Connect with us
Advertisement

Actualitate

Legea vaccinării. Care sunt modificările adoptate de Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților

Publicat

Legea vaccinării a fost adoptată în Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților, cu modificări. A fost scoasă prevederea privind consimțământul prezumat.

Proiectul de lege trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor – care este decizională.

„Încă nu am terminat raportul, am terminat şedinţa comisiei în care am dezbătut Legea vaccinării. Dacă până acum mergeam pe acest concept unanim, al obligativităţii informării, de astăzi putem vorbi şi despre o obligativitate a vaccinării. Dar nu vorbim despre un consimţământ prezumat, aşa cum el era trecut iniţial în proiectul de lege, acest punct a fost scos din lege, celelalte obligaţii rămânând incluse în lege, începând de la nivelul medicilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, Caselor de asigurări şi aşa mai departe. Consimţământul prezumat ar fi însemnat că de la naştere oricine ar fi considerat că îşi dă consimţământul pentru a fi vaccinat. Nu, acest consimţământ trebuie obţinut”, a explicat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.

El a precizat că sancţiunile, în principiu, au rămas aceleaşi, pornind de la avertisment într-o primă fază, ulterior fiind prevăzute amenzi.

„Cea mai mare amendă este, din câte ştiu eu, de până la 10.000 de lei. Părinţii care nu vor să vaccineze un copil pot să aibă un motiv. Dacă există un motiv de nevaccinare, şi anume o contraindicaţie definitivă sau temporară, ei au posibilitatea, fără niciun fel de problemă, să refuze vaccinarea. Există nişte mecanisme prin care odată la 3-4 luni li se va prezenta părinţilor care este situaţia, se va discuta cu ei, li se va spune despre toate beneficiile legate de vaccinare”, a adăugat Buicu.

Referindu-se la un protest organizat luni în faţa Palatului Parlamentului împotriva vaccinării obligatorii, Florin Buicu a susţinut că noua lege „introduce mecanisme protective pentru părinţi”, adică Ministerul Sănătăţii sau producătorii vor fi responsabili pentru apariţia unor eventuale probleme secundare sau accidente.

„Am încercat prin modificările rezultate în urma discuţiilor de astăzi din comisie să introducem nişte mecanisme protective pentru părinţi, astfel încât, în cazurile în care, de exemplu, apar probleme legate de efecte secundare sau de acest tip, Ministerul Sănătăţii să fie cel care să plătească contravaloarea acestor probleme care apar. Pe de altă parte, producătorii vor fi responsabili de eventualele accidente care apar. (…) Vaccinarea obligatorie este pentru copii, în schimb există anumite situaţii în care şi vaccinarea adultului poate fi obligatorie. Vorbim de angajaţi din anumite instituţii a căror activitate poate avea impact în sănătatea publică”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor.

Întrebat de ce nu s-a venit mai devreme cu o decizie, în contextul în care proiectul de lege este din 2017 în Parlament, Buicu a recunoscut că apariţia riscului epidemiei de coronavirus a grăbit dezbaterile comisiei.

Parlamentarul a mai spus că, pentru angajatorii care achiziţionează vaccinurile, cheltuielile sunt deductibile fiscal.

„Sunt şapte vaccinuri prevăzute în lege. (…) Erau anumite prevederi, ca în proiectul iniţial, erau la nivel de ordin de ministru, toate sau majoritatea dintre ele au fost ridicate la nivel de hotărâre de guvern. În situaţii speciale, Guvernul, prin HG, poate stabili şi alte lucruri, dar în situaţii speciale. Acestea nu sunt aşa de capul Guvernului, ci vin de fapt într-un context mult mai larg, la recomandarea instituţiilor europene, respectiv OMS”, a detaliat deputatul.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement