baza sportivă „Constructorul” din Pâclişa, se desfăşoară etapa finală a Campionatului de tenis de câmp al Ministerului Administraţiei...
Un accident rutier s-a petrecut marți dimineață în jurul orei 6.00, pe DN7, între localitățile Șibot și Orăștie, după trecerea peste calea ferată. Un TIR s-a...
Camera Deputaților și-a ales luni după-masa noua conducere. Aceasta a fost validată în plenul ședinței, cu 188 de voturi „pentru” și 8 voturi „împotrivă”. În componența...
În prima săptămână din septembrie, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este gazda Universității Economice de Vară, intitulată „Călători prin istorie în Cealaltă Capitală”, organizată...