„Minunea de la Bălgrad”: Mihai Viteazul şi puterea preoţilor ortodocşi de sfinţire a apei. Cum i-a convins voievodul pe catolici să îl lase să ridice o biserică ortodoxă la Alba Iulia

O „minune dumnezeiască” ce ar fi avut loc la Bălgrad (Alba Iulia) în timpul domniei lui Mihai Viteazul este relatată într-un document inedit din secolul al XVII-lea. Petru Movilă, Arhiepiscop şi Mitropolit al Kievului, relatează despre cum i-a convins Mihai Viteazul pe catolici să îl lase să ridice o biserică ortodoxă la Alba Iulia, care a devenit centru al Mitropoliei Ardealului.

La începutul evului mediu, Bălgrad, cum se numea atunci Alba Iulia, s-a impus ca principal centru al Transilvaniei. La 1 noiembrie 1599, după victoria de la Selimbăr, Mihai Viteazul își face trumfala intrare în acest oraș. După unirea Moldovei cu celelalte două principate române în mai 1600, marele domnitor se numește „Din mila Domnului” domnitor al celor trei principate: Țara Românească, Transilvania și Moldova, reușind să împlinească pentru prima dată în istorie, cel mai râvnit ideal al românilor – unirea celor trei principate românești sub un singur conducător.

Prezența marelui voievod unificator a fost simțită la Alba Iulia cu câțiva ani înainte – în anul 1597, prin ctitoria Catedralei Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei cu hramul „Sfânta Treime”- simbol al unității de credință și neam al celor trei țări românești, (în vecinătatea zidurilor cetății), care a fost mai bine de un secol un centru important religios și cultural în Transilvania. Mitropolia Ortodoxă a devenit, așa cum scrie marele istoric Nicolae Iorga, „cel mai trainic și mai de folos așezământ al neamului nostru de peste munți”.

„Minunea” de la Alba Iulia a fost relatată de Petru Movilă, Arhiepiscop şi Mitropolit al Kievului

„Când Mihail-Vodă, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory şi a luat sceptrul Ardealului, a sosit în oraşul de scaun, numit Bălgrad (Alba Iulia -n.n.), şi a voit că să zidească acolo, în oraş, o biserică ortodoxă. Însă preoţii, orăşenii şi toţi boierii, fiind de credinţa latinească <a Papei>, nu-i îngăduiau să zidească, zicând că ei sunt de credinţa dreaptă şi de aceea nu doresc să aibă în oraşul lor o biserică de lege străină”, se spune în document.

Mai departe, Mitropolitul Movilă afirmă că cele două părţi s-au înţeles să pună fiecare câte un vas cu apă sfinţită în biserica catolicilor. Dacă apa ortodocşilor se strica după 40 de zile, atunci ei nu mai puteau ridica biserica, însă, dacă se întâmpla acest lucru cu apa sfinţită de catolici atunci Mihai Viteazul putea construi lăcaşul de cult.

„Haideţi, zice, în mijlocul oraşului şi acolo să ni se aducă apa curată, iar arhiereul meu şi preoţii săi o vor sfinţi în văzul tuturor. Tot aşa vor face şi ai voştri, deosebit, şi, sfinţind-o, o vom pune în biserică voastră cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa şi le vom pecetlui cu peceţile noastre, pecetluind şi uşa bisericii pentru 40 de zile. Şi a cui apa va rămâne nestricată, ca şi cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor, credinţa aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credinţa lui este rea. Dacă apa mea va rămâne nestricată, voi n-o să vă mai împotriviţi şi o să-mi îngăduiţi să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc. Şi, a două zi dimineaţă, a ieşit domnitorul cu toţi boierii şi curtenii săi în piaţă, cu episcopul şi cu preoţii, slujind litia după obicei, cu cruci, cu lumânări şi candele. Şi, ajungând la locul pregătit, au săvârşit marea sfinţire a apei. Tot în piaţă, dar deoparte, în faţa tuturor, latinii au sfinţit apa şi au sărat-o. După care, astfel sfinţindu-şi apa, fiecare a turnat apa lui sfinţită în câte un vas osebit, apoi şi-au pus peceţile pe amândouă părţi ale vaselor, le-au dus şi le-au pus în biserica cea mare, au încuiat uşile, le-au pecetluit şi au plecat”, a spus dominitorul, potrivit celor relatate de Petru Movilă.

Deschiderea vaselor cu apa sfinţită a avut loc după 25 de zile, după ce episcopul ortodox ”a primit un semn de la Dumnezeu”.

„Domnitorul, deci, chemindu-i pe toţi, precum l-a sfătuit episcopul, a mers la biserică şi, deschizând uşile, au intrat cu toţii. (…) Iar latinii, rugindu-se şi făcînd slujbă după cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor şi, cum l-au destupat, toată biserică s-a umplut de duhoare, că s-au înspăimîntat toţi latinii. (..) Şi astfel, făcuţi de ocară, latinii şi cu preoţii lor s-au împrăştiat cu mare ruşine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinţa ortodoxă. Iar domnitorul, cu episcopul său, cu preoţii, cu toţi boierii şi ostaşii săi, plini de bucurie şi fericire, s-au întors la curte. În aceeaşi zi a făcut un mare ospăţ pentru întregul oraş şi pentru toată oastea sa. Toţi locuitorii ţării Ardealului, cu jurământ, s-au arătat bucuroşi să zidească biserică şi să n-o dărâme niciodată. Deci, domnitorul a început îndată zidirea (dar nu în oraş, ca nu cumva, o data cu schimbarea vremurilor, să fie darâmată, ci lângă oraş, aproape de zidul cetăţii, într-un loc frumos)”, se mai spune în documentul Mitropolitului Kievului.

Mihai Viteazul a ridicat o biserică la Alba Iulia în anul 1597, care a fost centru al Mitropoliei Ardealului din veacul al XVII-lea. Aici au slujit ierahii Ilie Iorest şi Sava Brancovic.

Biserica nu s-a păstrat pentru că a fost dărâmată în totalitate de regimul habsburgic în anul 1714. Începând cu anul 1988, pe acelaşi loc, s-a reconstruit o bisericuţă din lemn care a fost sfiinţită în anul 1992.

sursa: adevărul.ro, sfaturiortodoxe.ro, biserica-mihai-viteazul.ro