DOCUMENTAR: 40 DE OAMENI CELEBRI care-ţi dau motive să fii MÂNDRU că ești din județul ALBA

Ion Agârbiceanu (1882 – 1963)

Tot în județul Alba, în satul Cenade din Podișul Secașelor, s-a născut și poetul Ion Agârbiceanu. A fost cel de-al doilea dintre cei opt copii ai familiei, având un tată pădurar de profesie. Se spune că era un gospodar înstărit, știutor de carte care se va muta mai apoi ca „vigil de pădure” în ţinutul Odorheiului.

Ion Agârbiceanu începe şcoala în satul natal, după care, din 1892 urmează gimnaziul şi apoi liceul la Blaj, bacalaureatul trecându-l în 1900. Către sfârşitul liceului debutează în literatură şi trimite „Unirii” din Blaj, mai întâi o poezie, apoi schiţe şi poezii, semnate Alfius.

A fost pe rând poet, prozator și ziarist. Ion Agârbiceanu a îndeplinit următoarele activități: subprefect la Internatul de băieți din Blaj, preot paroh în Bucium Șasa, apoi în Orlat, județul Sibiu, preot militar în corpul voluntarilor ardeleni, director la ziarul Patria din Cluj, apoi la ziarul Tribuna, deputat în primul Parlament al României întregite, mai târziu senator și vicepreședinte al Senatului, preot și protopop în Cluj, canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla.

De asemenea, pentru activitatea sa literară a fost ales membru de onoare al Academiei Române și a mai fost numit și „patriarh al literaturii române”. Printre cele mai importante opere ale sale se numără „Arhanghelii”, „Popa Man”, „Strigoiul”, „Faraonii” sau „Fefeleaga”. În prezent, mai multe școli din județ îi poartă numele.

Lucian Blaga (1895 – 1961)

Scriitor, filozof, profesor universitar, diplomat, a fost o personalitate a culturii interbelice, perioadă asupra căreia și-a lăsat puternic amprenta. S-a născut la 9 mai 1895 la Lancrăm, în județul Alba, într-o familie de preoți.

Clasele primare le-a făcut la școala germană din Sebeș, iar apoi a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. Începutul primului război mondial îl suprinde frecventând cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, unde și-a finalizat studiile cu licență în 1917. După absolvire, s-a înscris la Universitatea din Viena  pentru a studia filozofia, obținând titlul de doctor cu lucrarea „Kultur und Erkenntniss”.

A debutat în anul 1910 în revista Tribuna din Brașov cu poezia „Pe Țărm”. După terminarea studiilor s-a stabilit la Cluj unde a fondat revista Gândirea în (1921). A intrat în diplomație în 1926 pentru o perioadă lungă, fiind succesiv atașat de presă și consilier la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna și Viena. În tot acest timp și-a continuat activitatea literară și științifică. În 1937 fost ales membru al Academiei Române, iar după doi ani a devenit profesor de filozofia culturii la Universitatea din Cluj. Între timp a înființat revista Saeculum. Din 1949 a lucrat ca cercetător în cadrul fialialei din Cluj a Institutului de Istorie al Academiei. S-a stins din viață la 6 mai 1961 și a fost înmormântat în satul natal.

Printre operele sale se regăsesc volume de versuri: „Poemele luminii”, „Pașii profetului”, „În marea trecere”, „La cumpăna apelor”; dramaturgie: „Zamolxe – mister păgân”, „Daria”, „Fapta”, „Meșterul Manole”, „Cruciada copiilor”; filozofie: „Trilogia cunoașterii”, „Trilogia culturii”, „Trilogia valorilor”, precum și ciclurile „Vârsta de fier 1940-1944”, „Cântecul focului” sau „Corăbii de cenușă”.

Rudolf Eisenmenger (1871 – 1948)

Medic născut la Alba Iulia în 1871, este inventatorul primului „plămân artificial”, numit „Biomotor”. A făcut gimnaziul la Orăștie și a studiat medicina la Cluj, obținând doctoratul în 1896.

Încă de la începutul carierei și-a manifestat interestul pentru proiectarea și construirea de aparate pentru resuscitare respiratorie și circulatorie. În anul 1900 a construit Biomotorul, aparat care a fost brevetat în mai multe țări. Această invenție a fost un mare succes, fiind implementată în stațiile de salvare, spitale și clinici. În comparație cu alte astfel de aparate din acea epocă, creația lui Eisenmenger era mai portabilă și mai mobilă, însă aceste calități îl făceau și mai puțin eficient. Și-a perfecționat în continuare invenția, ajungând până la un model cu acționare electrică.

Dionisie Pop Marțian (1829 – 1865)

Economist, întemeietor al statisticii românești, s-a născut în 1829 la Ponor, în Munții Apuseni. A început să studieze în satul natal sub supravegherea tatălui său care era preot. Ulterior a urmat Seminarul ortodox de la Sibiu și Școala greco-catolică de la Blaj, promovând examenul de bacalaureat la vârsta de  24 de ani. Studiile superioare le-a făcut la Viena, la Facultatea de Drept și Filozofie, ca bursier al Arhiepiscopiei de Blaj. În 1857 obţine diploma de licenţă în drept şi ştiinţe politice.

