Connect with us
Publicitate

Eveniment

Spitalul Județean Alba a achiziționat un aparat RMN. Va fi funcțional din luna octombrie. Vezi alte proiecte de dezvoltare a instituției

Publicat

Albaiulienii care vor avea nevoie de o analiză prin Rezonanță Magnetică Nucleară nu vor mai fi nevoiți să se mai deplaseze la Sibiu sau la Cluj. Spitalul Județean de Urgență Alba a finalizat procedura de achiziție a unui astfel de aparat, iar acesta va fi funcțional începând cu data de 6 octombrie 2012. Aparatul, marca Siemens costă în total 4.264.921 lei, este finanțat din venituri proprii ale spitalului, cu sprijinul Consiliului Județean și va fi plătit pe perioada a 76 de luni. Pacienții asigurați și cei internați vor beneficia gratuit de serviciile aparatului RMN.

„RMN-ul înseamnă timp mult mai scurt în stabilirea diagnosticului, eliminarea disconfortului pentru pacientul care era transportat cu ambulanța la Sibiu și Cluj, dar și eliminarea costurilor de transport și servicii”, a precizat managerul spitalului, Nicoleta Coșarcă.

Dr. Răzvan Curcă, șeful secției de oncologie a spitalului asigură că serviciile RMN vor fi eficiente și de bună calitate: „Investigația RMN este utilizată în principal de trei secții ale spitalului: neurologia, neurochirurgia și oncologia. Aparatul achiziționat este nou, de bună calitate, cred că avem toate premisele să spunem că vom avea investigații de calitate. La momentul actual, plătim aproximativ 25.000 lei pe lună pentru servicii RMN prestate la Sibiu, plus 10.000 lei pe lună cheltuieli de transport. Sunt niște bani și niște disconforturi ale pacienților pe care le vom evita având aparatul aici, în incinta spitalului”.

Directorul economic al spitalului, Diana Mârza, a explicat că, în prezent, CAS Alba are încheiate contracte cu RMN Cluj și Sibiu, însă, în urma achiziției aparatului RMN, până la data de 1 noiembrie 2012 se va încheia un contract între CAS și Spitalul Județean Alba: „Vor avea acces la acest serviciu gratuit, în limita contractului cu CAS, asigurații și pacienții cu bilet de trimitere de la medicul specialist din ambulatorul de specialitate și pacienții internați. Dacă nu mai sunt locuri libere în contractul cu CAS, pacienții care nu mai pot aștepta să fie programați vor trebui să suporte costurile serviciului”.

În perioada 2005-2008, în Spitalul Județean Alba funcționa un aparat RMN, închiriat printr-o asociere a unei firme din Sibiu cu un investitor german, însă, în urma unor înțelegeri între cei doi, aparatul a fost retras din spital.

Alte proiecte de dezvoltare a Spitalului Județean de Urgență Alba

Pe lângă achiziția aparatului RMN, conducerea spitalului și-a propus pentru acest an încă două proiecte de dezvoltare a instituției. Este vorba despre mansardarea corpului scurt al spitalului, readucerea policlinicii la parterul acestui corp, unde a fost locația ei inițială, și mutarea secției de neurologie în mansarda nou construită. „Pentru acest proiect avem două variante: încercăm să accesăm un grant norvegian, studiul de fezabilitate este aproape gata și documentele sunt pregătite sau Consiliul Județean Alba va aloca bani pentru acest proiect”, a spus Nicoleta Coșarcă.

Un alt proiect este extinderea secției de urgențe. „Având în vedere numărul mare de pacienți care se adresează secției de urgență este necesară o extindere a acestui serviciu. Pentru proiectul acesta avem acceptul secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, care a și venit aici și a văzut cam ce vrem să facem. Ca finanțare, ne bazăm pe sprijinul Consiliului Județean”, a adăugat Nicoleta Coșarcă. Proiectul extinderii secției de Urgență a Spitalului Județean Alba ar putea începe în luna august a acestui an.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate