Edilii locali reamintesc tinerilor fermieri care doresc să beneficieze de finanţare pe Măsura 112 că a rămas mai puţin de o săptămână în care se pot...
Ieşirea din criză capătă tot mai mult valenţele unui ideal la care cel puţin România are foarte puţine şanse să mai acceadă, în ciuda subtilelor semnale...
Experţi independenţi în materie de patrimoniu şi-au manifestat susţinerea faţă de proiectul minier de la Roşia Montană cu prilejul lansării raportului „Patrimoniul cultural din Rosia Montană...
Cel puţin o parte dintre locuitorii din Ocna Mureş, oraşul dispărut de pe harta turistică şi economică a ţării din cauza craterului care ameninţă să îl...
Acordarea certificatului pentru descărcare de sarcină arheologică din partea Ministerului Culturii pentru masivul Cârnic, inclus în zona de exploatare minieră a proiectului zona Roşia Montană, dar...
Potrivit unei analize realizate de econtext.ro, judeţul Alba nu a fost deloc atractiv pentru companiile străine interesate să investească în România, în anul 2011. Inclus în...
Poșta din Alba scapă deocamdată de restructurări. Singura măsură luată la nivel judetean rămâne intrarea în concediu fără plată a fiecărui angajat, timp de două zile,...
Leul s-a depreciat puternic în această dimineaţă, pe piaţa interbancară. În jurul orei 11.00, un euro era cotat la 4,29 lei. Declinul monedei euro a fost...
Compania „Transavia”, cel mai important producător de carne de pasăre din România a împlinit 20 de ani de existenţă. Conducerea societăţii comerciale care a reuşit în...
Reputatul om de afaceri Ioan Popa, patronul firmei „Transavia” a comentat, joi, într-o conferinţă de presă, motivele care l-au determinat să retragă compania din Camera de...
Direcţia Finanţelor Publice Alba îşi va înnoi parcul auto cu trei maşini. Conducerea instituţiei a organizat o licitaţie pe SEAP în vederea achiziţionării unor autovehicule noi,...
Românii primesc o nouă veste proastă. După scumpirea gazelor naturale, populația a aflat că și salariul mediu net a scăzut, în loc să crească, potrivit așteptărilor....
„Kronospan” Sebeş a fost premiată recent, de către Ministerul Mediului, ca fiind una dintre primele 10 companii „verzi” ale României. Decizia Ministerului Mediului a atras critici...
Din 1 iulie, tarifele de roaming în Uniunea Europeană sunt reduse. Europenii vor plăti mai puţin pentru a da sau a primi un apel internaţional. Apelurile...
Clubul de golf „Paul Tomiţă” de la Pianu de Jos a găzduit sâmbătă, 2 iulie, „Golf Cup Tobimar 2011” , un turneu în cadrul căruia s-au...
Întreprinderile mici şi mijlocii au posibilitatea de a solicita finanţare în vederea desfăşurării activităţii, prin programul „Mihail Kogălniceanu pentru IMM-uri”. Este vorba despre un program multianual,...
Scumpirea gazului pentru consumatorii industriali cu 10% este operabilă din 1 iulie, în urma discuţiilor dintre autorităţile guvernamentale române, FMI şi Comisia Europeană. Decizia ar putea...
Clubul de golf „Paul Tomiţă” de la Pianu de Jos va găzdui sâmbătă, 2 iulie, prima ediţie a Cupei Tobimar, un turneu în cadrul căruia se...
Blajul, micul domeniu de la „întâlnirea Târnavelor” sau Mica Romă, aşa cum este el alintat de localnici mai are încă foarte multe de arătat, iar, din...
Sărăcia românilor este o realitate din ce în ce mai vizibilă şi în statisticile Băncii Naţionale Române. Oamenii nu mai au bani, iar odată ce le-a...