Connect with us
Advertisement

Economie

Start Up Nation: termen 1 septembrie pentru firmele care vor să obțină finanțare de până la 200.000 de lei. Condiții

Publicat

Antreprenorii care doresc să obţină o finanţare de până la 200.000 lei se pot înscrie până în 1 septembrie, exclusiv online, în programul Start-Up Nation 2022, potrivit Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Până la termenul-limită de înscriere, 1 septembrie 2022, ora 20.00, aplicanţii cu profil, user şi parolă generate pe platforma granturi.imm.gov.ro vor putea completa, semna electronic, încărca şi ulterior transmite formularul de înscriere.

Reprezentanţi MAT precizează că, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation există, în premieră, doi piloni: Start-Up Nation România şi Start-Up Nation Diaspora. Astfel, antreprenorii români stabiliţi în ţară, cât şi cei plecaţi peste hotare, dar care doresc să se întoarcă acasă pentru a investi într-o afacere, au posibilitatea de a obţine finanţare, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor centralizate de minister, până la acest moment, 6.461 de antreprenori s-au înscris pentru Pilonul I (Start-Up Nation România) şi 212 pentru Pilonul II (Start-Up Nation Diaspora).

Prin Program se finanțează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  • pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului – Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului
  • pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului – Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului

Firmele trebuie să asigure o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Potrivit Ordinului MAT 1.111/2022, bugetul estimat pentru perioada 2022- 2027 este de 11.000.000.000 lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2022, aprobat prin Legea nr. 317/2021 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2022 este de 520.031.000 lei, din care:

  • Pilonul I Start-up Nation România – 500.000.000 lei
  • Pilonul II Start-up Nation Diaspora – 20.031.000 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement