Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, REŢINUT de DNA. Horia Georgescu, acuzat de abuz în serviciu într-un dosar privind retrocedări ilegale

Publicat

DNA Şeful Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a fost reţinut, luni, de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind suspectat de abuz în serviciu, în perioada în care era membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Georgescu a fost adus la DNA Bucureşti de luni dimineaţa, cu mandat, pentru audieri într-un dosar privind retrocedări ilegale cu un prejudiciu estimat la 75 milioane euro.

DNA a dispus începerea urmăririi penale pentru trei fapte.

UPDATE1: Horia Georgescu a demisionat din funcţie. Avocatul său a precizat că decizia a luat-o pentru a nu periclita imaginea ANI, instituţie pe care a condus-o din 2012. Marţi, Georgescu va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE: Într-un comunicat de presă, procurorii DNA fac următoarele precizări:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului GEORGESCU HORIA, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.
Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei).
Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare.
În două cazuri evaluatorii desemnați au utilizat, în cadrul metodei comparației directe, „comparabile” constând în anunțuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondență cu deținătorii de informații privind tranzacțiile certe cu proprietăți imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina prețul real al pieței imobiliare.
Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpatului Georgescu Horia i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

În ianuarie 2015, Guvernul României — Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat DNA cu privire la faptul că prin decizia din octombrie 2013 a Curții de Conturi s-a dispus ANRP și reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009-2011.

Curtea de Conturi a efectuat un control la ANRP care a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Potrivit unor surse judiciare, Curtea de Conturi a obligat președintele ANRP să verifice toate rapoartele de evaluare al căror cuantum de despăgubiri depășea valoarea de 500.000 lei.

În baza deciziei Curții și în urma reevaluării a 452 de dosare, s-a constatat că într-un număr de 94 de dosare valoarea stabilită inițial a fost cu peste 20% mai mare.

Astfel, ANRP a sesizat DNA în vedere declanșării cercetărilor pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri, datele existente conducând la concluzia unor supraevaluări în detrimentul statului român, susțin sursele.

Horia Georgescu a fost adus cu mandat la DNA, luni dimineaţa, pentru a fi audiat în legătură cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

La intrare, șeful ANI nu a făcut declarații și a spus că nu știe de ce a fost adus. Potrivit surselor, prezența sa la DNA are legătură cu o sesizare ANRP după cazul Bica I.

Horia Georgescu a fost membru, până în 2010, în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax