Povestea descoperirii statuetei Liber Pater, exponatul lunii ianuarie la Muzeul Naţional al Unirii. Vezi detaliile prezentate de arheologul Alexandru Diaconescu

La Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a avut loc, marţi, prezentarea exponatului lunii ianuarie, a statuetei Liber Pater. Evenimentul a deschis seria manifestărilor culturale din acest an. Conceptul de exponat al lunii este o idee care se regăseşte în foarte multe dintre muzeele lumii, este o piesă reprezentativă nu neapărat aleasă pe criterii exclusiv ştiinţifice, ci cu impact la public. Despre Liber Pater, arheologul Constantin Inel a spus că, în viitor, este foarte probabil ca acesta să fie asociat cu imaginea muzeului.

Exponatul lunii ianuarie de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia este un grup statuar care îl prezintă pe zeul Dyonisos, numit de romani Liber Pater, împreună cu zeul Pan, în stânga şi cu o panteră în dreapta. Statueta a fost găsită înainte de revoluţie, în vara anului 1989, în vechiul oraş Apulum, situat azi în cartierul Partoş, lângă calea ferată care ducea la fabrica de porţelan. În acel moment, acolo se făceau săpături pentru delimitarea laturii de vest a oraşului vechi.

Arheologul Alexandru Diaconescu, despre Liber Pater

Arheologul conf. univ. dr. Alexandru Diaconescu de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca este cel care a descoperit statueta pe teritoriul anticului Apulum. Potrivit acestuia, „statueta a fost cioplită din marmură de Aphion, în centrul Asiei Mici, în Frigia, unde exista un mare atelier de scupltură si unde tradiţia artei clasice era încă vie la începutul secolului al II-lea. Statuia a fost cioplită probabil în vremea împăratului Hadrian, deci la începutul epocii Antonine. Ulterior a ajuns în Dacia, devenind parte din sanctuarul lui Liber Pater din Apulum, din Colonia Aurelia Apulensis, în Partoş, în cursul secolului al III-lea. Sanctuarul a funcţionat în secolul al III-lea, iar, după abandonarea sanctuarului, acesta a fost vandalizat de creştini. Acolo a fost probabil o grădină, unde într-o firidă era expusă această statuie, probabil cu inscripţia pertinentă a lui Aurelius Renatus şi un altar de piatră de care au fost zdrobite celelalte 7 statuete din ansamblu. Liber Pater a fost spart în 34 de fragmente, 10 importante şi restul mărunte. A fost smulsă de pe postament şi apoi lovită, chiar la baza nasului, care nu a mai putut fi restaurat. Colega Doina Boroş de la Cluj şi împreună cu profesorul Korodi, au restaurat piesa timp de un an de zile, a trebuit curăţată, avea o depunere calcaroasă specifică acestei zone, după ce au reuşit să cureţe piesa în mod special, au reasamblat-o, apoi a ajuns în această formă şi am adus-o înapoi şi am donat-o, bineînţeles muzeului din Alba Iulia”.

Diaconescu: „Ziua în care am descoperit statueta a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea de arheolog”

Diaconescu a povestit celor prezenţi, cu lux de amănunte şi umor, cum a găsit statueta: „Era în 1989, 1 octombrie, ultima zi de săpătură. Fusesem tocmai angajat la Institutul din Cluj. Pentru prima oară, după 10 ani, nu mai trebuia să mă duc la liceu, că fusesem profesor până atunci, scăpasem de profesorat, scăpasem de învăţământul mediu, ajunsesem, în fine, arheolog. La ordinul academicianului Pastor venisem la Alba Iulia, să caut oraşul, împreună cu Piso şi cu Coriolan Opreanu, colegii mei. Ei au plecat la Cluj, eu am rămas în continuare, cu prietenul meu, istoricul Marius Oprea. Marius tocmai refuzase să se prezinte la post, studiase şi el la Bucureşti, avea post de profesor şi, ca să nu îl prindă, a venit pe şantierul arheologic, să sape împreună cu mine. Eram cazaţi la Hotelul Militar. Aveam barbă, eram urâţi atunci. În dimineaţa de 1 octombrie, ploua. Ne-am adunat sub pod, am băut vinul obişnuit. Soldaţii atunci nu primeau mâncare, primeau numai nişte ceai, veneau direct la săpătură, erau bucuroşi că nu îi duceau la munci agricole, erau privilegiaţi să vină la săpătură şi cotizau cu toţii şi cumpăram împreună pâine, cu slănină şi ceva vin de la localnici. Asta era masa noastră, nu mai mergeau la masa de prânz, mâncam cu toţii acolo. Am luat micul dejun, pâine slănină şi vin, după care mi-a venit mie ideea să facem o ceremonie pe care o fac romanii la Inauguratio, să stropesc cu vin. Cu un cearceaf, urma să tragem ultimele secţiuni, să găsim latura de vest a oraşului. Nu mă aşteptam să găsim nimic, nu era problema să mai facem mare lucru. Am trasat secţiunile, am început să lucrăm şi, după o oră, pac! Apare unul cu o bucată de statuie. Bucurie mare! L-am învoit să meargă acasă. Când au auzit ceilalţi, au început să sape. Peste puţin timp, mai apare unul cu o bucată de statuie. I-am dat învoire şi ăstuia. Scoate al treilea. Când a scos al treilea, mi-am dat seama că nu pot promite tuturor învoire. Au început toţi să lucreze, nu îi mai puteam opri. Erau 7 statui, toate sparte, aceasta (Liber pater) spartă în 34 de bucăţi. Nu căutam nimic, trebuia să găsim doar şanţul defensiv de vest al oraşului şi, când colo, până după-masa, am reuşit să scoatem statuile, apoi am găsit altarul răsturnat, statuile în jur. Capul a fost spart de cineva cu târnăcopul. I-am oprit, să nu mai dea cu târnăcoapele. Săpam o secţiune de evaluare obişnuită, nu era ceva la care să lucrezi cu şpaclul. În fine, s-a încheiat totul şi am venit împreună cu Marius la Hotelul Militar, fiecare cu câte două statuete, de o parte şi de alta. Am intrat înăuntru, prima dată locotenenţii s-au uitat la noi cu apreciere. A fost cea mai frumoasă zi a mea ca arheolog. Am văzut ce înseamnă bucuria unui arheolog care face o descoperire extraordinară. Ne-am dus cu toate piesele şi le-am spălat la duş. În finalul zilei, toţi soldaţii se minunau: <Aţi văzut, dacă a stropit cu vin, că a ieşit Zeul Vinului?>”

„Ne aflăm în faţa unei piese culte”. Cum a fost realizat Liber Pater?

Piesa a fost făcută dintr-un singur bloc de piatră, „ex uno lapidae”, vorba romanilor. Acest proces cere o migală şi un talent special din partea artistului. Arheologul Diaconescu a explicat: „Trebuia să cunoşti fiecare punct al blocului de piatră. Se făceau găuri şi fiecare punct era gândit în aşa fel încât să poţi să îl îmbini cum trebuie, încât la piciorul stâng, care este flexat este în armonie cu capul aplecat într-o parte. Trebuie să ştii de la început unde vrei, să poţi, dintr-un bloc de piatră, să topeşti o asemenea statuie. Membrele nu sunt adăugate. Au fost cioplite direct. O mică greşeală şi ai spart tot. I s-a întâmplat şi lui Michelangelo, care a spart un braţ de la o statuie. Oricărui zdrobitor de piatră i se poate întâmpla. Când am făcut analiza, am constatat un lucru. Piesa este o combinaţie eclectică de două motive. Un motiv din secolul IV, al zeului care se joacă, absent, cu pantera şi îi toarnă vin dintr-un vas. Este zeul care se amuză. Omul este o simplă jucărie a zeului, acesta era motivul secolului al patrulea.

În partea stângă e un alt motiv apărut în epoca elenistică a zeului Dyonisos Pantocratos, dătătorul de viaţă. Este mitul vieţii indistructibile. Pe acesta au încercat titanii să îl zdrobească, a reînviat din coasta lui Zeus. Este zeul care reînvie în fiecare primăvară, odată cu vegetaţia. Zeul vegetaţiei, cel care i-a învăţat pe oameni cultivarea agriculturii şi a viţei-de-vie. A câştigat bătălia cu barbaria. Pan este generalul lui Dyonisos, a compus trupele acestuia când au ocupat şi alte continente, civilizându-le. Pan este cel care insuflă panica. Acest motiv corespunde unei alte concepţii. Concluzia mea a fost atunci că lucrarea este una eclectică şi artistul a combinat perfect părţile, le-a echilibrat extraordinar, din punct de vedere meşteşugăresc, este foarte bine făcută.

Tot în ’89 a mai fost descoperită o statuie similară, tot din marmură de Aphion, la Atena, de către o colegă din Berlin. Ulterior am aflat din studiul ei că romanii intenţionat făceau acest lucru, statuile cu mai multe povestioare. Privitorul, le connaisseur, se uita la figura centrală care este zeul vegetaţiei şi apoi mergea spre dreapta, spre stânga, să vadă poveştile, anecdotele. Acest melanj de mai multe poveşti este intenţionat. Ne găsim, deci, în faţa unei piese culte. Nu este o lucrare a unui meşteşugar oarecare, care, repede, pentru nişte bani, a mai cioplit un zeu. Aici avem un produs a artizanatului superior adresat unui public cunoscător”.

Arheologul Alexandru Diaconescu a scris o monografie a sitului arheologic de la Partoş, pe care urmează să publice cât de curând.