Aleşii locali, prefecţii, parlamentarii şi miniştrii vor putea fi şi comercianţi persoane fizice
Camera Deputaţilor dă vot final, miercuri, pe un proiect ce elimină, de pe lista de incompatibilităţi pentru aleşi...
Camera Deputaţilor dă vot final, miercuri, pe un proiect ce elimină, de pe lista de incompatibilităţi pentru aleşi...
Loturile de autostradă vor putea fi recepționate ori de câte ori vor dori oficialii, indiferent de starea lor...
Un proiect de lege depus la senat de parlamentari PSD prevede abrogarea prevederii referitoare la interzicerea persoanelor condamnate...
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia vor vota în ședința de miercuri, 20 decembrie, un proiect de hotărâre...
Proiectul de lege prin care zeci de parlamentari susţin obligativitatea instalării de bariere, semibariere sau semnalizări la trecerile...
Fermierii și societățile care vor angaja cel puțin două persoane cu vârsta de până la 40 de ani...
Un proiect de lege depus la Senat prevede modificări de calcul pentru impozitul auto, astfel încât pentru maşinile...
Pentru şoferii care circulă fără rovinietă, fapta se va prescrie în patru luni, nu în şase, cum este...
În 2018, Ministerul Transporturilor alocă 1,71 miliarde de lei pentru construirea de autostrăzi şi centuri, cu aproape 20% mai mult decât suma cheltuită în acest an, estimată la 1,44 miliarde de lei, potrivit proiectului de...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că organizează luni o dezbatere publică referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor...
Românii ar putea avea o nouă zi liberă, de anul viitor. Un proiect de lege propune ca Vinerea Mare să devină sărbătoare...
Un proiect adoptat miercuri de Senat, prin care se aduc modificări Codului Fiscal, prevede posibilitatea de a fi...
Neplata către buget, cu intenție, a impozitelor și contribuțiilor supuse regimului de reținere, sau încasare și plată, sau...
Impozitul auto ar putea să crească pentru motorizarile sub 1,6 litri si să scadă pentru cele peste 1,8...
Un proiect de lege depus la Senat prevede modificarea OG 13/2011 şi limitarea dobânzilor la creditele în lei,...
Cei care agresează paznici sau controlori ar putea risca pedepse prevăzute de Codul Penal. Un proiect de lege...
Proiectul de act normativ înregistrat la Senat în vară, ce prevede că salariaţii ar urma să beneficieze lunar de tichete pentru sport și tichete culturale, a fost adoptat tacit de această Cameră. Va ajunge în...
Personalul tehnic-economic-secretariat-administrativ (TESA) din cadrul Spitalelor de Pneumoftiziologie (TBC) ar putea să beneficieze de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase - reprezentând...
Deputatul PNL de Alba Sorin Bumb anunţă că a fost avizat favorabil, în Comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor, proiectul de lege...
Profesor din învăţământul profesional şi tehnic din Alba, dar şi consilieri şcolari şi elevi vor beneficia de activităţi...
Indemnizația de șomaj și alocația de stat pentru copii ar putea să fie mărite în fiecare an, potrivit...
Mai mulți parlamentari au inițiat recent un proiect de lege „anti-birocrație”. Documentului înregistrat la Senat interzice instituțiilor publice...