Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat de presă senator PNL de Alba, Sorin Bumb: Legea prin care clienții casnici nu vor mai plăti racordările a fost adoptată

Publicat

Legea prin care clienții casnici nu vor mai plăti pentru racordările la rețelele de curent electric și gaze naturale a trecut și de Camera Deputaților.

”Scutirea cetățenilor de la plata lucrărilor de extindere și racordare le rețelele de energie este o inițiativă pe care o promovez de mai mulți ani, iar astăzi am reușit să o văd materializată într-un text de lege adoptat și de către Camera Deputaților.

Amendamentele aduse de mine Ordonanței de urgență nr. 143/2021 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, au fost adoptate astăzi de Camera Deputaților, după ce trecuseră anterior de Senat, actul normativ mergând acum la promulgare și apoi la publicare în Monitorul Oficial.

După publicarea acestor prevederi în Monitorul Oficial, operatorii de distribuție sunt cei care au obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de modernizare/extindere a rețelei electrice de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în intravilanul localităților din perimetrul concesionat.

Totodată, consumatorii casnici care aleg să plătească racordarea din buzunarul propriu, pentru a avea acces mai repede la rețea, își vor primi banii înapoi pentru aceste lucrări, de la distribuitor, în termen de maxim 5 ani, inclusiv valoarea lucrărilor de proiectare.

În cazul clienților non-casnici, cu excepția micilor întreprinzători (II, PFA, IF) și a instituțiilor publice, costurile nu se rambursează, dar activele rezultate în urma lucrărilor rămân în proprietatea clientului, operatorul de distribuție ocupându-se doar de exploatarea lor, fără a mai deveni proprietar, cum se întâmpla până acum.

Prevederile se aplică similar și în ceea ce privește rețelele de gaze naturale. Totodată, pentru gaze naturale, operatorii rețelelor sunt obligați să accepte, la cererea primăriilor, extinderea rețelei pentru una sau mai multe localități aparținătoare unității administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia ei deja operează rețele de gaze naturale, firma operatoare fiind cea care asigură și finanțarea lucrărilor de extindere și a branșamentelor în intravilanul localităților.

Aceste lucrări se pot realiza și finanța și de către primării sau asociații de primării (ADI), cu recuperarea contravalorii de la distribuitori, în termen de 5 ani. De asemenea, am eliminat și obligativitatea plății contuarelor inteligente, astfel că românii nu vor mai trebui să plătească pentru montarea acestor contuare.

Mă bucur că am reușit să trecem această lege în sesiunea actuală a Parlamentului, înainte de vacanța parlamentară și le mulțumesc colegilor deputați pentru celeritate și pentru votul acordat atât în plen cât și în comisiile de specialitate.

Este o lege bună pentru oameni și mă bucur că argumentele mele au fost ascultate și că a primat interesul românilor și dreptul fiecărui cetățean la un serviciu firesc în secolul 21: accesul nemijlocit la curent electric și gaze naturale”.

Sorin Ioan BUMB,

Senator PNL de Alba

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 29.06.2022 at 19:03

    Te-ai trezit ? Ai uitat că ai mai spus-o ? Nu mai da astfel de comunicate leşinate. Tu n-ai nici o treabă cu ce se face prin guvern.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement