Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

IPJ Alba: 25 de infracțiuni sau contravenții documentate de polițiștii din județ, în timpul alegerilor de duminică

Publicat

Polițiștii din Alba au centralizat toate incidentele care au avut loc cu ocazia alegerilor locale și europarlamentare. 

Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în ziua alegerilor au fost constatate 25 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral.

În ceea ce privește frecvența faptelor sesizate, cele mai multe au făcut referire la continuarea campaniei electorale (32%), la posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor (20%), fraudă la vot(12%), iar în 8 % dintre sesizări au fost constatate infracțiuni de împiedicarea exercitării dreptului la vot.

De asemenea au mai fost și alte probleme descoperite în judecat.

20% dintre sesizări au fost despre comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de vot, iar 4% au fost constatări privind fotografierea buletinului de vot, în timpul exercitării dreptului la vot.

În cadrul acțiunilor organizate în trafic, au fost verificate 92 de transportatori de persoane, au fost legitimate 182 de persoane și au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale.

Peste 1.100 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din județul Alba au fost mobilizați sâmbătă și duminică pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și a dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea

Pe tot parcursul desfășurării procesului electoral nu au fost înregistrate evenimente grave. În situații izolate, oamenii legii au intervenit punctual, acolo unde au fost sesizări sau au existat indicii cu privire la anumite încălcări ale legislației electorale. Toate sesizările privind producerea unor incidente au fost verificate, cu maximă atenție, de către angajații M.A.I. din județul Alba.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax