Administrație
Primăria Alba Iulia își face firmă de transport public local. Va avea un administrator din societatea civilă și trei consilieri
Primăria Alba Iulia demarează procedura prin care vrea să își facă propriul serviciu de transport public local. Mai exact să renunțe la contractul cu STP și să internalizeze serviciul.
Drept urmare, în următoarea ședință de Consiliu Local, în data de 26 noiembrie, pe ordinea de zi este menționat proiectul de înființare a societății ALBA IULIA TRANSPORT LOCAL SRL.
Mai pe scurt Consiliul Local Alba Iulia va vota înființarea unui SRL care va administra serviciul de transport public local. În primă fază, unic acționar va fi Consiliul Local Alba Iulia.
Însă, primarul Gabriel Pleșa nu exclude ca pe viitor să devină o societate pe acțiuni. Mai pe scurt dacă primăriile din AIDA TL vor fi interesate de serviciul prestat de administrația locală, să devină acționari in societatea de transport.
Administrator din afara primăriei și consiliu de adminsitrație
Totuși, compania primăriei va avea nevoie de un administrator. Gabriel Pleșa a declarat pentru alba24.ro că acesta va fi o persoană din afara primăriei Alba Iulia.
Mai exact cineva din societatea civilă a declarat Pleșa. Cel mai probabil va fi vorba despre o persoană care are studii în domeniul economic, sau a mai activat într-o zonă conexă a transporturilor.
De asemenea, SRL-ul primăriei va avea un consiliu de administrație format din trei persoane. Doar unul va fi din partea primăriei, iar restul tot din societatea civilă din Alba Iulia.
Probleme ”antice” pentru amenajarea autobazei
Primăria Alba Iulia are în plan să construiască autobaza în cartierul Partoș. Însă locația pe care administrația locală o are în vedere este cel mai mare sit arheologic descoperit vreodată în oraș.
Mai exact, vorbim despre cel mai mare oraș roman descoperit în Alba Iulia. Săpătură arheologică care este abia la stadiul incipient și care va mai dura o bună bucată de timp.
Gabriel Pleșa a declarat că are și planul B: mai exact să amenajeze autobaza pe centura orașului, în zona de dezvoltare econimică. De asemenea surse alba24.ro au declarat că ar exista și varianta unei închirieri de teren pentru amenajarea autobazei.
Flota de autobuze electrice
Flota de autobuze ar urma să fie formată din cele 13 autobuze electrice achiziționate deja de primărie și care sunt folosite de STP, dar și de încă 21 de autobuze pentru care primăria a demarat procedura de achiziționare.
Momentan în data de 26 noiembrie va intra la vot, proiectul de înființare a societății ALBA IULIA TRANSPORT LOCAL SRL.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
vineri, 21.11.2025 at 12:24
Măi nea Pleșa, o firmă particulară, cum se pare că va avea statutul acestei firme, nu are nevoie de încă trei trântori, oameni ai partidului, de fapt habarniști, care să căpușeze. La firma matale căți din ăștia ai ? Ai făcut vreun studiu să vezi dacă se merită ? Dacă nu, următorul după tine iar va externaliza acest serviciu.