Connect with us

Economie

Vouchere de vacanță 2025: când se aprobă noile condiții de accesare a voucherelor. Anunțul ministrului Economiei

Publicat

Vouchere de vacanță 2025. Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare a voucherelor de vacanță, a fost trimisă luni spre avizare, a declarat marți ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan.

Este vorba despre voucherele care se utilizează pentru plata a 800 de lei la achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei.

”Hotărârea de Guvern am trimis-o ieri în ciclul de avizare. Sper să o adoptăm săptămâna asta, în ședința de Guvern de mâine, într-o formă cât mai simplă, în care oamenii să vină pe bază de declarație pe proprie răspundere că au pus ei cofinanțarea de 800 lei, au folosit cei 800 lei din partea Guvernului și aduc o factură de minimum 1.600 lei care să ateste acest lucru”, a precizat ministrul.

El a mai spus că declarația pe proprie răspundere se va face ulterior, după ce se aduce factura pentru folosirea unui pachet turistic. ”E același mecanism ca și până acum, doar că diferența este că beneficiarii vor avea aceleași taxe aferente celor 800 lei, nu aferente sumei de 1.600 lei, ca la edițiile anterioare”, a menționat ministrul Ivan, potrivit Agerpres.

Acesta a arătat că a căutat împreună cu cei din Ministerul Finanțelor și cu cu operatorii din turism un mecanism cât mai simplu de decontare, ”pentru a nu încurca nici companiile, nici angajatorii, nici beneficiarii”.

”Și eu mi-aș dori să revenim la vechiul sistem de vouchere cu 1.600 de lei. Sunt încântat că am reușit în negocierile de la finalul anului trecut, când bugetul arăta cum arăta, să avem măcar această oportunitate de 800 lei. Am avut multiple discuții cu operatorii din turism și le mulțumesc pentru opiniile lor. Cred că acești 800 de lei sunt mai mult decât zero în orice calcul am face”, a afirmat Bogdan Ivan.

Vouchere de vacanță 2025. Condiții prevăzute

OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 prevede că instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes național, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994:

acordă vouchere de vacanță în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, personalului ale cărui salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei.

Voucherele de vacanță emise în cursul anului 2025 se utilizează pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate, respectiv 800 de lei pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei.

Conform proiectului privind Normele metodologice pentru acordarea voucherelor de vacanță, pentru anul 2025, salariații din instituțiile publice care îndeplinesc condițiile din ordonanța de urgență și optează pentru acordarea voucherelor de vacanță își exprimă în scris angajamentul de a le utiliza pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate, respectiv 800 de lei pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei și de a suporta suma de 800 lei din fonduri proprii, potrivit formularului prevăzut ca model în anexa proiectului.

Documentul mai prevede că unitățile emitente încheie contracte numai cu unitățile afiliate care dețin licență de turism sau certificat de clasificare, după caz, emise de autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului și care sunt valabile la data încheierii contractului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement