Statuia lui Liber Pater, însoțit de Pan: Povestea uneia dintre cele mai frumoase vestigii ale antichității romane la Alba Iulia

Una dintre cele mai frumoase piese din perioada antichității romane, aflate în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, este o statuetă reprezentându-l pe Liber Pater, însoțit de Pan și de o panteră.

Potrivit reprezentanților Muzeului Național al Unirii, grupul statuar a fost descoperit în anii 1989 şi 1990 de către arheologul Alexandru Diaconescu, în partea de nord-vest a coloniei Aurelia Apulensis (actualmente cartierul Partoş), în cursul unor săpături sistematice, care au dus la dezvelirea a unui complex de cult dedicat zeului vegetaţiei şi viţei de vie.

În antichitate statueta fusese spartă în 34 de bucăţi. Specialiștii muzeului spun cp alături de ea mai zăceau alte trei statuete ale aceluiaşi Liber Pater, două reliefuri, precum şi o placă cu o inscripţie pentru acelaşi zeu.

Toate fuseseră sparte intenţionat, probabil de către primii creştini, care după „retragerea aureliană” şi prăbuşirea autorităţii publice, au profitat pentru a se război cu „idolii păgâni”.

În următorii doi ani laboratorul zonal din Cluj a efectuat restaurarea pro bono a grupului statuar. Fragmentele au fost treptat curăţite de depunerile calcaroase, care afectaseră cam jumătate din suprafaţa sculpturală.

În urma tratamentului de specialitate s-a constatat că unele zone fuseseră lăsate intenţionat uşor rugoase, pe când altele (cum ar fi chipul şi corpul lui Liber Pater) au fost atent lustruite.

În plus, la microscop s-au descoperit urme de vopsea pe buze, la păr şi la frunzele bastonului. Obiceiul lustruirii şi vopsirii este bine documentat şi în epoca romană.

De altfel grupul a fost realizat ex uno lapide, dintr-un singur bloc de piatră, ceea ce era o dovadă de maximă virtuozitate din partea sculptorului, mai ales dată fiind complexitatea pozei.

Zeul vegetaţiei este aproape nud, purtând doar o piele de ţap, nebris, înnodată pe umărul drept. Pe cap el are o cunună de iederă cu fructele sale (korymboi), care completează o coafură cu coc la spate, de unde se preling pe umeri două meşe răsucite şi ondulate.

El se sprijină cu mâna stângă de toiagul învelit în iederă, thyrsos, iar în dreapta ţine vasul specific cu două toarte pentru băut vin, kantharos.

Poziţia sa este deosebit de elegantă, având greutatea pe piciorul drept, iar membrul inferior stâng, fiind neangajat, este flexat, astfel încât călcâiul piciorului este ridicat de pe sol, ca şi cum personajul ar fi pe cale de a păşi înainte. În consecinţă linia şoldurilor este oblică, iar cea a umerilor urmează o înclinaţie inversă.

Poziţia membrelor se contrabalansează reciproc, celui inferior drept, tensionat pentru a susţine greutatea corporală, i se opune în cruce membrul superior stâng folosit pentu a se sprijini de thyrsos. Invers, membrul inferior stâng, elegant flexat, este contabalansat de dreapta îndoită din cot.

Această postură era numită în antichitate „chiasma”, căci se înscrie în litera grecească „X” (chi).

Compoziţia este închisă de capul întors spre dreapta şi uşor înclinat în faţă. În consecinţă, linia imaginară care uneşte fruntea cu piciorul stâng are un traicet în formă de „S”.

Această ponderaţie, caracterizată de un echilibru dinamic, a fost introdusă de sculptorul clasic Polyklet (a doua jumătate a sec. V a. Chr.). În schimb modelajul este inspirat de stilul lui Praxitelles (mijlocul sec. IV a. Chr.), cu forme juvenile şi o carnaţie molatecă, specifică acestui zeu adolescentin.

De asemenea chipul zeului este delicat, de o mare seninătate, cu o privire visătoare (vultor umidus).

În mod firesc, urmând privirea zeului, atenţia ţi se mută la dreapta grupului, unde descoperi că Liber Pater se amuză tachinând o panteră, căreia îi toarnă vin din kantharos.

”Acest joc al unor zei uşor plictisiţi de nemurirea lor este iarăşi o trăsătură specifică sculpturii clasice târzii de inspiraţie praxiteliană.

În fine, atenţia privitorului se mută în cealaltă parte, unde el descoperă un alt aspect anecdotic. Zeul vinului este flancat de „generalul” său, Pan, cel care stârneşte „panica” printre duşmani şi care conducea alaiul triumfal, thyassos.

Conform mitului, în acest fel Dionysos a introdus cultura viţei de vie din Africa şi până în India. Acest adaus este o contribuţie a epocii elenistice, ceea ce face din grupul apulens un produs eclectic”, potrivit arheologilor.

În concluzie, acest grup statuar, de o mare valoare artistică, a fost realizat într-un atelier micro-asiatic (probabil Dokimon, din Phrigia) în prima jumătate a sec. II p. Chr., unde tradiţia sculpturală greacă era încă vie.

După unele reparaţii el a ajuns să fie dedicat câteva decenii mai târziu în sanctuarul de sec. III din colonia Aurelia Apulensis.

Arheologul Alexandru Diaconescu, despre Liber Pater

Arheologul conf. univ. dr. Alexandru Diaconescu de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca este cel care a descoperit statueta pe teritoriul anticului Apulum.

„Statueta a fost cioplită din marmură de Aphion, în centrul Asiei Mici, în Frigia, unde exista un mare atelier de scupltură si unde tradiţia artei clasice era încă vie la începutul secolului al II-lea.

Statuia a fost cioplită probabil în vremea împăratului Hadrian, deci la începutul epocii Antonine. Ulterior a ajuns în Dacia, devenind parte din sanctuarul lui Liber Pater din Apulum, din Colonia Aurelia Apulensis, în Partoş, în cursul secolului al III-lea.

Sanctuarul a funcţionat în secolul al III-lea, iar, după abandonarea sanctuarului, acesta a fost vandalizat de creştini. Acolo a fost probabil o grădină, unde într-o firidă era expusă această statuie, probabil cu inscripţia pertinentă a lui Aurelius Renatus şi un altar de piatră de care au fost zdrobite celelalte 7 statuete din ansamblu”.

Cum a găsit statueta

„Era în 1989, 1 octombrie, ultima zi de săpătură.