ACTUALITATE
Un microbist convins şi-a luat la bătaie nevasta pentru că nu l-a lăsat să urmărească începutul Campionatului Mondial de Fotbal
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/03/masini-jandarmi.jpg)
Aflat joi, 12 iunie, într-un local din cartierul albaiulian Ampoi 1, Dorel M. (64 de ani) viziona alături de mai mulţi prieteni debutul Campionatului Mondial de Fotbal. În jurul orei 21.00, soţia acestuia a intrat în bar şi i-a cerut să o însoţească spre casă.
Aflat deja sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a refuzat categoric, iar cei doi au început să se certe. Deşi, iniţial, bărbatul a avut o atitudine conciliantă, încercând “ cu vorba bună ” să-şi convingă soţia să plece singură acasă, ulterior, constatând că aceasta nu renunţă la intenţia cu care intrase în local, a ameninţat-o cu acte de violenţă, a îmbrâncit-o, iar într-un final a pus capăt disputei lovind-o cu pumnii şi picioarele.
Femeia a reuşit să fugă şi a sunat la 112.
În ajutorul acesteia a intervenit un echipaj de jandarmerie care a constatat că prezenta semne ale unei agresiuni fizice şi, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, respectiv de lovire şi alte violenţe, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate.
Actul de sesizare va fi înaintat poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)