Connect with us
Advertisement

Câmpeni

Cum au sfidat doi polițiști din Alba un șofer tras pe dreapta: Bărbatul și-a căutat dreptatea în instanță și a câștigat procesul

Publicat

Un șofer din Alba și-a căutat dreptatea în instanță, după ce a considerat că doi polițiști rutieri au abuzat de funcția pe care o au. Un proces în civil a fost deschis, iar în data de 26 aprilie 2023, judecătorii din Câmpeni i-au dat dreptate șoferului. 

În linii mari, șoferul a fost tras pe dreapta pentru că nu purta centura și la verificări avea perimisul suspendat, însă nu acestea sunt faptele pentru care a recurs la instanță. 

Cele două fapte le-a recunoscut și nu a avut de obiectat.

Însă, a cerut anularea amenzii primite după, când s-a săturat să aștepte în mașină după procesul verbal și a mers să vadă ce făceau polițiștii. Când a ajuns la autospecială, și-a dat seama că amenda era scrisă, iar polițiștii stăteau de vorbă și râdeau.

Atunci șoferul s-a enervat și a plecat. A doua zi a aflat că a mai primit o amendă pentru că a plecat fără acordul polițistului.

Toată întâmplarea este detaliată de magistrații Judecătoriei Câmpeni, în motivarea instanței, motivare care a devenit recent publică. Fapta s-a petrecut pe DN 75, în zona orașului Câmpeni.

Potrvit motivării instanței, ”în data de 25.09.2022, în jurul orei 11.40, petentul se deplasa cu autovehiculul din direcţia Câmpeni.

Cu el in autovehicul se mai aflau mama sa si fiul său in vârsta de 6 ani. La un moment dat, a fost oprit de către agentul constatator pentru un control de rutina.

I s-a comunicat faptul ca se face vinovat de contravenţia constând in conducerea autovehiculului fara a purta centura de siguranţa obligatorie, iar in urma verificării permisului de conducere s-a constatat ca acesta este expirat din data de 18.06.2020.

Pe fondul unor discuţii contradictorii, agentul constatator s-a deplasat la maşina din dotare in vederea întocmirii procesului verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor, fara a-i solicita sau dispune sa rămână in autovehicul.

A aşteptat in autovehicul aproximativ 25 de minute. timp in care fiul său a început sa-si piardă răbdarea, astfel ca s-a dat jos din autovehicul si s-a deplasat spre maşina de politie pentru a solicita restituirea documentelor si comunicarea procesului verbal de contravenţie.

Când s-a apropiat de autovehiculul politiei a văzut ca procesul verbal era completat si aşezat pe bord, iar cei doi agenţi de politie aflaţi in autovehicul stăteau de vorba si râdeau.

S-a enervat, s-a întors la autovehiculul cu care se deplasase si şi-a continuat deplasarea. În ziua următoare, respectiv in data de 26.09.2022, a fost convocat la sediul politiei in vederea restituirii documentelor personale si ale autovehiculul, ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţa si faptul ca i-a fost întocmit un al doilea proces verbal de contravenţie, fata de atitudinea sa de a pleca in momentul controlului, fara a respecta astfel dispoziţiile agentului constatator.

Ambele procese verbale i-au fost comunicate prin posta la data de 04.10.2022.

Față de cele expuse mai sus, sunt conştient de vinovăţia petentului in privinţa contravenţiilor constatate iniţial, respectiv fapta de a conduce autovehiculul fara a purta centura de siguranţa obligatorie si cu permisul de conducere expirat.

Neexistând însa vreo dispoziţie din partea agentului constatator de a aştepta întocmirea procesului verbal, nu se face vinovat de cea de-a doua contravenţie imputata. Mai mult decât atât, consideră abuziva conduita agentului constatator care, in baza obligaţiei de a rămâne in maşina pe durata controlului (conform prevederilor art. 183 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006) si profitând de vidul legislativ cu privire la termenul de întocmire a procesului verbal de contravenţie, l-a determinat sa aştept in maşina aproximativ 25 de minute, iar in cazul in care nu as fi plecat poate chiar mai mult”, se arată în motivarea instanței.

Femeia din mașină, martor la eveniment a detaliat și ea cele întâmplate.

”Martora arată că după reținerea actelor de identitate şi ale autoturismului, agentul constatator s-a îndepărtat de mașina petentului fără să spună nimic, respectiv „cât durează sau în cât timp ne restituie actele „, astfel că după o discuţie cu agentul constatator, reproșându-i faptul că operaţiunea durează prea mult, martorul împreună cu petentul s-au hotărât să-şi continue drumul pentru că din momentul în care au fost opriţi de echipajul de poliţie şi până în momentul în care s-au hotărât să plece au trecut mai bine de 20 – 25 de minute iar la bordul maşinii se afla şi un copil minor.

Martora mai arată că după câte îşi aminteşte agentul constatator nu i-a solicitat să semneze nici un proces verbal şi nici nu le-a spus să mai aştepte iar faptul că la faţa locului nu mai erau alte maşini oprite pentru control, a bănuit că agentul constatator avea o chestie personală cu ei”, au notat magistrații.

Drept urmare, judecătorii au considerat că șoferul a avut dreptate și au dispus exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 580 lei precum și înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement