Educație
Duminică: „Suflet de Român”, spectacol folcloric extraordinar la Palatul Principilor din Alba Iulia. Program artistic și invitați

În inima Cetății Alba Carolina, în curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei, într-un spațiu încărcat de istorie, va avea loc duminică, 17 august, de la ora 19:00, un eveniment cultural excepțional. Este vorba despre „Suflet de Român”, un spectacol folcloric extraordinar dedicat identității naționale și unității românilor din diferite colțuri ale lumii.
Evenimentul va aduce împreună voci reprezentative, ansambluri de prestigiu și artiști de renume din toate regiunile istorice ale României, dar și din diaspora.
Potrivit organizatorilor, evenimentul este o declarație de apartenență, de mândrie națională și de respect pentru valorile autentice românești. Sub conceptul „unitate în diversitate”, spectacolul aduce în fața publicului bogăția obiceiurilor, a muzicii, a portului și a graiurilor din toate zonele țării.
Atracții speciale
Evenimentul va fi întregit de prezența carismaticului Bucătar al Cetății, Cosmin Toma, care ne va purta într-o adevărată călătorie culinară, invitându-ne să descoperim nu doar gusturi autentice, păstrate cu grijă din tradiția românească, ci și reinterpretări creative ale preparatelor de altădată.
Atmosfera va fi completată de:
- Ansamblul folcloric „Valea Târnavelor” din Blaj
- Meșterii populari care vor aduce în fața publicului mesteşuguri vechi, transmise din generație în generație:
- Țesături
- Prelucrarea lemnului
- Olărit
- Alte ocupații traditionale ce definesc identitatea culturală românească
Românii de pretutindeni – Prezența din diaspora
România nu se termină la granițele țării. „Suflet de Român” va avea în prim-plan și români din diaspora, care, prin păstrarea tradițiilor și a limbii, mențin vie legătura cu rădăcinile lor. Invitații speciali vor aduce pe scena povești, cântece și emoții care dovedesc că identitatea românească dăinuie oriunde.
Program artistic și invitați
Pe scenă vor urca artiști de mare valoare ai folclorului românesc:
- Artiști principali:
- Tudor Furdui Iancu
- Robert Târnăvenu
- Luminița Dejan
- Zinaida Bolboceanu
- Maria Butilă
- Lavinia Goste și Marius Zorilă
- Roxana Reche și Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia (Dirijor: Nicolae-Călin Bulac)
- Ilie Caraș
- Liviu și Antonela Buțiu
- Iulia Mihai
- Bianca Cionca
- Oana Bozga Pintea
- Daria Costea
- Dorina Narița
- Nicolae Plută
- Floricica Moga
- Invitata specială a evenimentului: Monica Anghel
- Acompaniament muzical: Orchestra Ansamblului Folcloric al Judetului Alba (Dirijor: Alexandru Pal)
Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor.
Evenimentul este organizat sub egida Consiliului Județean Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia, Centrului de Cultură „Augustin Bena”, Centrului Cultural Palatul Principilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News