Același an marchează și întoarcerea lui în țară. Încă de la sosirea sa la București, a propus guvernului înfiinţarea unui birou de statistică, fiind convins de imposibilitatea cunoaşterii situaţiei economice în lipsa unei statistici organizate. A reușit să-l înființeze în 1859, cu sprijinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza care, printr-un decret, îl și numește șef al acestui serviciu.

Dionisie Pop Marțian a participat la toate cele trei adunări naționale de Blaj din anul 1848 și a fost unul dintre apropiații lui Avram Iancu deși avea doar 18 ani. A fost un susținător al reformei agrare din 1864, iar boierimea o vedea ca pe o clasă complet depăşită. A sprijinit dezvoltarea mijloacelor şi căilor de transport moderne, fiind în special interesat de rolul Dunării şi a reţelei de cale ferată, a legăturilor de transport cu Transilvania.

Avram Iancu (1824 – 1872)

Supranumit și Craiul Munților, a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania și a rămas astfel o legendă vie a Apusenilor. Provenind dintr-o familie de iobagi înstăriți, s-a născut în 1824

 

în Vidra de Sus, localitate care astăzi îi poartă numele.

 

A făcut studii primare la Poiana Vadului, Câmpeni și Abrud, și gimnaziale la Zlatna și Blaj. În continuare a urmat cursurile Institutului Superior din Transilvania și ale Facultății de Drept din Cluj, pe care a absolvit-o în 1847. A luat examenul de avocat în 1848, însă până atunci a ocupat postul de cancelist la Târgu-Mureș.

În preajma izbucnirii revoluției, făcea partea dintre fruntașii intelectualității transilvănene, fiind și unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor de la Blaj. În fruntea oștii țărănești a organizat apărarea în Munții Apuseni și a respins numeroase atacuri ale trupelor revoluționare maghiare, câștigându-și astfel renumele. Pentru contribuția adusă în timpul luptelor, a fost propus pentru decorare în repetate rânduri, însă a refuzat de fiecare dată.

Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş și a fost îngropat la Ţebea, județul Hunedoara, lângă “Gorunul lui Horea”.

Carl Filtsch (1830 – 1845)

Unul dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului al XIX-lea. A început să cânte la pian de la vârsta de 3 ani, îndrumat de tatăl său, Joseph Filtsch, pastor evanghelic în Sebeșul Săsesc. În 1837, tatăl său l-a dus la Viena, unde l-a prezentat Curții Imperiale, unde a ajuns să fie coleg de educație muzicală și de joacă al viitorului împărat Franz Joseph. În 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frederic Chopin la Paris.

Din nefericire, în scurt timp s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Medicii i-au prescris băi în mare la Veneția, starea sănătății sale s-a îmbunătățit pentru puțin timp, a mai petrecut o perioadă în Transilvania și în Viena, după care a fost nevoit să se întoarcă la Veneția. Acolo a fost răpus de boală, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, de găsește la cimitirul San Michele din Veneția.

Ioan Maiorescu (1811 – 1864)

Profesor, publicist și agent diplomatic, tatăl lui Titu Maiorescu s-a născut la 28 ianuarie 1811 la Bucerdea Grânoasă din județul Alba (pe atunci comitat). Deși numele de familie al tătălui său era Trifu, el îl preia pe al mamei, pe care o chema Maior și îl schimbă succesiv.

A urmat școala primară în satul natal și gimnaziul la Blaj, iar apoi a studiat teologia la Seminarul de la Pesta și a făcut cursuri de istorie și filologie la Viena.

În 1848 a lucrat ca agent diplomatic al guvernului provizoriu al Țării Românești pe lângă Dieta germană de la Frankfurt, jucând un rol important pe timpul revoluției. A desfășurat o activitate publicistică intensă, fiind primul român care a abordat probleme de lingvistică indo-europeană. A publicat în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, revista condusă de George Barițiu, fiind și autorul uneia dintre primele lucrări românești de teorie a cuvântului, „Asupra ortografiei românești.”

Gavriil Munteanu (1812-1869)

A fost cărturar și traducător român, dar și membru fondator al Academiei Române. Gavriil Munteanu  s-a născut în satul Vingard, comuna Șpring și de-a lungul vieții sale a susţinut înfiinţarea de şcoli româneşti în Transilvania. A făcut studii de filozofie și drept la Universitatea din Cluj. D

in 1835 a fost prefect de studii la Colegiul „Sfântul Sava” din București și apoi a fost profesor la Seminariile din Buzău și Râmnicu Sărat. În 1953 a preluat conducerea Gimnaziului ortodox român din Brașov, fiind primul director al instituției.

Este unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române, ca reprezentant al Transilvaniei și de asemenea membru al A.S.T.R.A al Societăţii de Ştiinţe Naturale din Bratislava.

Timotei Cipariu (1805 – 1887)

Teolog, istoric, pedagog și orientalist, s-a născut în satul Pănade, la 21 februarie 1805. A fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte și apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român și totodată lingvist.

A fost întotdeauna aproape de locurile natale, Blajul fiind orașul pe care nu l-a părăsit niciodată. Timotei Cipariu a urmat aici gimnaziul și Seminarul teologic. A fost autodidact și cunoștea 12 limbi vechi și moderne. De altfel, el și-a făcut toate studiile la Blaj, mai târziu fiind chiar profesor la Gimnaziul de acolo.

Timotei Cipariu a fost posesorul uneia dintre cele mai bogate biblioteci particulare din Transilvania. Însă în timpul regimului comunist acestuia i-a fost confiscată biblioteca și a fost trecută ilegal în inventarul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române. Pe de altă parte, a fost unul dintre pionierii ziaristicii românești transilvănene, înființând ziare precum Organul luminare, Învățătorul poporului sau Archivu pentru filologie și istorie.

A publicat o serie de studii asupra limbii române și a gramaticii sale și a fost considerat unul din întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. A fost de asemenea un adept al latinismului și al ortografiei etimologice, fapt pentru care chiar el a propus folosirea cuvintelor de origine latină și evitarea cuvintelor de origine nelatină.

Pe plan politic, a fost unul dintre militanții pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind totodată unul dintre cei zece Secretari ai Adunării Naționale de la Blaj din 1848.

Horea (1731 – 1785) (pe numele său real Vasile Ursu Nicola)

Cunoscut ca Horea datorită talentului său muzical, a fost conducătorul răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan). S-a născut în anul 1731 în satul Arada, care a fost ulterior denumit după el.

În octombrie 1784, moții din Munții Apuseni s-au răsculat, având ca obiective desființarea iobăgiei și a nobilimii, împărțirea pământurilor și plata impozitelor de către toți locuitorii. Situația a fost îngreunată de venirea iernii, iar Horea a decis să întrerupă lupta și să se ascundă. Trădați de iobagii din zonă și apoi prinși de trupele austriece, capii răscoalei au fost întemnițați la Alba Iulia pentru a fi supuși unui interogatoriu.

La cerința împăratului Iosif al II-lea al Austriei, cei trei au fost condamnați la moarte pentru rebeliune. Pedeapsa lor trebuia să fie una spectaculoasă, pentru a-i înspăimânta pe alți țărani și a-i împiedica să se mai răscoale. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost trași pe roată la 28 februarie 1785, pe un deal lângă cetatea din Alba Iulia. A fost ultima execuție de acest tip din Europa, deși la momentul respectiv fusese deja abolită din codul penal austriac. Se spune că mâna dreaptă a lui Horea a fost îngropată la rădăcina „Gorunului lui Horea” de la Țebea.

Petru Pavel Aron (1709 – 1764)

Episcop al Bisericii Unite cu Roma din Transilvania, Petru Pavel Aron este cel care a deschis la Blaj prima școală elementară cu predare în limba română, în 1753. S-a născut în comuna Bistra și a avut sediul în Blaj.

A absolvit studiile elementare cu rezultate deosebite la Roșia Montană, cursuri de filozofie la Trnava în Slovacia, după care a urmat cursurile medii la școala iezuită din Cluj, după care a fost trimis de episcopul Inochentie Micu Clain la studii la Roma. A fost hirotonit preot la Roman în 30 iulie 1742.

Împărăteasa Maria Terezia l-a recunoscut pe Aron ca vicar general printr-un decret din 31 august 1745. După demisia episcopului Micu, Petru Pavel Aron a condus Biserica Română Unită cu Roma ca administrator apostolic, iar în anul 1751 a fost ales ca unul din cei trei candidați pentru funcția de episcop de Făgăraș și Alba Iulia. Pe 28 februarie 1752, împărăteasa l-a numit episcop pe Petru Pavel Aron, iar Sfântul Scaun a confirmat alegerea prin bula din 6 iulie 1752. A fost hirotonit episcop la 1 septembrie 1752, la mănăstirea Maria Pocs, de către episcopul rutean Manuil Mihail Olsavszky.

În anul 1754, episcopul Petru Pavel Aron a deschis la Blaj prima școală elementară cu predare în limba română din toate timpurile. În continuare, a întemeiat 53 de școli românești, în protopopiatele Făgărașului, Veneției, Sadului, Calborului, Gheorgheni, Trei Scaune, Armeni, Sânmărtinu de Câmpie, Mureș. Episcopul Petru Pavel Aron a înființat la Blaj tipografia diecezană.

*Lista personalităților este deschisă. Contribuiți la realizarea acesteia, sugerându-ne alte nume care ne fac să fim mândri că suntem din Alba. Documentarul a fost realizat în anul 2018.