ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Tradiții și obiceiuri legate de sărbătoarea din 2 februarie, la 40 de zile de la nașterea lui Hristos

Duminică, 2 februarie, creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Întâmpinarea Domnului.  Evenimentul simbolizează momentul în care Mântuitorul este dus la templu de Fecioara Maria și Iosif pentru împlinirea legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.

Sărbătoarea a rămas și în tradiția populară ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane.

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. În acest moment se făcea și curățirea mamei. În Templu sunt întâmpinați dreptul Simeon și prorocita Ana.

Celebrarea a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgâna a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

Obiceiuri de Întâmpinarea Domnului

În credința populară ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului, potrivit crestinortodox.ro. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.

La vechii greci, ursul era în legătură cu zeiţa Artemis, divinitate a lunii şi vegetaţiei, vestalele ei fiind îmbrăcate în blană de urs. Nimfa Calisto şi fiul ei au fost transformaţi de Hera în constelaţiile ursului, respectiv Ursa Mare şi Ursa Mică. La celţi, ursul era simbolul şi emblema clasei războinicilor.

Unii istorici consideră că numele zeului Zalmoxis (Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) — considerat zeul suprem din panteonul geto-dacic, Marele Reformator al religiei geto-dacilor — ar deriva din cuvântul Zalmos, care înseamnă ”piele de urs”, deoarece atunci când s-a născut a fost învelit cu blana acestui animal.

În credinţa populară, puterea acestui animal este transferată asupra oamenilor, în special asupra copiilor, prin îndeplinirea a diferite obiceiuri şi practici magice: ungerea copiilor cu grăsime de urs, botezarea celor mai firavi cu numele ”Ursu”, pentru a fi puternici în viaţă, afumarea celor bolnavi de ”sperieturi” cu păr jumulit din blana ursului etc. Pentru a câştiga simpatia şi bunătatea ursului, oamenii pun pe poteci vase cu miere şi bucăţi de carne. În schimb, nu este voie să arunci cărbunii în curte. Lupoaicele îi caută ca să-i mănânce, cărbunii le asigură fertilitatea. În această zi, ursului nu i se spune pe nume, ca o dovadă a caracterului său divin, ci se vorbeşte despre el, cu respect, folosind denumiri precum ”Moş Martin” sau ”’ăl Bătrân”.

Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârşitul iernii, precum şi Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii. De asemenea, se crede că în această zi timpul este favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice.

Stretenia este o sărbătoare ce amintește de aducerea la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naștere, spre a fi închinat Domnului. Cuvântul ”Stretenie” a fost preluat din textele liturgice slavone și înseamnă ”întâmpinare” sau ”întâlnire”. Sărbătoarea a fost introdusă la Roma de Papa Gelasie, în anul 494, când a înlocuit vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe zeul Pan și care avea loc la începutul lui februarie, când se făceau procesiuni cu făclii aprinse în jurul orașului. Pan, denumit și Lupercus, era cel care omora lupii și ocrotea turmele. În creștinismul oriental, sărbătoarea a fost introdusă de împăratul Iustin în anul 526 și generalizată în secolul al VI-lea, în jurul anului 534, de împăratul Iustinian, în speranța că va scăpa Constantinopolul de cutremurele frecvente și de epidemii. Făcliile au fost înlocuite cu lumânări, de aceea sărbătoarea se mai numește și Sărbătoarea luminilor.

Denumirea ”Stretenie” simbolizează, în credinţa populară, o divinitate mitică, asemănătoare babei Dochia, care prezice caracterul vremii, după firea ei schimbătoare. Țăranii cred că aceasta este ziua când se întâlneşte iarna cu primăvara şi fac prognoze meteorologice în funcţia de cum este vremea la Stretenie.

Această sărbătoare deschide şi Anul Nou Viticol şi Pomicol. De asemenea, se crede că timpul este favorabil pentru observaţii meteorologice şi astronomice, pentru prorocirea belşugului viţei-de-vie şi al pomilor fructiferi.