Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

DECRETUL de prelungire a stării de urgență în România, semnat de președintele Klaus Iohannis. Textul COMPLET al documentului

iohannis

Publicat

Art. 26. – Actele normative cu valabilitate până la data de 14 aprilie 2020, care privesc acordarea serviciilor medicale, inclusiv îngrijirilor la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și a celor privind programele naționale de sănătate – preventive și curative își prelungesc aplicabilitatea pe durata stării de urgență.

Art. 27. – Pe durata stării de urgență, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) se decontează toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel național.

Art. 28. – Pe durata stării de urgență, serviciile de ambulanță private efectuează și alte servicii în afara celor contractate cu casele de asigurări de sănătate, care se suportă din bugetul FNUASS. Casele de asigurări de sănătate decontează întreaga activitate a serviciilor de ambulanță private, la nivelul indicatorilor realizați.

Art. 29. – Pentru unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești, în regim de spitalizare continuă sau de zi, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, decontarea sumelor contractate din bugetul FNUASS sau bugetul Ministerului Sănătății se realizează la nivelul valorii de contract indiferent de activitatea realizată sau, după caz, la nivelul activității efectiv realizate în condițiile în care acesta depășește nivelul contractat, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrului II.

Art. 30. – Consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, realizate pe durata stării de urgență, pot fi acordate și la distanță utilizând orice mijloace de comunicare.

Art. 31. – În cazul achiziției de medicamente de către unitățile sanitare pentru tratarea pacienților cu COVID-19, prețurile medicamentelor pot depăși prețurile maximale aprobate de Ministerul Sănătății.

Art. 32. – Pe durata stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcții, persoanele cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Sănătății sau din unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, precum și din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici.

Art. 33. – Pe durata stării de urgență se pot realiza transferuri între bugetul Ministerului Sănătății și bugetul FNUASS, în funcție de necesități.

Art. 34. – Influențele financiare determinate de creșterile salariale pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale se suportă din bugetul FNUASS – titlul VI – Transferuri între unități ale administrației publice.

Art. 35. – Pentru materiale și prestări de servicii cu caracter medical acordate pe durata stării de urgență, sumele angajate și decontate din bugetul FNUASS nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul II al anului 2020.

Art. 36. – (1) Pe durata stării de urgență se pot introduce reglementări specifice acestei perioade privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru certificatele de concediu medical de care beneficiază persoanele asigurate în această perioadă, pentru a evita, pe cât posibil, deplasarea persoanelor și contactul direct între persoane, în vederea prevenirii răspândirii infecției cu COVID-19.

(2) Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate în carantină pentru COVID-19 și pacienți diagnosticați cu infecția COVID-19 va fi realizată cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare în bugetul FNUASS la nivelul necesar.

Art. 37. – (1)Pe durata stării de urgență, modificările de structură din cadrul unităților sanitare se vor aviza de către direcțiile de sănătate publică locale în funcție de necesitați.

(2) Pe durata stării de urgență, modificările de structură organizatorică în cadrul unităților sanitare din rețeaua sanitară proprie a instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se vor stabili de către direcțiile de specialitate ale acestora și se aprobă conform reglementărilor interne.

Art. 38. – (1) Pe durata stării de urgență, managementul unităților sanitare publice civile poate fi asigurat de către personal detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

(2) Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pot detașa personal pentru a executa misiuni în interesul Ministerului Sănătății, la solicitarea acestuia.

Art. 39. – În raport de evoluția contextului epidemiologic și a situației operativ sanitare a fiecărui penitenciar – spital din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe durata stării de urgență, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se va putea dispune subordonarea din punct vedere operațional, a unor penitenciare – spital sau, după caz, structuri ale acestora altor penitenciare – spital în ceea ce privește realizarea activităților de monitorizare, tratament și îngrijire a pacienților, precum și transferuri de resurse materiale între penitenciarele – spital.

Art. 40. – (1) Pe durata stării de urgență, prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc programele naționale de sănătate, acțiunile prioritare și serviciile medicale destinate prevenirii și combaterii COVID-19, precum și activitățile prevăzute în programele naționale care se suspendă sau, după caz, se limitează doar la cele vitale pentru asigurarea stării de sănătate a populației afectate de alte patologii decât COVID-19.

(2) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale, vaccinurile, serurile, reactivii și consumabilele aferente derulării activităților din cadrul programelor naționale care se suspendă sau se limitează potrivit alin.(1), neutilizate în perioada acestora de valabilitate, se consideră pierderi asociate măsurilor de prevenire și combatere a infecției COVID 19 și nu constituie prejudiciu.

Art. 41. – Se autorizează prescripțiile de tratamente “off-label” în cazul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către comisia de politică a medicamentului din cadrul unității sanitare respective.

Art. 42. – (1) Asigurarea sumelor necesare pentru achiziționarea de către direcțiile de sănătate publică de materiale și echipamente de protecție necesare în perioada pandemiei se realizează prin alocarea de către Ministerul Sănătății, în bugetul direcțiilor de sănătate publică, a sumelor cu această destinație, urmând ca achiziția să se realizeze de către direcțiile de sănătate publică prin achiziții directe, în condițiile art.15.

(2) Asigurarea sumelor necesare pentru achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale, echipamente de protecție și medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin alocarea de către Ministerul Sănătății în bugetul unităților sanitare din subordine a sumelor cu această destinație, urmând ca achiziția să se realizeze prin procedură de achiziție directă, în condițiile art.15.

(3) Asigurarea sumelor necesare pentru achiziționarea de către unitățile sanitare care nu sunt în subordinea Ministerului Sănătății, de materiale, echipamente de protecție și medicamente necesare în perioada pandemiei se realizează prin alocarea de către ordonatorul principal de credite în bugetul acestor unități a sumelor cu această destinație, urmând ca achiziția să se realizeze prin procedură de achiziție directă, în condițiile art.15.

(4) Ministerele cu sistem de sănătate propriu pot face achiziții directe de produse și servicii, în condițiile art.15 pentru unitățile sanitare proprii, atât din bugetele ministerelor de resort, cât și din cele ale unităților sanitare.

(5) Pe durata stării de urgență pentru asigurarea continuității hrănirii deținuților și igienei individuale corespunzătoare, unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor pot achiziționa direct, în condițiile art.15, alimente, articole de curățenie și igienă individuală destinate persoanelor private de libertate, cu autorizarea prealabilă a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(6) Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în rândul efectivelor de deținuți și a personalului din unitățile sistemului penitenciar, pe durata stării de urgență, penitenciarele-spital pot achiziționa direct, pentru unitățile arondate, în condițiile art.15, materiale și echipamente necesare prevenirii și combaterii COVID-19, din fondurile încasate în baza contractelor de prestări servicii medicale, cu autorizarea prealabilă a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Art. 43. – Ministerul Apărării Naționale poate constitui formațiuni medicale ROL 2, încadrate cu personal medico-sanitar și auxiliar sanitar și poate efectua transporturi aeriene de aprovizionare cu materiale sanitare, echipamente, medicamente și alimente.

Art. 44. – (1) Pentru asigurarea mijloacelor necesare combaterii răspândirii infecțiilor cu COVID-19, unitățile de cercetare-dezvoltare din cadrul Ministerului Apărării Naționale au dreptul de a pune la dispoziția unităților și instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare, precum și a operatorilor economici, cu titlu gratuit, soluțiile tehnice rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare și documentațiile tehnice aflate în administrarea sa.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se transmit în vederea dezvoltării tehnologice, fabricării și comercializării de produse necesare combaterii infecțiilor cu COVID-19.

Art. 45. – (1) Prin ordin al ministrului sănătății se stabilesc măsurile de sprijinire a persoanelor vulnerabile, definite conform legii, care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

(2) Măsurile de sprijin se pun în aplicare de autoritățile administrației publice locale.

(3) Cheltuielile necesare se asigură prin transfer între bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, și bugetele locale.

CAPITOLUL VI

Domeniul muncii și protecției sociale

Art. 46. – Pe durata stării de urgență, Guvernul stabilește măsuri speciale de sprijin al angajatorilor și protecție a angajaților și familiilor acestora.

Art. 47. – (1) Pe durata stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice, personalului din serviciile sociale rezidențiale și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după caz.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate