Connect with us
Advertisement

Administrație

Bani pentru municipiile din Regiunea Centru: 98% fonduri nerambursabile. Condiții de eligibilitate

Publicat

Aproape 130 milioane euro vor putea fi solicitate de cele 20 de municipii din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu pentru investiții vizând regenerarea spațiilor publice. 

Banii pot fi utilizați inclusiv pentru asigurarea sistemelor de securitate a cetățeanului, conservarea, protectia si valorificarea durabilă a patrimoniului cultural si istoric si a infrastructurii din domeniul cultural, precum si dezvoltarea si imbunătățirea infrastructurii de turism.

Bugetul total alocat este de peste 129,3 milioane euro, din care resursele nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională se cifrează la aproape 110 milioane de euro.

Cum se pot obține informații suplimentare

Prin lansarea acestui apel de proiecte se urmărește creșterea, în ansamblu, a atractivității Regiunii, prin promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil, inclusiv creșterea securității în zonele urbane.

Cererile de finanțare pentru toate apelurile deschise în cadrul PR Centru se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/2021.

Experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Serviciului Helpdesk oferă gratuit informații referitoare la Programul Regiunea Centru, precum și îndrumare și consiliere pentru pregătirea cererilor de finanțare, putând fi contactați la e-mail helpdesk@adrcentru.ro sau prin completarea formularului de solicitare de informații disponibil AICI.

”Conform celor mai recente studii, procesul de emigrare a încetinit după pandemie și se observă o creștere a numărului de repatrieri.

În acest context, mulți dintre cei care se reîntorc aleg arealul urban dezvoltat. Zonele metropolitane centrate pe marile orașe din fiecare Regiune oferă oportunități economice, dar și de formare superioare.

În plus, destul de multe persoane se mută din mediul rural într-un oraș mare pentru a avea, de regulă, acces la servicii mai bune.

Concentrarea populației permite generarea de economii în furnizarea unor servicii publice și private de calitate, precum și apariția de ecosisteme economice care pot stimula dezvoltarea locală și regională.

Astfel, prin Programul ”Regiunea Centru”, în cadrul acestui apel de proiecte, finanțăm investiții vizând regenerarea spațiilor publice, inclusiv asigurarea sistemelor de securitate a cetățeanului, conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și istoric și a infrastructurii din domeniul cultural, precum și dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii de turism.

Este important faptul că municipalitățile pot crea parteneriate cu județele, cu alte entități administrative de tip orașe, municipii sau comune din zona funcțională urbană sau din zona metropolitană respectivă, cu unități de cult din cadrul cultelor recunoscute în România sau cu organizații neguvernamentale, cu care vor dezvolta în comun proiectele pentru comunitatea locală”, a declarat Simion Crețu, Director general ADR Centru.

Bani pentru municipiile din Regiunea Centru: Condiții

Solicitanții de finanțare vor respecta intensitatea maximă a cuantumului cofinanțării acordate, respectiv:

  • Maxim 98% din cheltuielile eligibile ale proiectelor (din care 85% din partea Fondului European de Dezvoltare Regională și 13% de la Bugetul de stat)
  • Minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezintă contribuția solicitantului.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect nu poate fi sub 500.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu poate depăși 27.671.504 euro (cu condiția încadrării în alocarea financiară a fiecărui municipiu).

Solicitanți eligibili pot fi unitățile administrativ-teritoriale – municipii sau Parteneriate, având ca lider de parteneriat unitatea administrativ-teritorială municipiu.

Partenerii eligibili pot fi:

  • Unități administrativ teritoriale – Județe;
  • Unitățile administrativ-teritoriale orașe/municipii/comune din zona funcțională urbană (ZUF)/zona metropolitană (ZM);
  • Unități de cult din cadrul cultelor recunoscute în România, în conformitate cu prevederile Legii nr.489/2006;
  • Organizații neguvernamentale (Persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial) – Asociații și fundații constituite în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.
  • Orașele/municipiile/comunele din zona urbană funcțională a municipiului/zona metropolitană a municipiului, cu care se încheie parteneriate trebuie să fi făcut parte din zona de studiu comună a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană aferentă respectivului municipiu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement