Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Zilele Asistenţei Sociale, în Alba: Discuţii între specialiştii în domeniu, autorităţile locale şi studenţi. Vezi programul manifestărilor

Publicat

Luna martie este dedicată Zilelor Asistenţei Sociale, în care asistenţii sociali îşi celebrează profesia şi îşi reafirmă munca pe care o desfăşoară zi de zi în comunitate. Sub egida ”Responsabilitate, Comunitate, Participare Socială”, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), Structura Teritorială Alba organizează o serie de evenimente.

Recunoscută ca o profesie în dezvoltare, profesia de asistent social identifică segmentul de populaţie ce face obiectul activităţilor de asistenţă socială, evaluează problemele socio-umane dintr-o anume regiune, comunitate sau localitate, dezvoltă planuri de acţiune, programe, măsuri, activităţi profesionalizate şi servicii specializate specifice domeniului, sensibilizează opinia publică şi o informează cu privire la problematica socială, stabileşte modalităţile concrete de acces la prestaţii şi servicii specializate de asistenţă socială pe baza evaluării nevoilor, transmit reprezentanţii CNASR Alba.

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este  autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără şi promovează drepturile şi interesele membrilor la nivel local, naţional şi internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.

CNASR Alba a organizat marţi masa rotundă cu tema „Responsabilitate, comunitate, participare socială”. Este pentru prima dată în judeţul Alba când CNASR invită autorităţile la o dezbatere pe probleme care vizează atât asistenţa socială la nivel de judeţ cât şi asistentul social ca şi profesionist. Au fost abordate discuţii despre necesitatea ca munca de asistenţă socială să fie efectuată de asistenţi sociali cu studii de specialitate, despre cabinetele individuale şi societăţile profesionale de asistenţă socială, salarizarea asistenţilor sociali, externalizarea serviciilor de asistenţă socială, modele de bună practică din alte judeţe din ţară.

Discuţiile s-au purtat într-un cadru amiabil, neprotocolar, cu argumente pro şi contra, expunere de opinii şi păreri personale, analiză pe texte de lege. Concluziile au scos în evidenţă faptul că este necesar ca şi pe viitor să existe o colaborare între CNASR şi autorităţile locale, asistenţa socială este un domeniu de activitate în formare, legislaţia nu surprinde încă toate aspectele şi legile nu sunt corelate încă. Fondurile care se consumă cu asistenţa socială reprezintă 8% din PIB-ul ţării şi asistenţii sociali sunt specialiştii care întocmesc actele necesare pentru justificarea acestor bani.

Programul evenimentului Zilele Asistenţei Sociale a continuat, miercuri, cu o întâlnire între asistenţii sociali din judeţ şi studenţii Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care se pregătesc pentru a devenii asistenţi sociali. Tema întâlnirii a fost „Asistenţa socială între teorie şi empirism”. Astfel de întâlniri s-au organizat în fiecare an de când sărbătorim Zilele Asistenţei Sociale şi discuţiile au fost benefice atât pentru studenţi, cât şi pentru practicieni.

Joi, 28 martie, de la ora 14.00, este programată Întâlnirea anuală a Asistenţilor Sociali din Judeţul Alba Iulia, în cadrul unui seminar având acelaşi titlu general „Responsabilitate, Comunitate, Participare Socială”. În cadrul seminarului vor fi prezentate lucrări de specialitate în asistenţa socială urmate de discuţii, dezbateri, luări de poziţie şi exprimare de opinii.

În partea a doua a întâlnirii va avea loc „Gala Asistenţilor Sociali din Structura Teritorială Alba a CNASR”. În cadrul acestei gale vor fi premiaţi asistenţii sociali care s-au remarcat în activitatea profesională. Seminarul şi Gala vor avea loc începând cu ora 14.00, în Aula „Dumitru Stăniloae” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax