Statuia lui Liber Pater, însoțit de Pan: Povestea uneia dintre cele mai frumoase vestigii ale antichității romane la Alba Iulia

Fusesem tocmai angajat la Institutul din Cluj. Pentru prima oară, după 10 ani, nu mai trebuia să mă duc la liceu, că fusesem profesor până atunci, scăpasem de profesorat, scăpasem de învăţământul mediu, ajunsesem, în fine, arheolog.

La ordinul academicianului Pastor venisem la Alba Iulia, să caut oraşul, împreună cu Piso şi cu Coriolan Opreanu, colegii mei. Ei au plecat la Cluj, eu am rămas în continuare, cu prietenul meu, istoricul Marius Oprea.

Marius tocmai refuzase să se prezinte la post, studiase şi el la Bucureşti, avea post de profesor şi, ca să nu îl prindă, a venit pe şantierul arheologic, să sape împreună cu mine.

Eram cazaţi la Hotelul Militar. Aveam barbă, eram urâţi atunci. În dimineaţa de 1 octombrie, ploua. Ne-am adunat sub pod, am băut vinul obişnuit. Soldaţii atunci nu primeau mâncare, primeau numai nişte ceai, veneau direct la săpătură, erau bucuroşi că nu îi duceau la munci agricole, erau privilegiaţi să vină la săpătură şi cotizau cu toţii şi cumpăram împreună pâine, cu slănină şi ceva vin de la localnici. Asta era masa noastră, nu mai mergeau la masa de prânz, mâncam cu toţii acolo.

Am luat micul dejun, pâine slănină şi vin, după care mi-a venit mie ideea să facem o ceremonie pe care o fac romanii la Inauguratio, să stropesc cu vin. Cu un cearceaf, urma să tragem ultimele secţiuni, să găsim latura de vest a oraşului.

Nu mă aşteptam să găsim nimic, nu era problema să mai facem mare lucru. Am trasat secţiunile, am început să lucrăm şi, după o oră, pac! Apare unul cu o bucată de statuie.

Bucurie mare! L-am învoit să meargă acasă. Când au auzit ceilalţi, au început să sape. Peste puţin timp, mai apare unul cu o bucată de statuie. I-am dat învoire şi ăstuia.

Scoate al treilea. Când a scos al treilea, mi-am dat seama că nu pot promite tuturor învoire. Au început toţi să lucreze, nu îi mai puteam opri. Erau 7 statui, toate sparte, aceasta (Liber pater) spartă în 34 de bucăţi. Nu căutam nimic, trebuia să găsim doar şanţul defensiv de vest al oraşului şi, când colo, până după-masa, am reuşit să scoatem statuile, apoi am găsit altarul răsturnat, statuile în jur.

Capul a fost spart de cineva cu târnăcopul. I-am oprit, să nu mai dea cu târnăcoapele. Săpam o secţiune de evaluare obişnuită, nu era ceva la care să lucrezi cu şpaclul. În fine, s-a încheiat totul şi am venit împreună cu Marius la Hotelul Militar, fiecare cu câte două statuete, de o parte şi de alta. Am intrat înăuntru, prima dată locotenenţii s-au uitat la noi cu apreciere.

A fost cea mai frumoasă zi a mea ca arheolog. Am văzut ce înseamnă bucuria unui arheolog care face o descoperire extraordinară. Ne-am dus cu toate piesele şi le-am spălat la duş. În finalul zilei, toţi soldaţii se minunau: <Aţi văzut, dacă a stropit cu vin, că a ieşit Zeul Vinului?>”