Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO|VIDEO: Spectacol cu flăcări, defilare cu torţe, iluminat festiv de sărbători şi concert Sensor, în Cetatea Alba Carolina

YouTube video

Publicat

Cetatea Alba Carolina a fost luminată, sâmbătă seara, prin toate mijloacele posibile: prin cele 400 de făclii aprinse de cercetașii din toată țara veniți la Alba Iulia, de spectacolul de flăcări oferit de trupa Crispus și Cobzality și de iluminatul festiv de sărbători. Cu o zi înainte de Ziua Națională a României, la Alba Iulia s-a dat startul petrecerii.

Începând cu ora 18.30, albaiulienii, împreună cu peste 300 de cercetași din întreaga țară, prezenți pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului ”Unitate și Prietenie”, au conturat o inimă tricoloră, urmând apoi deplasarea cu 400 de torțe aprinse de la Latura de Vest, proaspăt inaugurată. Lanțul de făclii a continuat până în Piața Cetății și a marcat sfârșitul festivalului cercetașilor.

Începând cu ora 19.00, programul a continuat cu „Dansul Zmeilor”, un spectacol de flăcări și efecte speciale oferit de cei de la Crispus și Cobzality. Și pentru că mai sunt câteva săptămâni până la Crăciun, orașul a intrat în atmosfera sărbătorii, astfel că la ora 19.00 iluminatul festiv a fost aprins pentru toți cei prezenți în Piața Cetății.

Pe scena amplasată în această locație, s-a încheiat și seara într-o combinatie de drum & bass, hip-hop, jazz, funk, rock, latino, jazz oferită de trupa Sensor.

 

Foto reprezentativă:Facebook

YouTube video

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax